Decizia BEC de duminică de invalidarea a candidaturii lui Călin Georgescu, și mai ales prin faptul că a fost motivată prin deciziile CCR, fac aproape sigur faptul că acesta nu se va număra prin candidații la alegerile prezidențiale din mai. Astfel, cu doar cinci zile înainte de termenul limită, întreg polul suveranist pare destinat să rămână fără un candidat propriu, unul susținut direct de către Călin Georgescu.
Invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC pe motive de fond și cu invocarea jurisprudenței CCR în materie face aproape singură lipsa acestuia de la alegerile din luna mai. Fostul candidat independent, acum susținut de partidele extremiste AUR și POT, era cotat cu prima șansă în sondaje, figurând cu un scor în jurul pragului de 40%.
Fără Călin Georgescu și cu doar 5 zile rămase până la termenul limită pentru depunerea candidaturilor, situația pare extrem de dificilă, în condițiile în care doar strângerea semnăturilor este un proces laborios, care consumă timp. George Simion, care era candidatul cel mai bine cotat pe segmentul electoratului suveranist, s-a raliat imediat noului lider, acordând-i atât sprijinul politic, dar și anunțând că nu va candida.
Luni, după decizia BEC de duminică, acesta a precizat că urmează să se consulte cu Călin Georgescu, urmând ca acesta din urmă să stabilească strategia pe viitor. „Indiferent câte narative am văzute pe unele tv-uri dictate din birouri, vom avea de partea noastră votul şi vom reintra în cursul democratic. Aşteptăm sfatul pe care ni-l va da Călin Georgescu şi ce cale va trebuie parcursă. Este decizia lui. Iar noi, poporul român, rămânem alături de principiile democratice”, a declarat liderul AUR, care a negat că ar avea semnăturile pregătite pentru a-și depune candidatura în timpul rămas.
Lipsa unui candidat de rezervă, în condițiile în care invalidarea lui Călin Georgescu nu putea fi exclusă, a nemulțumit unele voci din polul suveranist. „Călin Georgescu are o responsabilitate și față de mișcarea politică suveranistă, pe care o reprezintă și care l-a sprijinit. Aceasta responsabilitate publica se confunda cu cea pentru electoratul lui, care rămâne fără opțiuni.
Chiar dacă Hotărârea BEC a fost greu de anticipat (pentru mine cel puțin), o descalificare din cursă la CCR era previzibila de la început. Discuția despre o succesiune trebuia sa aibă loc înainte și e iresponsabil politic ca George Simion si AUR să aștepte lumină abia acum de la Calin Georgescu”, a explicat avocatul Adrian Toni Neacșu, și el membru al unui partid din acest segment politic.
În conferința de luni dimineața, George Simion a acceptat chiar ideea ca, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, polul suveranist să rămână fără un candidat propriu. „Eu îmi îndeplinesc promisiunea, chiar dacă astfel sistemul poate termina mișcarea suveranistă dintr-o singură lovitură”, a spus liderul AUR. Asta după ce, duminică seară, mai mulți lideri ai partidului au precizat că AUR nu va avea un candidat propriu în alegeri.
Scenariul ca mișcarea suveranistă și Călin Georgescu să nu desemneze un candidat propriu este considerat o opțiune de către comentatorii politici. Aceștia susțin că, pe modelul Trump 2020, aceștia ar putea căuta să delegitimeze alegerile din luna mai, dar și, în continuare, democrația din România.
„Pot să nu aibă niciun candidat tocmai pentru a delegitima alegerile și să se poziționeze din luna mai încolo ca niște partide și o parte a societății care nu recunoaște aceste alegeri. Ca un fel de Trump după 2020, dar și mai și, în sensul „ăsta nu e un președinte pe care să-l recunoaștem, astea nu au fost alegeri corecte”, etc.. Asta ar crea o narațiune pentru aceste partide cu care pot merge mai departe”, a declarat, pentru FANATIK, consultantul politic Adrian Zăbavă.
Politologul Adrian Papahagi este de părere că mișcarea suveranistă în România are două scopuri, unul imediat politic, în care se vorbește de alegeri, candidați, și un altul de a alimenta instabilitate. În această paradigmă, desemnarea unui anume candidat cade în plan secund, politologul subliniind că prin acțiunile sale de duminică, atunci când a incitat la violență, George Simion a ajuns să joace rolul mercenarilor lui Potra pentru Călin Georgescu.
„Într-un fel sau în altul, scopul lor este destabilizarea României. Multă vreme m-am gândit de ce zonele astea securiste-subterane, care au generat toată mișcarea asta, au ales un lider precum George Simion. Ieri am văzut de ce. De fapt ai nevoie de un lider de galerie violentă care să organizeze agitații pe stradă, la fel cum Georgescu avea nevoie de Potra și paramilitarii lui înarmați, ca la un moment dat să genereze haos. Deci, haosul este clar pe agenda lor.
Dincolo de agenda politică, alegeri, democrație, care e fațada, este și o agendă secundă care este cea a violenței și a haosului. Și acolo Simion e un lider al haosului, la fel cum Potra și ai lui sunt generatori de haos. Acum, pentru fațada politică, pe cine vor propune sunt două scenarii.
Unu, să nu propună pe nimeni și să spună că alegerile sunt nelegitime, fiindcă toată zona aceea a societății nu a participat sau, doi. să vină cu altcineva. Fără a intra pe scenarii, resursele lor sunt nesfârșite, au acolo o groază de securiști sau de astfel de personaje pe care să le scoată în față. Se vorbește acum de Dungaciu, un om apropiat de toate zonele astea, SIE, sistem, și el cu agitație pe Republica Moldova. Pot să-l scoată pe Simion, pot să-l scoată pe Purice, pot să inventeze pe cine știe cine. E însă irelevant, când scopul lor este destabilizarea societății, delegitimizarea României și a democrației din țara noastră. Răul, din păcate, este în mare parte făcut, important acum este să scăpăm de amenințarea directă a unui lider venit din zona aceasta”, a declarat, pentru FANATIK, politologul Adrian Papahagi.
Dincolo de dificultățile logistice, precum strângerea de semnături, problema desemnării unui alt candidat care să se adreseze acestui electorat stă în faptul că acesta nu va beneficia de un transfer automat al voturilor lui Călin Georgescu.
„Ar fi o minute și o operațiune pe care nu aș putea să o anticipez astăzi și să îmi imaginez că în doar două luni, tot ceea ce era în spatele lui Călin Georgescu să se încoloneze în spatele altcuiva. Asta pentru că acest altcineva trebuie să fie un personaj nou, după părerea mea, nu George Simion, nici măcar soția lui Georgescu”, a precizat, pentru FANATIK, consultantul Adrian Zăbavă.
Totuși, opinia unanimă în rândul observatorilor politici este că un candidat pe acest culoar are în continuare șanse foarte mari de a ajunge în turul II.
„Unul ca Ponta sau ca Simion sunt capabili să capitalizeze și din zona PSD și din zona asta auristă, și să ajungă în turul II. Din nefericire, cred că oricine va ajunge pe culoarul acesta suveranist va ajunge în turul secund. E important ce-i poate opune România care vrea democrație, civilizație acestui filon, dar voturile nu se vor transfera automat. Nimeni nu e stăpânul voturilor, unele se vor pierde în funcție de credibilitatea candidatului ales, dar și așa vor fi foarte multe voturi pentru în această zonă”, este de părere politologul Adrian Papahagi.
Unii analiști sunt de părere că în acest context Victor Ponta are șanse să rămână cel mai bine poziționat candidat de pe culoarul suveranist. Fără Gigi Becali, care a anunțat că renunță la o candidatură, fostul premier PSD e cel care poate profita la maxim de degringolada din jurul lui Georgescu. Iar luni, în conferința de presă, politicianul care a fost vizat de cele mai multe atacuri din partea lui Simion a fost chiar Victor Ponta.
„Oportunistul etern, Victor Ponta, care trecut de la PSD-ism la liber-schimbism, apoi de la liberalism la suveranism, este candidatul cel mai bine poziționat. Realitatea este că indiferent de ce vor face ceilalți, că se va trezi Simion sau nu știu cine, Ponta știe totuși mai multă politică și că se poate baza pe rețelele de primari. El însuși a declarat că a strâns semnăturile cu ajutorul primarilor, și PNL și PSD.
Știe că infrastructura AUR nu face multe parale și că o mare parte din PSD e de partea lui Georgescu. Aici e speranța lui. Ponta își face niște socoteli ceva mai realiste, și pe el îl văd cel mai bine plasat din această zonă”, a declarat, pentru FANATIK, politologul Cătălin Avramescu.