Actuala ediție a play-off-ului din SuperLiga a ajuns la final, iar pontul zilei de sâmbătă, 24 mai, vine de la partida Universitatea Craiova – Dinamo. Duelul din Bănie nu mai are decât o mică miză pentru olteni, dar pariorii au șansa să facă un profit important la SUPERBET cu o combinație Bet Builder de cotă 3.10.
Partida dintre Universitatea Craiova și Dinamo este programată de la 21:00 și practic va trage cortina peste actuala ediție a play-off-ului din SuperLiga. Este un joc în care cel mai mult par să conteze orgoliile.
”Alb-albaștrii” s-au văzut cu sacii în căruță după ce Farul nu a încheiat între primele 4 în play-out și astfel nu mai este nevoie de baraj pentru cupele europene. Trupa lui Rădoi vrea să încheie pe podium, dar depinde și de ce va face U Cluj.
De partea cealaltă, Dinamo și-a atins obiectivul atunci când a prins în play-off-ul, iar acum pare că a intrat deja în vacanță. Jucătorii sunt total demotivați înaintea jocului din Bănie și toată lumea pare axată pe ce va fi în sezonul viitor.
Prin urmare, Bet Builder-ul pe care vi-l propunem pentru acest meci conține 5 pronosticuri, iar cota finală ajunge la 3.10. Cum toată lumea așteaptă nerăbdătoare acest final de stagiune, nu ne așteptă la un joc cu prea multe reușite și atunci am ales să jucăm variantele ”total goluri: sub 3.5” și ”total goluri Universitatea Craiova: sub 2.5”.
Este clar că oltenii sunt favoriți în acest joc și asta în primul rând pentru vor locul pe podium, dar și pentru că vor să le ofere o bucurie fanilor la ultimul meci al sezonului. În acest caz am zis să mizăm pe ”total goluri Dinamo în prima repriză: sub 0.5” și ”total goluri în repriza a doua: sub 2.5”.
În ciuda faptului că nu a strălucit de la transferul la Craiova, atacantul bosniac Jovo Lukic vrea să lase o ultimă impresie plăcută. De aceea am ales să jucăm ”șuturi pe poartă Jovo Lukic: peste 0.5”. Acesta este Bet Builder-ul de cotă 3.10 cu care puteți da lovitura la Superbet.