News

Ponta, dezlănțuit în Parlament! Discurs dur: “Îmi vine să vomit, chiar nu mai pot…”. De la Portocală la premierul Orban

29.05.2020 | 14:36
Ponta dezlantuit in Parlament Discurs dur Imi vine sa vomit chiar nu mai pot De la Portocala la premierul Orban
Ponta, dezlănțuit în Parlament! Discurs dur: "Îmi vine să vomit, chiar nu mai pot...". De la Portocală la premierul Orban. Sursa: INQUAM Photos / Octav Ganea
ADVERTISEMENT

Victor Ponta a avut un discurs dur în Parlamentul României şi s-a arătat extrem de indignat de parlamentarii “corupţi” care susţin că duc o luptă “anti-corupţie”, ironizând-o pe Alina Ghorghiu din PNL, dar şi pe fostul procuror DNA, Lucian Negulescu, zis Portocală.

Ponta, dezlănțuit în Parlament! Discurs dur: “Îmi vine să vomit, chiar nu mai pot…”

Preşedintele partidului PRO România a declarat că el a stat trei ani de zile la tribunal până când judecătorii au spus că acuzaţiile la adresa sa au fost nişte făcături politice:

ADVERTISEMENT

“Şi eu la fel de ipocrit, la fel de atent să nu mai păţesc ceva cum au păţit cei dinainte, să laud lupta anti-corupţie a doamnei Ghorghiu, care tocmai şi-a numit soţul într-o funcţie de zeci de mii de euro, să spun ce ţară extraordinară, eliberată de corupţie suntem.

Să le facem o statuie în Parlament lui Portocală, nu vreţi? Nu vreţi lui Onea? Am voie să vorbesc. Că trei ani de zile am stat la tribunal până când trei judecători au spus că acuzaţiile la adresa mea au fost nişte făcături politice. 

ADVERTISEMENT

“Am înţeles că aşa trebuie, să acceptăm toate abuzurile că toţi parlamentarii sunteţi corupţi”

Aveţi dumneavoastră la PNL… era colegul meu mai devreme, domnul Banias… Întreabaţi-l câţi ani ai stat? Şi ce faceţi acum? Îmi vine să vomit, nu mai pot. Vreţi să îi facem o statuie lui Portocală în Parlament?

Am înţeles că aşa trebuie, să acceptăm toate abuzurile că toţi parlamentarii sunteţi corupţi, că toţi primarii sunt corupţi. 

ADVERTISEMENT

Vă spun un lucru: când pierdeţi echilibrul şi că nu realizaţi că toţi politicienii corupţi trebuie să păţească şi să plătească pentru asta, dar şi toţi procurorii care fac dosare politice. Apropos, domnul Ludovic Orban n-a putut să candideze la Parlament pentru că a fost acuzat de un procuror, după care a fost achitat. 

Nu vă apucă nimic de la stomac când vă daţi toţi atât de anticorupţ? Să trăiască doamna Ghorghiu şi cu portocală”, a fost discursul lui Ponta din Parlament.

ADVERTISEMENT

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror DNA Ploiești Mircea „Portocală” Negulescu au fost trimişi în judecată

Fostul șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror DNA Ploiești Mircea „Portocală” Negulescu au fost trimişi în judecată în vara anului trecut pentru modul în care au insturmentat dosarele lui Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma.

Ei sunt acuzaţi de procurorii Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție de participație la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare la comiterea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

ADVERTISEMENT
Tags: