Podul suspendat la o înălțime de 300 de metri care le dă fiori șoferilor. Puțini au curaj să conducă pe el. Foarte multe persoane consideră că este de-a dreptul înfricoșător din cauza aspectului său nesigur și fragil.
Podul situat la o înălțime de 300 de metri care îi înspăimântă pe conducătorii auto. Puțini îndrăznesc să îl traverseze. Șoferii care reușesc să facă acest lucru au, cu siguranță, foarte mult curaj când conduc pe aici.
Trecerea care se găsește deasupra defileului râului Dadong din Chongqing, China, nu are un nume, însă renumele său este cunoscut în lumea întreagă. A fost construit de autorități pentru a fi o legătură vitală de transport pentru muncitorii care lucrează la construcția Podului Shuangbao.
În ultimii ani a fost supranumit cel mai înfricoșător pod suspendat de pe glob din cauza aspectului său nesigur. Se găsește suspendat la circa 300 de metri pe unde trec constant mașini și vehicule grele de construcții.
Potrivit odditycentral.com, podul suspendat este îngust, fragil și nesigur. Se întinde pe o distanță de 240 de metri și este considerat o minune terifiantă a ingineriei pentru că nu are turnuri și nici baze de sprijin.
Construcția din China se bazează doar pe 4 cabluri de oțel care au rolul de a susține vehicule cu o greutate de până la 45 de tone. Are plase de siguranță pe fiecare parte și se poate traversa numai de un singur vehicul.
Șoferii care au trecut acest pod din China au declarat că o singură mișcare greșită poate duce la un adevărat dezastru. Aceștia au simțit cum se mișcă atunci când folosesc mașina pentru a ajunge pe cealaltă parte a râului.
Mai mult, podul este folosit și de pietoni cu toate că acest lucru este interzis în mod oficial. Pe de altă parte, construcția a devenit o atracție turistică în ultima perioadă, oameni din lumea întreagă venind să vadă cum arată.
Foarte mulți turiști străini s-au aventurat să-l treacă, dovadă filmările care au devenit virale pe Internet. Autoritățile chinezești au declarat că podul suspendat nu va fi stricat în momentul în care podul Shuangbao va fi finalizat.