News

Polițiștii din mai multe județe, în grevă japoneză. Sindicaliștii amenință cu proteste în toată țara: „Opriţi bătaia de joc”

Polițiștii din mai multe județe au intrat în grevă japoneză. Sindicaliștii spun că vor protesta după adoptarea Ordonanței Trenuleț.
08.01.2025 | 11:27
Politistii din mai multe judete in greva japoneza Sindicalistii ameninta cu proteste in toata tara Opriti bataia de joc
Polițiștii din mai multe județe, în grevă japoneză. colaj Fanatik/ Foto captură video Facebook Sidepol

Polițiștii din mai multe județe au intrat în grevă japoneză, în urma adoptării Ordonanței Trenuleț. Acțiuni similare au loc în mai multe județe ale țării, iar sindicaliștii amenință cu proteste la nivel național, dacă nemulțumirile lor nu vor fi ascultate.

Polițiștii din România au intrat în grevă japoneză

Încă de marți seara, sindicaliștii Sidepol au anunțat că polițiștii din județele Dolj, Arad și Călărași vor intra în grevă japoneză. În Ialomița, zeci de agenți pichetează în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție.

De asemenea, zeci de polițiști din Capitală și din județul Buzău au ales ca formă de protest donarea de sânge, pentru a beneficia de o zi liberă. În fața mai multor sedii din București vor fi organizate și pichetări, miercuri, 8 ianuarie.

Mai mulți polițiști din județele Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Timiș, Vâlcea, Giurgiu, Brașov, Bacău, Teleorman, Argeș, Cluj, Bihor, Caraș-Severin, Vrancea refuză să lucreze suplimentar. Ei spun că vor participa la protestul organizat în perioada următoare în Capitală.

„Vom protesta până când veți înțelege sau veți pleca”

Oamenii legii protestează împotriva Ordonanței Trenuleț. Ei sunt nemulțumiți deoarece orele suplimentare lucrate în weekend nu vor mai fi plătite și cer eliminarea noilor măsuri. În caz contrar, sindicaliștii spun că vor organiza proteste masive în toată țara.

„Opriţi bătaia de joc la adresa siguranţei naţionale. Respectaţi angajaţii şi pensionarii care şi-au riscat viaţa pentru ordinea şi liniştea publică! Vom protesta până când veţi înţelege sau veţi pleca”, au transmis reprezentanții Sidepol.

Polițiștii spun că veniturile lor vor scădea dramatic, dacă nu vor primi sporul pentru orele lucrate în zilele de weekend și sărbători legale. De exemplu, în luna ianuarie vor pierde 1.170 de lei net „doar pentru eliminarea majorării pentru orele lucrate în zilele nelucrătoare”.

„Aceasta este o pierdere semnificativă pentru EXCLUSIV poliţiştii operativi, care se reflectă direct asupra motivaţiei şi condiţiilor de muncă. (…) Este clar că nu vorbim despre îngheţarea salariilor în cazul poliţiştilor, ci de veritabile tăieri care pot fi comparate cu cele din 2010, când salariile au fost tăiate cu 25%.

Din acest motiv, vom avea nevoie de participarea tuturor poliţiştilor pentru aplicarea formelor de protest pe care le vom identifica. Doar prin presiune vom determina Guvernul şi MAI să elimine acest abuz de a nu plăti orele prestate de poliţişti în zilele de repaus şi de sărbători legale”, au adăugat sindicaliștii Europol.