Ne îndreptăm cu pași repezi către finalul unui sezon absolut fascinant, dar în față ne așteaptă un weekend extrem de interesant în SuperLiga. Pontul zilei de miercuri, 30 aprilie, vine de la meciurile etapei cu numărul 7 a play-off-ului, iar pariorii pot face un profit frumușel la SUPERBET.
Runda se deschide vineri, 2 mai, în Bănie cu partida dintre Universitatea Craiova și Rapid, două formații rănite după înfrângerile suferite în etapa precedentă. Oltenii au pierdut cu U Cluj și în ciuda faptului că au rămas în spatele liderului FCSB diferența s-a mărit, și-au cam luat adio de la titlu și obiectivul real în acest final de sezon este locul secund.
Giuleștenii încă mai speră într-un miracol care să-i ducă pe 4 și astfel să ajungă la barajul pentru la cupele europene. ”Alb-vișinii” își ling rănile după eșecul cu FCSB, însă felul cum au pierdut în derby ar putea să declanșeze o reacție de trezire în rândul jucătorilor lui Șumudică. La acest meci vom miza pe varianta ”șansă dublă: x2”, care are o cotă de 1.92.
Derby-ul Clujului se va disputa sâmbătă, 3 mai, și este de așteptat ca în Gruia să fie multă tensiune. Cele două formații se află la egalitate de puncte pe locurile 3 și 4, însă, după desprinderea celor de la FCSB, ambele vizează poziția secundă.
Stările de spirit sunt total diferite în cele două tabere. ”Șepcile roșii” sunt pe val după succesul cu Universitatea Craiova, în timp ce trupa lui Dan Petrescu vine după cel mai slab joc din acest an în care a scos totuși un punct cu Dinamo pe Arena Națională. La acest duel am ales varianta ”gol marcat în ambele reprize: da”, la o cotă de 1.90.
Marele derby al fotbalului românesc dintre FCSB și Dinamo este programat luni, 5 mai. Pe lângă orgoliile uriașe puse în joc, partida de pe Arena Națională are și o miză mult mai mare. ”Roș-albaștrii” pot deveni matematic campioni în cazul în care îi ajută și rezultatele din celelalte meciuri ale rundei.
Deși ”câinii” vin montați să pună capăt seriei de 8 victorii consecutive ale adversarului, este greu de crezut că liderul va face vreun pas greșit cu trofeul în fața ochilor. De aceea pronosticul nostru este ”1 solist”, iar cota este de 1.60.
În concluzie, pentru pontul zilei de miercuri, mizăm pe: ”șansă dublă: x2” la Universitatea Craiova – Rapid, ”gol marcat în ambele reprize: da” în CFR – U Cluj și ”1 solist” pentru FCSB – Dinamo. Cota pentru acest pariu este 5.83, așa că nu vă rămâne decât să vă așezați confortabil și să așteptați profitul de la Superbet!