Luni seara vom avea parte de un duel de 5 stele în Superliga României. Runda cu numărul 4 din play-off se încheie cu U Cluj – Universitatea Craiova, meciul care ar putea decide campioana. Cele două echipe împart poziția de lider, iar câștigătoarea devine favorită la câștigarea campionatului. Suprafața de joc de pe Cluj Arena a fost lăudată chiar de președintele Consiliului Județean.
Universitatea Cluj se bucură că poate evolua pe unul dintre cele mai frumoase stadioane din țara noastră. Arena din Parcul Central este una ultramodernă, cu facilități de lux, iar suprafața de joc, care a fost recent schimbată pentru a oferi jucătorilor cele mai bune condiții, se prezintă excelent înainte de meciul cu Universitatea Craiova.
Gazonul de pe Cluj Arena arată ca o masă de biliard. Deși temperaturile din ultima perioadă au fost scăzute, suprafața de joc rămâne extrem de calitativă, iar jucătorii nu vor avea motive să se plângă. Nu există niciun fel de denivelări care să încurce circulația mingii. Arena construită de Consiliul Județean rămâne una dintre cele mai moderne din țară.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean și un mare suporter al Universității, a lăudat suprafața de joc de pe stadionul din Parcul Central. Acesta a scris pe contul său de Facebook că se gândește la titlu în Superliga și la o calificare istorică în UEFA Champions League: „Gata pentru meci! Am adus Premier League la Cluj! Visez la Champions League.”
Universitatea Cluj nu a câștigat niciun titlu în istorie, însă „studenții” ar putea produce surpriza în acest sezon. Echipa arată excelent sub comanda lui Cristiano Bergodi, iar un eventual succes în duelul cu Universitatea Craiova i-ar face pe ardeleni marii favoriți la câștigarea campionatului.
„Am construit Cluj Arena în perioada 2009-2011, într-o perioadă record de timp, cu două ierni incluse în acest interval. La acel moment, a fost singurul stadion construit de la zero de către o autoritate publică, nu de către Guvern, cu un efort financiar considerabil. Are peste 31.000 de locuri, la un preț record de 35 de milioane de euro, fără TVA. Este cel mai ieftin stadion nou construit, standard Elite FIFA și UEFA, la aproximativ 1.100 de euro pe scaun, cu pista inclusă și omologată, comparativ cu aproape 5.000 de euro pe scaun la stadionul național, cu același standard, dar și cu alte stadioane noi construite la prețuri uriașe în România. Acest aspect se poate verifica.
Mă bucur că am decis atunci demolarea vechiului stadion al orașului și că, după 50 de ani, am construit această bijuterie. Este un brand al județului și al României, iar astăzi, după 15 ani, își confirmă utilitatea, fiind stadionul de categorie I, FIFA și UEFA, cu cel mai bun gazon din țară și singurul cu pistă omologată de către organismele europene. A găzduit deja Campionatul European de atletism pentru juniori și Balcaniada de atletism. Sunt bucuros că rămâne clujenilor și nu numai, după primul meu mandat, acest stadion senzațional!”, spunea Alin Tișe, președintele CJ, despre Arena din centrul Clujului.