Politică și sport. De ce aleg atleții să protesteze la intonarea imnului înainte de o competiție

Dar intonarea altui imn poate să fie pedepsită cu închisoare sau amendă, în multe state ale lumii, considerându-se că este lipsă de respect pentru sumbolurile naționale.

Cum a început obiceiul de a cânta imul înainte de un meci

Obiceiul de a cânta imnul la competițiile sportive începe în sportul american modern, cu Babe Ruth, deși au fost situații în care imnul american „The Star-Spangled Banner” a fost cântat încă de la mijlocul anilor 1800. Dar ultimele apariții postsezon a lui Ruth pentru Boston Red Sox au reprezentat momentul de naștere al indisolubilei relații dintre imn și sport, în 1918.

Așa că atunci, în 1918, adică cu aproape 13 ani înainte ca președintele Herbert Hoover să semneze proiectul de lege prin care „The Star-Spangled Banner” a devenit oficial imnul național al SUA, o trupă de la Wrigley Field din Chicago a cântat imnul în timpul celei de-a șaptea reprize a jocului de deschidere a World Series dintre Boston Red Sox și Chicago Cubs. Iar când World Series s-a mutat la Boston, proprietarul Red Sox, Harry Frazee, a ordonat ca imnul să fie câmntat la începutul fiecărui joc.

Apoi obiceiul s-a extins. După Al Doilea Război Mondial, șeful NFL Elmer Layden a ordonat tuturor echipelor din ligă să cânte imnul. „Imnul național ar trebui să facă parte din fiecare joc la fel de mult ca și începutul. Nu trebuie să-l renunțăm pur și simplu pentru că războiul s-a încheiat. Nu ar trebui să uităm niciodată ce reprezintă”, a declarat el atunci, citat de revista Time.

Digi24.ro

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

Cum e în alte țări

În Africa de Sud, o țară în care populația locală s-a confruntat multă vreme cu politica de aparatheid, era firesc să fie probleme cu imnul. Pentru că nu era unul singur, mai precis: în 1994, președintele Nelson Mandela a declarat că Republica Africa de Sud va avea două imnuri naționale: „Chemarea Africii de Sud” și „Nkosi Sikelel’ iAfrika”. Situația a durat până în 1996, când s-a ales o versiune prescurtată, care combina cele două imnuri.

Un aspect interesant este că protocolul sud-africa prevede că toți cei prezenți când se cântă imnul național trebuie să stea atenți, cu mâinile așezate lângă corp. Doar președintele are dreptul să-și pună palma pe inimă. La Cupa Mondială din 2010, de la Johannesburg, guvernul le-a atras atenția sud-africanilor să nu se miște, să nu vorbească între ei și să nu sufle în vuvuzele în timpul intonării propriului imn sau ale celorlalte 31 de alte națiuni prezente la competiție.

În Japonia, unde orașele au voie să își facă propriile reglementări pentru cântarea imnului național, jucătorii de fotbal și baseball, cele mai populare sporturi, își arată respectul față de imn stând drepți și atenți, dar nu-și pun mâna pe inimă. Aici probleme sunt cu imnul, însă, pentru că melodia „Kimigayo” este o laudă pentru împărat, cunoscut în trecut pentru militarism și imperialism. Dar, în ciuda obiecțiilor, imnul a rămas neschimbat.

Pușcărie pentru cântarea altui imn sau lipsă de respect

În India, Curtea Supremă a decis, în 2016, ca în toate cinematografele din țară trebuie să se cânte imnul național „Jana Gana Mana” înainte de proiecție, dar decizia a fost anulată în 2018. La meciurile de cricket, cel mai popular sport din India, se stă în picioare și se cântă imnul împreună, jucători și public.

Digisport.ro

Notele primite de Istvan Kovacs în marile publicații sportive, după Barcelona - PSG 1-4

Dar cei care cântă imnul unei alte țări pot fi reținuți. De exemplu, patru jucători de cricket au fost reținuți pentru că au cântat imnul național al Pakistanului în două orașe indiene, la Jammu și Kashmir. Cele două orașe sunt se află în disputata regiune Kashmir din India, motivul de ostilitate dintre Pakistan și India. Cei ce cântă alt imn pot fi închiși până la trei ani și riscă o amendă sau pot suferi ambele pedepse dacă manifestă intenționat lipsă de respect față de imnul național.

Germania are imnul actual din 1991, de la un an după reunificare. Iar în 2010 că o parte din echipa națională de fotbal a Germaniei a refuzat să cânte imnul național la meciurile de pregătire pentru Cupa Mondială. Antrenorul naționalei, Joachim Low, a declarat atunci că nu i-ar obliga pe jucători să cânte dacă nu vor. „Băieții noștri se identifică în totalitate cu echipa națională și cu Germania, dar trebuie să ia în considerare și moștenirea lor”, a spus Low.

Și deși Germania nu are o lege privind imnul național, există reguli pentru a pedepsi „defăimarea statului și a simbolurilor sale”, inclusiv imnul. Pedeapsa poate să fie închisoare de cel mult trei ani sau amendă. Dar în lipsa unor precizări despre ce înseamnă defăimarea, legea e greu de aplicat.

Italia are imnul, scris de Goffredo Mameli, din 1847, dar abia în 1946 „II Canto degli Italiani” a fost ales imn național. Dar nimeni nu e obligat să cânte sau să acționeze într-un anumit mod atunci când este cântat imnul național. Cu toate acestea, italienilor li se cere să stea în picioare și să arate respect față de orice imn național.

Și, deși italienii cântă imnul înainte de meciurile de fotbal și la paradele militare, unii au sugerat înlocuirea acestuia cu „Va, Pensiero” din opera Nabucco a lui Giuseppe Verdi.

Unii n-au voie să-și cânte imnul

În Australia, cântecul, „Advance Australia Fair” a fost compus de Peter Dodds McCormick în 1878, dar nu a fost proclamat ca imn național al Australiei până în 1984. Dar când regina se află în Australia, imnul regal (God Save the Queen) este cântat la începutul și la finalul unei ceremonii. Sau sunt cântate ambele.

Aici problema e cu indigenii. În 2017, în timpul unui meci din National Rugby League dintre Bulldogs și Cowboys, s-au cântat două interpretări ale imnului, o versiune indigenă urmată de imnul obișnuit în engleză. Australienii stau în picioare când se cântă imnul, și au obiceiul, la reuniunile sportive, să inteoneze întâi imnul echipei oaspete.

Rusia are alte probleme cu imnul de stat și sportul. De exemplu echipa rusă de hochei s-a confruntat a cântat imnul rusesc, deși concurează ca atleți neutri, după ce scandalurile de dopaj au forțat aproape întreaga delegație să părăsească Jocurile Olimpice de iarnă din 2018, de la Pyeongchang, Coreea de Sud.

„O Canada”, este o melodie compusă în 1880 de Calixa Lavallee, a fost cântată inițial în franceză și a fost proclamată ca imn național în 1980. Publicația Times Colonist explică de ce canadienii cântă imnuri la evenimentele sportive și care e relația cu SUA. „Liga Națională de Hochei a decis în 1987 că ambele imnuri trebuie cântate ori de câte ori se întâlnesc echipe din Canada și SUA, cimentând o practică care a fost comună încă din anii 1960. Baseballul și baschetul din liga majoră urmează aceeași regulă (deși se aplică relativ rar, fiecare sport având o singură echipă canadiană). Jocurile cu două imnuri sunt comune pentru Victoria’s Royals și HarbourCats”.

NFL impune „Lift Every Voice and Sing” în loc de „The Star-Spangled Banner”

Și, pentru că ne-am întors la America, la meciul dintre Dallas Cowboys și Tampa Bay Buccaneers spectatorii nu au mai auzit imnul SUA, ci un cântec care îl celebra pe președintele care i-a emancipat pe sclavii Americii. E vorba de „Lift Every Voice and Sing”, o baladă cunoscută astăzi ca imnul național al negru al SUA, cântat la meciul de deschidere al sezonului 2021 al Ligii Naționale de Fotbal (NFL).

Și asta pentru că ligile profesioniste masculine sunt dominate de tineri afroamericani și, într-un efort de a arăta mai multă solidaritate cu jucătorii, NFL a spus că se va cânta „Lift Every Voice and Sing” la începutul jocurilor. Piesa a fost scrisă în 1900 de activistul pentru drepturile civile James Weldon Johnson, iar fratele acestuia a pus-o în muzică. Johnson a spus că acel cântec a fost scris pentru a comemora data nașterii lui Abraham Lincoln.

NFL a luat decizia aceasta după ce a fost aspru criticată pentru lipsa de sprijin a ligii pentru jucătorii ei. Fostul jucător NFL Colin Kaepernick a fost printre primele vedete profesioniste americane ale sportului care au încercat să-și folosească faima de pe teren pentru a atrage atenția asupra problemei, chiar înainte de protestele pentru justiția rasială care au tulburat țara. Purtătorul de cuvânt al NFL, Brian McCarthy, a declarat pentru The New York Times că piesa este o oportunitate de a „evidenția mesaje care sunt importante pentru ligă, jucători și personal și comunitățile noastre”.