Componența play-off-ului din acest an este incertă, însă cotele nu întârzie să apară, iar două dintre favoritele principale de la începutul campionatului pot aduce câștiguri incredibile. Pariorii au ocazia încă de pe acum să aibă parte de un câștig important la SUPERBET, dacă vor miza la pontul zilei pe cine va lua titlul la finalul sezonului 2025-2026.
Chiar dacă a pășit greșit în urmă cu două etape, împotriva CFR-ului lui Daniel Pancu, Rapid continuă să adune puncte în clasament și este pe prima poziție și la finalul rundei cu numărul 18. Băieții lui Costel Gâlcă au demonstrat că seriozitatea te poate duce în top, iar acum misiunea cea mai dificilă va fi aceea de a se menține acolo.
Aerul de la înălțime este unul destul de tare, însă Rapid este favorită să rămână acolo și să ridice titlul de campioană după o pauză de aproape 25 de ani. Cota oferită de SUPERBET pentru succesul giuleștenilor este 2.70, în timp ce principalele contracandidate sunt U Craiova și Dinamo, care au o cotă de 3.40, respectiv 4.80.
Deși mai multe echipe au surprins în acest sezon, cum ar fi UTA sau FC Argeș, FC Botoșani este de departe cea mai mare surpriză. Echipa ce s-a bătut la retrogradare până în ultimul moment în sezonul precedent ocupă în acest an poziția secundă, însă cota sa pentru a termina pe primul loc este uriașă.
Dacă alegem să pariem că moldovenii vor câștiga primul titlu din istorie, miza noastră s-ar multiplica de până la 18 ori. SUPERBET oferă o cotă de 18,00 pentru succesul lui FC Botoșani în SuperLiga României.
FCSB și CFR Cluj, cele mai bune echipe din stagiunea precedentă, se gândesc mai întâi la accederea în play-off, iar apoi la titlul de campioană. Dacă FCSB a învins-o pe Farul Constanța și s-a apropiat tot mai tare de primele șase poziții, CFR Cluj a pierdut cu FC Argeș și un loc de play-off pare tot mai greu de obținut.
Pentru a-și apăra titlul și a-l câștiga pe al treilea consecutiv, FCSB are o cotă de 8,50, în timp ce ardelenii au cea mai mare cotă din această listă la câștigarea campionatului: SUPERBET multiplică miza de până la 25 de ori în cazul în care CFR Cluj câștigă campionatul 2025/2026.