News

Poliţiştii care au cercetat accidentul şefului lor, reţinuţi

Poliţiştii care au cercetat accidentul şefului lor, Marius Magiari, unul dintre şefii de la direcţia Rutieră, au fost reţinuţi. Aceştia sunt acuzaţi de favorizarea infractorului. Procurorii...
15.08.2015 | 21:58
Politistii care au cercetat accidentul sefului lor retinuti
ADVERTISEMENT

Poliţiştii care au cercetat accidentul şefului lor, Marius Magiari, unul dintre şefii de la direcţia Rutieră, au fost reţinuţi. Aceştia sunt acuzaţi de favorizarea infractorului. Procurorii cer acum arestarea preventivă a acestora. Dumitru Coarnă, vicepreşedinte al Sindicatului Poliţiştilor, a explicat, într-o intervenţie telefonică în emisiunea Ediţie de Weekend, că procurorul de caz ori încearcă să se răzbune, ori este incompetent.

Problema este în altă parte. Onor Parchet forţează lucrurile prin cercetarea abuzivă. Suntem la al zecelea poliţist reţinut în acest caz fără nicio probă directă. Sunt zece. Am distrus o tură de la Biroul Accidente. Din 12 poliţişti au fost reţinuţi 4. În curând nu vom mai avea oameni în stradă. Poliţiştii nu au făcut nimic decât să îşi respecte fişa postului, au mers la faţa locului, au constatat, au predat probleme şefilor ierarhici. Unde este favorizarea? Doar un procuror orb”, a comentat Dumitru Coarnă.

ADVERTISEMENT

“Poliţiştii au ridicat urme, au fotografiat, au materializat toate urmele de la faţa locului şi le-au predat şefilor ierarhici. Accidentul a fost înregistrat ca accident rutier. Întrebaţi Parchetul de ce s-a ajuns aici. Eu nu mai înţeleg nimic. Ori vorbim de o răzbunare, ori vorbim de un procuror incompetent. Niciun poliţist nu a desfăşurat o altă activitate infracţională. Nu există niciun început de dovadă, vreo probă că aceşti poliţiţşti ar fi încercat să favorizeze în vreun fel infractorul.”

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 i-au reţinut, pe 31 iulie, pe Marius Maghiari, şef în cadrul unui serviciu de la Brigada Rutieră a Capitalei, pe Daniel Piştea, adjunct al aceleiaşi instituţii, pe colegii acestora Liviu Daniel Cânea şi Auraş Eugen Ţuţui, precum şi pe Ion Daniel Bocan, şeful Secţiei 2 Poliţie, Mihăiţă Georgică Anghel, Ovidiu Gheorghe Sanfira şi Marian Lupu Pasăre, toţi de la Secţia 2, iar vineri au cerut Judecătoriei Sectorului 1 arestarea lor preventivă.

ADVERTISEMENT

Marius Maghiari este acuzat că ar fi accidentat cu maşina o femeie, dar incidentul ar fi fost încadrat ca accident de muncă. Ceilalţi şapte poliţişti sunt suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Maghiari, astfel încât fapta să nu fie încadrată ca accident rutier.

Judecătoria Sectorului 1 a respins, pe 1 august, propunerea procurorilor de arestare preventivă şi a decis cercetarea lui Maghiari sub control judiciar şi a colegilor săi în libertate.

ADVERTISEMENT

Sursă: www.antena3.ro