Statul Islamic revendică atacul cu maceta din Belgia. Autorul era în atenţia Poliţiei

UPDATE. Statul Islamic (ISIL) a revendicat atacul cu maceta din Belgia, potrivit AMAQ, organ de propaganda al gruparii jihadiste....
07.08.2016 | 20:13
Statul Islamic revendica atacul cu maceta din Belgia Autorul era in atentia Politiei

UPDATE. Statul Islamic (ISIL) a revendicat atacul cu maceta din Belgia, potrivit AMAQ, organ de propaganda al gruparii jihadiste.

De asemenea, Parchetul federal belgian a precizat ca barbatul care a ranit sambata doua politiste, inainte de a fi impuscat, este un algerian de 33 de ani cunoscut de politie “pentru infractiuni de drept comun, dar nu pentru fapte de terorism”, conform AFP.

“Atacatorul de la Charleroi este un soldat al SI care a desfasurat aceasta operatiune ca raspuns la apelurile de a ataca populatia din tari ale coalitiei cruciate”, a scris AMAQ, facand referire la coalitia internationala condusa de SUA care desfasoara atacuri aeriene asupra pozitiilor Statului Islamic in Irak si Siria.

Autoritatile belgiene au deschis duminica o ancheta pentru terorism in urma atacului cu maceta de la Charleroi, in care doua politiste au fost ranite de un barbat care a strigat “Allah Akhbar”, a anuntat premierul Charles Michel citat de The Independent.

Sambata, in jurul orei locale 16 (17 ora Romaniei), un barbat inarmat cu o maceta ascunsa in rucsac a intrat in zona securizata din jurul sectiei centrale de Politie din oras. Cand doua politiste au vrut sa il controleze, la un punct de securitate, el a strigat “Allah Akhbar” si le-a atacat, potrivit postului public de televiziune RTBF.

Una dintre cele doua politiste are rani profunde la nivelul fetei si a fost operata. Cealalta a fost ranita usor. Ambele sunt in afara pericolului.

Atacatorul a fost impuscat de un al treilea om al legii si a murit la spital.

Un tanar aflat in zona a declarat pentru postul de televiziune ca el si prietenii lui au auzit cinci sau sase focuri de arma in succesiune rapida, iar 30 de secunde mai tarziu inca trei focuri de arma.

“Suntem 905 politisti (in oras – n.red.), suntem ca o mare familie, cand suntem atacati, suntem afectati, emotia este, in mod clar, foarte puternica”, a spus purtatorul de cuvant al fortelor de ordine din oras, David Quinaux.

“Primele dovezi indica clar spre terorism”, a declarat premierul Charles Michel pentru postul de televiziune RTL.

Nu exista informatii deocamdata informatii despre identitatea atacatorului, iar presa belgiana, citata de Reuters, scrie ca acesta nu avea acte la el.

Autoritatile din Belgia, a carei capitala, Bruxelles, care gazduieste institutiile UE si sediul NATO, au decretat nivel trei din patru de amenintare terorista, ceea ce reprezinta o amenintare “posibila si probabila”.

In luna martie, islamisti au ucis 32 de oameni in atacuri sinucigase pe aeroportul din Bruxelles si la o statie de metrou.

In plus, multi dintre cei care au comis atacurile teroriste de la Paris, din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morti, stateau in Belgia.

Incidentul de sambata vine si dupa o serie de atacuri luna trecuta, majoritatea in Franta si Germania, dintre care multe au fost revendicate de militantii gruparii teroriste Stat Islamic. In cel mai sangeros dintre ele, produs la Nisa de Ziua Nationala a Frantei, au fost ucisi 84 de oameni.

sursa: ziare.com