Aventura lui FCSB în play-out continuă, iar în această etapă va întâlni FK Csikszereda. Roș-albaștrii sunt calificați din punct de vedere matematic la baraj, însă vor continua să tragă pentru câștigarea play-out-ului. De partea cealaltă, ciucanii au nevoie de puncte pentru a fi siguri de salvarea de la retrogradare. Pariorii au ocazia să facă un profit extraordinar la SUPERBET dacă aleg să mizeze pe un Bet Builder de cotă 3.75.
FCSB pare să-și fi reintrat în formă, însă puțin prea târziu. Campioana ultimelor două sezoane a jucat foarte bine în ultimele trei etape, a obținut doar victorii și a înscris de 10 ori. Totuși, dacă va continua să joace în acest fel, sezonul ar putea fi salvat dacă va câștiga barajul de Conference League și se va califica în cupele europene.
De partea celaltă, Csikszereda a fost o mare parte din sezon în zona roșie a clasamentului, însă în acest moment a luat o gură importantă de oxigen. Ciucanii s-au distanțat la patru puncte de locurile de baraj, iar o victorie contra bucureștenilor ar putea chiar să o salveze matematic de retrogradare. Totuși, suntem de părere că roș-albaștrii au căpătat încredere în urma ultimelor meciuri și vor continua pe această pantă ascendentă. Din această cauză vom începe Bet Builderul cu selecția „2 solist”, care are o cotă de 1.52.
Ținând cont și de inspirația din ofensivă din ultimele partide, tindem să credem că acest meci va oferi din nou spectacol, așa cum au făcut-o ultimele patru partide ale lui FCSB, indiferent că a fost vorba de înfrângerea cu 2-3 împotriva lui Botoșani sau victoria cu 4-0 contra Oțelului. Vom continua cu pronosticul „peste 2,5 goluri”, care are o cotă de 1.64.
Octavian Popescu a început să capete din nou încredere din partea echipei, iar în ultimele două meciuri a avut două contribuții decisive. Tavi a dat ultima pasă pentru golul lui Cisotti din meciul cu Farul și a înscris golul de 2-0 contra Petrolului. Aceste reușite i-ar putea ridica stima de sine și să-l facă să încerce din nou acele execuții care au făcut pe toată lumea să spună, în urmă cu 5 ani, că el va fi viitorul României. Mizăm pe „Peste 0.5 șuturi pe poartă Octavian Popescu”, pentru o cotă de 1.41.
În final, vom miza pe un meci deschis, în care ambele echipe sunt destul de liniștite și vor încerca să presteze un fotbal de calitate. Ultimul pariu de pe Bet Builder va fi „Peste 9,5 șuturi pe poartă”, pentru o cotă de 2.05. Așadar, Bet Builder-ul de cotă 3.75 de la SUPERBET pentru meciul Csikszereda – FCSB conține următoarele pariuri: