Mai multe persoane sunt anchetate, printre care și un polițist din Giurgiu, după ce s-au găsit vinovate de trafic și posesie de droguri, fără drept, în vederea consumului propriu.
Doi bărbați, unul dinte ei polițist în Giurgiu, au fost reținuți de procurorii DIICOT. Aceștia sunt acuzați de trafic de droguri după ce au vândut diferite cantități de cannabis. Pe lângă cei doi, oamenii legii au dus la audieri și o femeie acuzată că a depozitat în locuința ei mai multe tipuri de droguri, la cererea unuia dintre inculpați.
Potrivit procurorilor DIICOT, doi bărbați de 30, respectiv 32 de ani și o femeie de 27 de ani sunt cercetați de biroul teritorial Giurgiu pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri fără drept.
În urma perchezițiilor efectuate de procurori și polițiști au fost găsite 300 de grame de cannabis, mai multe țigarete confecționate artizanal ce conțineau cannabis și tutun, numeroase comprimate de alprazolam, precum și alte probe importante.
„În intervalul martie-octombrie 2024, inculpatul în vârstă de 30 de ani a deţinut, inclusiv pentru consum propriu, şi comercializat, în mod repetat, diferite cantităţi de cannabis (drog de risc) cu sume cuprinse între 150 şi 250 de lei, către consumatori din judeţul Giurgiu. Cu privire la inculpatul de 32 ani, s-a reţinut că, în perioada mai-octombrie 2024, a procurat, transportat şi livrat diferite cantităţi de canabis, iar la data de 16 octombrie 2024 a deţinut în locuinţa sa, în scopul vânzării, aproximativ 290 grame de canabis”, au anunţat procurorii.
Autoritățile au mai menționat că bărbatul de 32 de ani mai este cercetat și pentru că și-ar fi încredințat autoturismul, pentru a se deplasa pe drumurile publice, unei persoane cu dreptul suspendat de a conduce.
Cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Tribunalului din Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Față de femeie s-a impus măsura controlului judiciar.
„În funcție de rezultatul cercetărilor și evoluția anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituției va dispune, cu celeritate, măsuri legale în consecință. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”, se menționează în comunicatul transmis de IPJ Giurgiu.
Polițistul de 30 de ani lucrează în cadrul Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Giurgiu. El era filat de colegi de mai mult timp, după ce s-ar fi aflat că avea un anturaj format din persoane dubioase, cu trecut infracțional.