News

Politica fiscală propusă de PSD nu îi place lui Ciucă: ”Nu ne uităm la sondaje”. Reacția lui Ciolacu a venit imediat

Prim-ministrul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu au avut vineri un schimb de opinii despre politica fiscală, care dezvăluie primele disensiuni majore în coaliția de guvernare.
17.06.2022 | 22:19
Politica fiscala propusa de PSD nu ii place lui Ciuca Nu ne uitam la sondaje Reactia lui Ciolacu a venit imediat
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au viziuni diferite despre noile măsuri fiscale. Foto: hepta.com
ADVERTISEMENT

PSD a transmis vineri că în coaliția de guvernare s-a ajuns la un acord pentru aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei. În plus, social-democrații au propus suprataxarea marilor companii și impozitarea bugetarilor și pensionarilor speciali cu venituri mari.

Politica fiscală creează probleme în coaliție

Noua politică fiscală propusă de PSD a fost respinsă de liberali încă de când social-democrații și-au manifestat intențiile în acest sens.  Joi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a subliniat că o suprataxare a firmelor ar duce la preţuri mari. În plus, el a adăugat că o astfel de măsură nu are vreun sens.

ADVERTISEMENT

Vineri a venit rândul președintelui PNL, Nicolae Ciucă, să ia cuvântul. Liderul Guvernului României a transmis un mesaj apăsat pe Facebook, în care a precizat că ”nu este sănătos și responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate”.

În aceeași postare, premierul a completat că PNL nu va susține nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri. ”Vedem cu toții în această perioadă știri și tot felul de declarații despre efectele crizei economice care se desfășoară acum la nivel global. Sunt câteva precizări, ca să fie foarte clar despre ce discutăm și să înțeleagă toată lumea:

ADVERTISEMENT

1. Nu este sănătos și responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii.

Nicolae Ciucă se teme de colapsul financiar

Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocați pentru dezvoltare și misiunea de a direcționa acești bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat.

ADVERTISEMENT

2. Nu ne permitem să greșim constituțional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar. Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituționale de CCR.”

Ulterior, Ciucă s-a referit la impozitarea pensiilor speciale, o altă temă pentru care insistă PSD: ”Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituționale ale independenței justiției, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituționale. În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului. Există inechități? Da!

ADVERTISEMENT

Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum și reforma administrației publice și a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanță). Așa vom repara lucrurile. De ce? Ca să și producă efecte. Ca să și funcționeze pe termen lung.”

PNL nu este dispus la nicio concesie

În același context, premierul României a exprimat părerea liderilor PNL, care nu sunt de acord cu nicio măsură care să pună presiune pe mediul de afaceri și companii: ”3. PNL nu va susține nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei. Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri și pe companii. Cum ne redresăm, dacă slăbim economia reală?

Noi nu putem promova măsuri neconstituționale, impozite peste noapte, taxe și poveri pe companii și mediul de afaceri. Greșelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Național Liberal, ne asumăm măsurile luate și înțelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activați în programe de sprijin și dezvoltare a țării.

Replica lui Marcel Ciolacu a fost pe măsură

Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare.”  După acest mesaj, Marcel Ciolacu nu a rămas dator și a răspuns prin intermediul unui articol de opinie postat pe Agora Digi. Titlul ales? ”De ce este vitală modernizarea sistemului fiscal?”

Liderul social-democraților crede că politicienii se află într-un moment în care trebuie să ia decizii ”fundamentale despre modernizarea unui cadru fiscal care nu mai corespunde provocărilor perioadei în care trăim”.

Marcel Ciolacu a spus că teoretic există o cotă unică de impozitare a veniturilor, dar realitatea arată că de fapt se lucrează cu ”multe cote diferite”. În continuare, el a afirmat că sistemul fiscal românesc ”a ajuns să semene cu indulgențele papale din Evul Mediu”. ”Mai ales în ultimele luni s-a constatat că necesitatea reformării cadrului fiscal nu este vreun moft al PSD. (…) Și vreau să dau doar câteva exemple concrete de inechitate socială și fiscală:

Exemplul cu impozitul pentru firmele de bricolaj

– este inechitabil ca în această perioadă de creșteri de prețuri la alimente și la energie cei care au venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă;

– este inechitabil că o firmă de bricolaj românească plătește impozit pe profit de peste 3% din cifra de afaceri, în timp ce o firmă multinațională de bricolaj plătește mai puțin 0,5% din cifra de afaceri;

– este inechitabil să plătești pentru un apartament de 100 de metri pătrați în Primăverii, care valorează aproape un milion de euro, același impozit ca pe un apartament de bloc în Bucureștii Noi, care are o valoare de aproape zece ori mai mică!

PSD nu dă înapoi. Se rupe coaliția?

Spre finalul textului, Ciolacu a reliefat că PSD se va ”bate în continuare pentru principiile și valorile în care credem, chiar cu riscul de a deranja anumiți lideri politici”: ”Credem în SOLIDARITATE! Asta înseamnă ca cei care câștigă foarte mult să contribuie mai mult la buget pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili în fața inflației.

Iar Solidaritatea trebuie aplicată și între angajați și angajatori!  Este nevoie de un echilibru just între impozitarea veniturilor obținute de angajați din muncă și a veniturilor obținute de angajatori, din capital. Credem în ECHITATE SOCIALĂ! Credem ca regimul fiscal trebuie stabilit în funcție de posibilitatea fiecăruia de a contribui la bugetul de stat.

De aceea am propus sistemul de deduceri pentru cei cu venituri mici și de aceea dorim supraimpozitare pentru cei cu venituri supradimensionate și averi mari – vile scumpe, limuzine, bărci și alte obiecte de lux.”

ADVERTISEMENT