Duminică, 6 aprilie, Rapid și Dinamo se vor întâlni în premieră în play-off-ul din Superligă. Se anunță un duel foarte interesant între cele două formații, iar pariorii pot face un profit impresionant la SUPERBET cu o combinație Bet Builder de cotă 4,25.
Rapid și Dinamo se vor întâlni pentru prima dată în play-off-ul Superligii, iar derby-ul va fi cu siguranță unul echilibrat. În sezonul regulat, ambele partide dintre cele două formații s-au încheiat la egalitate, 1-1 în Giulești și 0-0 pe Arena Națională.
Cele două echipe caută prima victorie din acest play-off. „Câinii” au suferit până acum două înfrângeri, 1-3 cu CFR Cluj și 1-2 cu FCSB, în timp ce echipa pregătită de Marius Șumudică a remizat contra campioanei, 3-3, fiind mai apoi învinsă de Universitatea Craiova cu 2-1.
Chiar dacă nu a obținut vreo victorie în play-off, Rapid vine după un succes important, 3-0 cu Metalul Buzău în sferturile Cupei României. De cealaltă parte, „câinii” sunt extrem de motivați să se impună contra giuleștenilor, pe care nu i-au mai învins din 2015.
Primul pont cu care începem acest Bet Builder se referă la echilibrul dintre cele două formații. Ambele dueluri directe din acest sezon s-au încheiat la egalitate, așadar suntem de părere că și această partidă se va juca în aceleași condiții, iar primul pronostic este „Pauză sau Final: Egalitate”.
Atât în precedentele dispute directe din acest sezon, cât și în meciurile jucate până acum în play-off, cele două formații au creat multe faze periculoase, așadar vom miza la această partidă pe pronosticul „Total șuturi pe poartă: peste 8,5”.
Ultimul nostru pronostic ce închide acest Bet Builder este „Total goluri, peste 1,5”. Mizăm pe un duel în care se vor înscrie cel puțin două goluri, cum s-a întâmplat în toate partidele disputate de cele două grupări în play-off-ul Superligii. Toate aceste pariuri cumulate pe un bilet de tipul Bet Builder la SUPERBET ne oferă o cotă de 4,25.