News

Poate să renunțe România la masca de protecție în școli, după modelul Germaniei? Anunțul ministrului Nelu Tătaru

14.09.2020 | 23:46
ADVERTISEMENT

România a dat cu mari emoții drumul la instituțiile de învățământ, însă regulile de protecție sunt extrem de stricte.

Cu toate acestea, în Germania există școli unde copiii nu sunt obligați să poarte mască de protecție, pentru că autoritățile de acolo așa consideră.

ADVERTISEMENT

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a comparat situația din România cu cea din Germania și a explicat de ce la noi nu se poate renunța la mască la școală.

Nelu Tătaru a comparat situația din școlile românești cu cea din Germania

Tătaru nu crede că sistemul de învățământ românesc are infrastructura necesară pentru a permite școlilor să nu impună portul măștii de protecție în interiorul clădirii.

ADVERTISEMENT

Mă repet. Nu facem experimente. Ne-am asumat ca minister, ca guvern, ca administraţie să trecem de această pandemie şi să trecem cu cât mai puţine îmbolnăviri şi cu cât mai puţine victime. Nu ştiu dacă cineva îşi poate permite – Guvernul României nu – să facă experimente în acest moment. În acest moment avem nişte reguli impuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, nişte ordine comune Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii pe care toţi într-un parteneriat suntem obligaţi să le respectăm”, a explicat ministrul, în direct la Digi 24.

Tătaru a comparat situația din Germania, de la școli din landul Baden-Wurttemberg, unde elevilor le este permis să cânte la orele de muzică și portul măștii nu este obligatoriu.

ADVERTISEMENT

„Eu am văzut acele şcoli. Sunt şcoli care au un anumit standard. Menţin şi cubajul, menţin şi distanţa şi atunci pot încerca şi distanţa. Au clase mari, au o distanţare care le permite să nu poarte acea mască în timpul orelor. Acea mască o vor purta la ieşirea în pauză, pe culoare, la ieşirea în curtea interioară, acolo unde se formează acele aglomerări. (…) Şi noi şi celelalte ţări explicam foarte clar în ce măsură se poate sta fără o mască. La început era în exterior. Dar atunci când avem grupuri şi avem aglomerări umane şi în exterior, purtăm o mască. Acolo unde nu putem respecta o distanţare fizică, purtăm o mască”, a completat ministrul Sănătăţii.

Școlile din România le-au impus elevilor să poarte mască în timpul orelor de curs, însă specialiștii se tem că elevii din clasele mici nu vor rezista cu mască pe față o perioadă lungă de timp.

ADVERTISEMENT