Fotbal international

Polonia – Arabia Saudită 2-0, în Grupa C la Campionatul Mondial 2022. Saudiţii nu mai reuşesc a doua minune, după un penalty ratat. Video

Polonia a învins Arabia Saudită, scor 2-0, după golurile marcate de Piotr Zieliński şi Robert Lewandowski. Saudiţii au ratat un penalty.
26.11.2022 | 17:04
Polonia  Arabia Saudita 20 in Grupa C la Campionatul Mondial 2022 Sauditii nu mai reusesc a doua minune dupa un penalty ratat Video
Lewandowski caută primul gol la Mondiale împotriva Arabiei Saudite. Sursa: FIFA.com
ADVERTISEMENT
26-11-2022
14:24

Polonia - Arabia Saudită 2-0 (Zielinski 39, Lewandowski 82)

VEZI AICI MECIUL ÎN FORMAT LIVE VIDEO

Min.90+6: Mohamed Kanno șutează puternic, dar pe lângă poartă, iar saudiții rămân fără gol în pofida posesiei superioare.

Min.90: Lewandowski scapă singur, încearcă să-l lobeze pe portarul saudit, însă acesta blochează mingea și un apărător o respinge în corner.

Min.82: GOOOL Polonia. Lewandowski ”fură” un balon de la Al Malki și înscrie fără probleme.

Min.79: Abdulelah Al Malki șutează puternic de la marginea careului, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

44259 de spectatori, potrivit FIFA.

Min.69: Salem Al Dawsari șutează puternic de la distanță, dar Szczesny este bine poziționat și prinde.

Min.66: Lewandowski este găsit excelent în careu, reia din prima, dar mingea lovește bara!

Min.63: Centrare perfectă din banda stângă, Milik reia cu capul, din plonjon, și mingea lovește transversala!

Min.61: Mohamed Kanno, în poziție foarte bună, șutează și el peste poartă.

Min.60: Firas Al Buraikan primește o minge în careu și șutează puternic, dar peste poartă.

Min.55: Salem Al Dawsari reia superb din mijlocul careului, dar Wojciech Szczesny parează din nou  senzațional.

Min.46: Start de repriză secundă.

26-11-2022
13:01

Polonia conduce la pauză grație golului lui Zielinski. Szczesny a apărat un penalty

Vezi aici cele mai importante faze.

Min.45+11: Final de primă repriză.

Min.45+1: Wojciech Szczesny anticipează șutul lui Salem Al Dawsari și apără penaltyul, iar apoi intervine și în fața lui Al Breik, care încerca să reia balonul în poartă.

Min.43: Al Shehri cade după un contact cu Bielik. După intervenția VAR, Wilton Sampaio acordă penalty.

Min.39: GOOOOL Polonia. Cash centrează excelent, Lewandowski este blocat în 10 metri, dar pasează apoi excelent pentru Zielinski, care nu iartă.

Min.26: La primul corner al Poloniei, Bielik reia puternic, cu capul, din mijlocul careului, dar un fundaș saudit reușește să respingă în afara terenului.

Min. 20: Wilton Sampaio a arătat deja trei galbene pentru polonezi (Kiwior, Cash și Milik) și unul pentru saudiți (Al Malki).

Min.13: Mohamed Kanno este găsit în careu, șutează puternic, dar Szczesny scoate excelent, în corner.

Min.10: Un start echilibrat de partidă, cu acțiuni rapide de ambele părți.

Min. 1: Start meci.

26-11-2022
12:13

Echipele de start la Polonia - Arabia Saudită

Polonia: Szczesny (Juventus) – Bereszynski (Sampdoria), Glik (Benevento), Kiwior (Spezia) – Cash (Aston Villa), Bielik (Birmingham City), Krychowiak (Al-Shabab), Frankowski (Lens) – Zielinski (Napoli) – Zielinski (Napoli), Lewandowski (Barcelona). Rezerve: Grabara, Skorupski – Bednarek, Grosicki, Gummy, Jedrzejczyk, Kaminski, Piatek, Skoras, Swiderski, D. Szymanski, S. Szymanski, Wieteska, Zalewski, Zurkowski. Selecţioner: Czesław Michniewicz

Arabia Saudită: Al-Owais (Al-Hilal) – Abdulhamid (Al-Hilal), Al-Amri (Al-Nassr), Al-Bulaihi (Al-Hilal), Al-Breik (Al-Hilal) – Al-Najei (Al-Nassr), Al-Malki (Al-Hilal), Kanno (Al-Hilal) – Al-Buraikan (Al-Fateh), Al-Shehri (Al-Hilal), S. Al-Dawsari (Al-Hilal). Rezerve: Al-Aqidi, Al-Rubaie – Al-Abed, N. Al-Dawsari, Al-Ghannam, Al-Hassan, Al-Oboud, Asiri, Behebri, Madu, Otayf, Tambakti. Selecţioner: Herve Renard

Meciul Polonia – Arabia Saudită are loc sâmbătă, 26 noiembrie, cu începere de la ora 15:00, în cadrul etapei a 2- a din Grupa C la turneul final al CM din Qatar. În prima etapă, Polonia a făcut 0-0 cu Mexic, Robert Lewandowski ratând un penalty și victoria, iar Arabia Saudită a detonat marea bombă a turneului, una dintre primele cinci mari surprize din istoria CM, învingând cu 2-1 pe una dintre marile favorite la titlu, Argentina.

