ADVERTISEMENT
Fotbal intern

Poli Iaşi – CFR Cluj, din 16-imile Cupei României, mutat în Gruia: „Ajutăm fotbalul românesc“

Autor: Andrei David | 15.11.2020 | 14:25
Poli Iaşi - CFR Cluj, din 16-imile Cupei României, mutat în Gruia: „Ajutăm fotbalul românesc“
Poli Iaşi - CFR Cluj, din 16-imile Cupei României, mutat în Gruia: „Ajutăm fotbalul românesc“. FOTO: sportpictures.eu

Partida dintre Poli Iaşi şi CFR Cluj din 16-imile Cupei României nu va mai avea loc în Copou, aşa cum a fost tragerea la sorţi, ci în Gruia, după ce moldovenii au acceptat propunerea conducerii campioanei.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj a solicitat adversarei sale să accepte mutarea meciului în Ardeal din cauza programului încărcat pe care-l are la finalul lunii, când este programat şi jocul din Cupă.

Campioana va juca în Europa League şi înainte, şi după meciul cu Poli Iaşi, iar ambele meciuri europene se vor desfăşura pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu.

Moldovenii au acceptat propunerea campioanei. Poli Iaşi – CFR Cluj se joacă în Ardeal

Pe 26 noiembrie, de la 22:00, CFR Cluj primeşte vizita celor de la AS Roma, în etapa a patra a grupei A de Europa League, iar pe 3 decembrie, de la 22:00, pe cea a bulgarilor de la ŢSKA Sofia, în runda a cincea.

ADVERTISEMENT

Între cele două meciuri europene, cel mai probabil pe 29 sau 30 noiembrie (FRF nu a stabilit datele exacte pentru meciurile din 16-imile Cupei României), se va disputa şi Poli Iaşi – CFR Cluj. Conform tragerii la sorţi, partida ar fi trebuit să aibă loc în Moldova.

Pe 12 noiembrie, Marian Copilu, şeful ardelenilor, declara că o să le propună omologilor de la Iaşi ca meciul să se joace pe terenul lui CFR Cluj şi astfel campioana să evite o deplasare la Iaşi, între cele două jocuri europene.

Astăzi, 15 noiembrie, a venit răspunsul moldovenilor. „Dacă era permis accesul spectatorilor pe stadioane, acest subiect nu ar fi existat. Așa, însă, încercăm și noi să ajutăm fotbalul românesc, prin sprijinirea singurei echipe care mai poate să ne crească coeficientul în Europa.

ADVERTISEMENT

Asta nu înseamnă că vom merge la Cluj ca victime, vom încerca să ne calificăm!“, a declarat Ciprian Paraschiv, preşedintele lui Poli Iaşi, conform GSP.

Pentru a-i convinge pe ieşeni să le accepte propunerea, campioana s-a angajat să achite cheltuielile legate de deplasarea lui Poli de la Iaşi la Cluj, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 837: 32 pagini + CD. Doar 10 lei!