Incidentul a început în momentul în care doi agenți au oprit un șofer pentru un control, însă acesta a fugit într-o curte. Oamenii legii l-au urmărit, însă acesta s-a întors, nervos, cu întăriri. Potrivit martorilor, polițiștii au fost bătuți de șofer și de rudele sale, iar unul dintre polițiști a ajuns la spital.
”La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Popeşti-Leordeni a efectuat semnal de oprire unui autoturism, iar, în timp ce poliţiştii legitimau conducătorul auto, acesta a fugit în curtea unui imobil din satul Sinteşti, comuna Vidra.
Din curtea respectivă au ieşit mai multe persoane, care i-au agresat pe cei doi poliţişti”, au informat reprezentanții IPJ Ilfov, conform Digi 24. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje suplimentare, inclusiv din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au intervenit în forță.
Au fost arestați doi dintre agresori, inclusiv o persoană care l-a lovit pe polițist în cap. ”În acest moment, doi dintre cei trei agresori au fost identificaţi şi se află în custodia poliţiştilor, iar cea de a treia persoană a fost identificată şi urmează a fi condusă la subunitatea de poliţie”, mai arată sursa citată.
Polițistul lovit în cap este acum în afara oricărui pericol, potrivit medicilor. Astfel de acte de violență împotriva polițiștilor nu sunt o noutate în țara noastră. În urmă cu un an, patru indivizi au bătut doi polițiști în Botoșani, fiind prinși pe Aeroportul din Suceava în timp ce încercau să părăsească țara.
Polițiștii au fost loviți cu bestialitate inclusiv după ce au căzut la pământ. Amândoi au ajuns la urgențe cu leziuni la cap. Se pare că înainte de bătaie, cei doi polițiști au avut o altercație cu trei dintre agresori, într-un restaurant.
Trebuie menționat că polițiștii se aflau în timpul liber și nu erau echipați cu uniforma. În total opt indivizi au participat la această agresiune, conform martorilor. În luna martie, mai mulți polițiști au fost bătuți de o femeie de 25 de ani. Se pare că tânăra fusese condamnată pentru ultraj.
Tânăra a provocat un scandal monstru în Sectorul 5 al Capitalei, lovind cu palma un polițist ajuns la intervenție. ”Tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore, şi va fi prezentată Parchetului cu propunere de arestare preventivă.
Între timp, poliţiştii au descoperit că inculpata a mai fost condamnată la închisoare cu suspendare, tot pentru ultraj”, au transmis sursele din cadrul IPJ. Polițiștii români s-au plâns de mai multe ori că nu sunt luate destule măsuri preventive pentru a nu mai fi vulnerabili în astfel de situații.