News

Doi polițiști din Germania, împușcați mortal în timpul unui control în trafic. Atacatorii, dați în urmărire

Doi polițiști au fost uciși cu focuri de armă, luni dimineața, în timpul unui control în trafic în zona Renania-Palatinat. Autorii au fugit și au fost dați în urmărire de autorități.
31.01.2022 | 11:50
Doi politisti din Germania impuscati mortal in timpul unui control in trafic Atacatorii dati in urmarire
ADVERTISEMENT

Doi ofițeri de poliție au fost împușcați mortal la primele ore ale zilei de luni. Incidentul a avut loc în vestul Germaniei, în timpul unui control în trafic.

Presa germană scrie că atacatorii au fugit de la fața locului. Până în prezent, poliția nu are informații legate de locul unde s-ar afla criminalii.

ADVERTISEMENT

Doi polițiști din Germania, împușcați mortal în timpul unui control în trafic

Victimele, un polițist de 29 de ani și o colegă a acestuia de 24 de ani, lucrau în districtul de poliție Kusel din vestul Germaniei.

Atacul asupra acestora a avut loc pe un drum rural, Kreisstrasse 22, în jurul orei 4:20. Imediat după incident, drumul a fost închis complet.

ADVERTISEMENT

”Poliția îi caută pe autorii care au fugit de la locul atacului și analizează toate indiciile de la locul crimei”, a spus poliția într-un comunicat, notează site-ul DW.

”O descriere a atacatorilor sau a vehiculului pe care îl folosesc aceștia nu este disponibilă. Nu se cunoaște direcția în care au fugit.

ADVERTISEMENT

Cel puțin unul dintre autori este înarmat”, se arată în declarația făcută luni la sediul local al poliției din Westpfalz.

Unul dintre marile sindicate de poliție din Germania, GdP, a declarat că este ”profund șocat de moartea violentă a colegilor noștri”.

ADVERTISEMENT

”Gândurile noastre se îndreaptă către rudele celor uciși și, de asemenea, către colegii noștri. În prezent, trăim un adevărat coșmar”, se arată într-un comunicat emis de președintele sindicatului, Sabine Kunz.

”Sperăm că autorul sau autorii să fie prinși cât mai rapid, astfel încât să fie evitat pericolul potențial pentru populația mai largă”, a mai spus oficialul.

Potrivit aceluiași sindicat de poliție, agenta împușcată în timpul unui control în trafic în cartierul Kusel era studentă. Aceasta încă studia la Universitatea de Poliție.

Unde sunt căutați atacatorii

Poliția din Kaiserslautern a anunțat, pe Twitter, că acțiunea de căutare a suspecților a fost extinsă și în landul Saarland vecin. Anchetatorii cer oricui are informații să sune la 0631 369-2528.

Micuțul oraș Kusel se află la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Frankurt și la 40 de kilometri vest de Kaiserslautern, aproape de locul unde se află baza militară americană Ramstein. Orașul este aproape de granița Germaniei cu Franța și Luxemburg.

ADVERTISEMENT
Tags: