News

Polițist din Caracal, acuze dure după crimele care au zguduit România! „Nu s-a schimbat nimic. O singură mașină patrulează noaptea pe străzi și vorbim pe telefoane că n-avem stații radio”

27.08.2019 | 12:53
Politist din Caracal acuze dure dupa crimele care au zguduit Romania Nu sa schimbat nimic O singura masina patruleaza noaptea pe strazi si vorbim pe telefoane ca navem statii radio

Un polițist din Caracal a rupt tăcerea și a lansat mai multe acuze dure după crimele care au zguduit România! Acesta spune că dotarea slabă şi ”concursurile inexistente sau aranjate” au adus polițistul de rând în situația de a fi condus acum de oameni incapabili și neimplicați. Culmea, ministrul de Interne Mihai Fifor anunța, după dispariția Luizei și a Alexandrei, că zeci de polițiști, și dotări de top, practic tot ceea ce are mai bun Poliția Română, a fost adus în Caracal.

Polițist din Caracal, acuze dure după crimele care au zguduit România!

Într-un interviu pentru Libertatea, un polițist căruia nu i s-a dezvăluit identitatea spune că ar fi zburat nu mâine, „că acum e toată lumea cu ochii aici, dar în prima zi când atenția nu ar mai fi pe Caracal”. „Noaptea, un oraș precum Caracalul, de 30.000 de locuitori, continuă să fie apărat de un număr ridicol de polițiști. O singură mașină patrulează noaptea pe străzi. Doi oameni. Se adaugă doi pedeștri, un polițist și un jandarm. În total, patru oameni pe teren. Și un singur om în sediu”, a spus polițistul.

Polițistul a explicat și felul în care este asigurată paza în Caracal. „Cel de la poartă, care ziua vorbește cu cetățenii și are și alte atribuții, e singurul care stă noaptea în ditamai sediul poliției și doar el îi coordonează pe cei de pe teren. Dacă mașina cu doi oameni e trimisă într-un cartier la o urgență și acolo e un scandal, nu are ca întăriri decât când ajunge patrula de doi oameni pe jos”, a mai spus polițistul

Polițist din Caracal, acuze dure după crimele care au zguduit România! Politist
Polițiștii se plâng că vorbesc pe telefoane plătite de ei. Sursa foto – facebook

Ce se întâmplă cu Poliția?

Polițistul știe și de ce s-a ajuns în acest punct. „Multe poziții au fost căpătate de pile, prin concursurile inexistente sau aranjate. Mirea, șeful demis după tragedia Alexandrei, zicea că el a coordonat operațiunea. Cum? Din birou? Pe telefon? Dezinteresul și lipsa de implicare ne-au distrus. Ce s-a întâmplat era inevitabil, să știți și nu doar în Caracal de așa.

Vorbim pe telefoane care au abonamente de 200 de minute pe lună. 200 de minute, ca polițist, le termini în două zile! Apoi, vorbim pe banii noștri. Am ajuns la situații incredibile în care îmi zic colegi: ”Nu te mai sun”! La fel e și cu mașinile. Ni se zice: ”Patrulați și voi, dar mai cu grijă că se termină cota de benzină”, a mai spus acesta