News

Poliția Română, bătută în instanță de o pensionară. Care este motivul ridicol pentru care fusese amendată

10.03.2021 | 07:33
Politia Romana batuta in instanta de o pensionara Care este motivul ridicol pentru care fusese amendata
Poliția Română, bătută în instanță de o pensionară. Care este motivul ridicol pentru care fusese amendată. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

O pensionară a câștigat un proces în instanță împotriva Poliției Române. Bătrâna primise o amendă ridicolă care era mai mare decât pensia medie din țara noastră.

Femeia în vârstă în vârstă de 76 de ani fusese sanționată pentru apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112. Pensionara a primit amenda de 1.500 de lei din partea unui poliţist care a considerat că patrula de poliţie a fost chemată nejustificat la domiciliul acesteia, conform Ziarul Unirea.

ADVERTISEMENT

Bătrâna a reuşit în instanţă să obţină anularea procesului verbal de contravenţie după ce a depus o plângere la Judecătoria Alba Iulia.

O pensionară a câștigat în instanță contra Poliției Române. De ce sunase la 112

Femeia susţine că în 21 septembrie 2020 a sunat la numărul de urgență pentru că se temea de fraţii şi vecinii săi, care au ameninţat-o, ”iar ea fiind singură şi bătrână, având vârsta de 76 de ani, nu a ştiut la cine să apeleze în acele momente”

ADVERTISEMENT

Ca urmare a acestui fapt, pensionara a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 1.500 lei. Femeia a susţinut că nu a apelat 112 sub formă de glumă și ”de aceea nu înţelege de ce a fost sancţionată cu amendă şi într-un cuantum atât de mare”.

Judecătoria Alba Iulia a reţinut temeinicia procesului verbal ca fiind reală, însă a contestat proporţionalitatea amenzii. Astfel, amenda de 1.500 de lei a fost înlocuită cu un avertisment.

ADVERTISEMENT

„Nu s-a făcut dovada că petenta ar fi realizat anterior apeluri la 112 fără un motiv întemeiat sau că ar fi fost sancţionată contravenţional pentru o astfel de faptă. Sancţiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol al faptei săvârşite, iar sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ.

Făcând aplicarea acestor criterii la prezenta cauză, instanţa apreciază că sancţiunea principală aplicată petentei, respectiv amenda contravenţională în sumă de 1.500 lei, nu reflectă o temeinică apreciere a situaţiei de fapt, fiind prea severă.

ADVERTISEMENT

O justă individualizare a sancţiunii principale trebuia să se materializeze în aplicarea sancţiunii avertismentului, iar nu a amenzii contravenţionale”, a motivat judecătorul.

ADVERTISEMENT