Polonia – Arabia Saudită, primul meci din etapa a 2-a din din Grupa C la Campionatul Mondial 2022

Polonia era văzută înaintea turneului drept rivala mexicanilor la ocuparea locului 2, Argentina fiind, indiscutabil, marea favorită la prima poziție. După rezultatele din prima rundă trebuie acum mare atenție la Arabia Saudită, care are 3 puncte nesperate, iar “pumele” argentiniene riscă eliminarea în meciul cu Mexic.

ADVERTISEMENT

Unde se joacă meciul dintre Polonia şi Arabia Saudită

Confruntarea Polonia – Arabia Saudită se desfășoară sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 15:00, pe stadionul “Education City” din orașul Al Rayyan, ridicat pe teritoriul unor campusuri universitare, de unde și denumirea. Aici s-au jucat deja două partide care au avut ceva în comun, în sensul că nu s-a marcat nici un gol!

Este vorba de întâlnirile Danemarca – Tunisia din Grupa D și de Uruguay – Coreea de Sud în Grupa H. Așa încât se speră ca la meciul Polonia – Arabia Saudită să asistăm la înscrierea cel puțin a primului gol pe această arenă de 40.000 de locuri, care se va reduce la jumătate după turneul final.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida

Partida Polonia – Arabia Saudită se joacă sâmbătă, 26 noiembrie, și va fi transmisă pe micile ecrane pe postul național TVR 1. O mai puteți urmări dacă veți intra pe site-ul FANATIK, în format LIVE VIDEO.

Localitatea Al Rayyan este și ea situată la mică distanță de capitala Doha, doar 20 de kilometri, prin urmare și aici vom înregistra sâmbătă, 26 noiembrie, aceiași parametri climaterici, adică mult soare și temperatură de 32 de grade, fiind cea mai călduroasă zi de la începutul competiției.

ADVERTISEMENT

Tot ce trebuie să știi despre Polonia – Arabia Saudită, de la Cupa Mondială 2022, dacă jucați la pariuri

Probabil că vor fi destui cei care vor dori să parieze pe acest meci și, cel mai probabil, pe un rezultat favorabil Poloniei, convinși că saudiții nu pot repeta performanța cu Argentina. FANATIK prezintă cele mai importante informaţii înaintea partidei dintre Polonia și Arabia Saudită.

Ce absențe au Polonia şi Australia

Selecţionerul Poloniei, Czesław Michniewicz, este convins că echipa sa, după ce a ratat de la punctul cu var prin vedeta Robert Lewandowski trei puncte uriaşe cu Mexic, terminând meciul 0-0, va avea o evoluţie mult mai ofensivă în jocul cu Arabia Saudită, cea care a produs cea mai mare surpriză de la CM învingând Argentina cu 2-1. Polonia nu are nici un absent, iar Michniewicz promite un joc eminamente ofensiv.

ADVERTISEMENT

De cealaltă parte eroul naţionalei saudite, selecţionerul Herve Renard, autorul unui mesaj motivator pentru jucători la pauza meciului cu Argentina, încât proprii jucători au spus că i-a făcut să mănânce iarba, are două absenţe. Una este fundaşul central Al Shahrani, accidentat grav la faţă de propriul portar, iar a doua este mijlocaşul Ahmed Sharahili.

Arbitrul brazilian Wilton Sampaio e la al doilea meci la CM din Qatar

Brazilianul Wilton Sampaio este primul arbitru de la acest turneu final care se va afla la al doilea meci, după ce a condus în prima etapă jocul Senegal – Olanda 0-2, în care nu a avut probleme deosebite. Sampaio, recunoscut ca un arbitru care acordă uşor cartonaşe, inclusiv din cele roşii, a fost destul de moderat, doar trei avertismente, dintre care două pentru Senegal în ultimul minut.

Cu o echipă alcătuită eminamente din jucători din campionatul intern, Arabia Saudită a devenit prima echipă de după Al Doilea Război Mondial care i-a învins pe argentinieni, după ce a fost condusă la pauză la turneul final al CM. Acest lucru conferă jucătorilor un moral stelar pentru meciul cu Polonia, ei fiind recompensaţi pe măsură pentru performanţa lor.

Cote la pariuri

Deşi Arabia Saudită a reuşit o performaţă uriaşă cu Argentina, casele de pariuri o văd tot în postura de outsider şi cu Polonia. Europenii au prima şansă la cota de 1,75, iar saudiţii au primit cota de 4,75 pentru a repeta isprava din primul joc. Cotă foarte bună este şi la opţiunea şansă dublă X2, adică 2,10, iar un gol al echipei lui Herve Renard are cotă de 1,65.

Nu există decât un meci amical jucat în 2006 pe terenul Arabiei Saudite între cele două echipe. Atunci Polonia a obţinut o victorie la limită, 2-1. Acum este clar că ambele echipe vor juca ofensiv, pentru că în ultima etapă vor avea adversari dificili şi trebuie să facă acum puncte.

  • 1,75 este cota Superbet pentru “PSF X”  în Polonia – Arabia Saudită. VEZI AICI TOATE COTELE

ADVERTISEMENT