News

PNL, miting cu zeci de mii de oameni în Piața Victoriei! Iohannis a fost și el prezent

18.05.2019 | 12:20
PNL miting cu zeci de mii de oameni in Piata Victoriei Iohannis a fost si el prezent
ADVERTISEMENT

Partidul Național Liberal a organizat un miting electoral cu zeci de mii de oameni în Piața Victoriei din București. La eveniment și-a făcut apariția și președintele României, Klaus Iohannis. Pe lângă șeful statului, printre cei care s-au adresat oamenilor au fost președintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, dar și candidaţii partidului la alegerile europarlamentare, lideri liberali, parlamentari.

PNL, miting cu zeci de mii de oameni în Piața Victoriei!

De remarcat că la miting a fost prezentat, în premieră și noul imn al PNL: „Noi toţi vrem uniţi într-o ţară, să iubim ce avem, să iubim ce suntem”. Prezentator a fost deputatul Ionuţ Stroe, el fiind cel care a anunțat prezenţa preşedintele Klaus Iohannis. De remarcat că Partidul Național Liberal este considerat, de departe, favoritul caselor de pariuri pentru alegerile europarlamentare!

ADVERTISEMENT

„România, PNL, victorie. Oameni buni, anul acesta avem misiunea sfântă să finalizăm Revoluţia şi să redăm România românilor sinceri, românilor cinstiţi, oamenilor care îşi iubesc țara”, a spus Ludovic Orban în timpul mitingului. De altfel, PNL-ul este cel mai bine cotat în ceea ce privește scrutinul din 26 mai. Formațiunea politică a primit o cotă de 1,65 să câștige alegerile, ceea ce nu ar aduce chiar o avere în cazul în care liberalii reușesc să-și adjudece alegerile.

PNL, miting cu zeci de mii de oameni în Piața Victoriei! Iohannis
Klaus Iohannis a ținut un discurs la mitingul liberalilor. Photo: Thierry Roge/belga/dpa

Ce mesaj a avut președintele României

Astfel, pentru fiecare leu investit, veți încasa 65 de bani în plus. Pe locul 2 s-ar clasa PSD-ul. Astfel, conform specialiștilor, caselor de pariuri, PSD-ul ar urma să piardă pe 26 mai alegerile pentru europarlamentare. Partidul de guvernământ a primit o cotă de 2 ceea ce ar însemna că banii pariați s-ar dubla în cazul unei victorii reușită de echipa condusă de Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

ADVERTISEMENT

„Sunteți mulți, văd oameni din Moldova, văd oameni din Oltenia, vâd pe mulți din Muntenia, văd pe mulți din Dobrogea, văd pe mulți din Transilvania și din Banat. Eu personal sunt convins că ei vor câștiga alegerile împreună cu voi. Săptămâna trecută am adus Europa în România. Toți liderii europeni au venit la noi în România și a fost un mare succes. Am înțeles la summit că pentru ei, pentru toată Europa, România contează, românii contează”, a declarat Klaus Iohannis la mitingul liberalilor.