S-a încheiat și etapa a 2-a a play-off-ului, iar lupta la titlu este tot mai încinsă. Situația din clasament este extrem de echilibrată, iar în pontul zilei de marți, 1 aprilie, de la SUPERBET vom analiza șansele celor 6 echipe de a câștiga marele trofeu.
Fără doar și poate avem cel mai echilibrat final de sezon din ultimii ani și cu 8 etape înainte de încheierea campionatului orice se poate întâmpla. Clasamentul este în continuare strâns, chiar dacă au început să se facă unele diferențe.
În continuare, FCSB este văzută cu cele mai mari șanse să câștige titlul și acest sezon. După remiza nebună cu Rapid, campioana en-titre a luat 3 puncte mari în derby-ul cu Dinamo deși a fost lipsită de numeroși jucători importanți.
Valoarea lotului, experiența acumulată în parcursul extraordinar din Europa League și faptul că o parte dintre fotbaliștii accidentați urmează să revină sunt lucruri care îi așează pe ”roș-albaștri” în pole position. Cei ce vor miza pe ei ar putea da lovitura la Superbet, pentru că și cota oferită este una foarte tentantă: 2.20.
CFR Cluj este văzută ca fiind principala contracandidată a celor de la FCSB. Cu un Louis Munteanu aflat într-o formă de zile mari, formația din Gruia este văzută cu a doua șansă la cucerirea trofeului în SuperLiga. Formația lui Dan Petrescu are o cotă de 3.50.
Universitatea Craiova a început ca din pușcă play-off-ul, cu victorii în fața lui U Cluj și Rapid, iar șansele că titlul va poposi în Bănie au crescut simțitor. Oltenii lui Mirel Rădoi sunt a treia variantă în viziunea specialiștilor, cu o cotă de 4.00.
În spatele celor 3 echipe din fruntea clasamentului se cască o prăpastie, celelalte participante la play-off fiind creditate cu șanse minime să pună mâna pe trofeu. U Cluj nu mai are evoluțiile entuziasmante din sezonul regulat și este cotată la 20.00.
Dinamo și Rapid sunt chiar mai în spate după ce au început ezitant ”finala” campionatului. În aceste condiții, ”câinii” au o cotă de 30.00 la titlu, în timp ce giuleștenii sunt la 50.00 în bătălia pentru trofeul SuperLigii.