Etapa 5 de SuperLiga debutează vineri, 14 august, iar FC Argeș – Farul este meciul zilei, dar și un prilej excelent pentru pontul zilei cu un Bet Builder de la Superbet. Avem două echipe din top 5 și o cotă de 3,60.
După primele patru etape, FC Argeș este liderul-surpriză din SuperLiga. Piteștenii confirmă sezonul trecut excelent și încep noul campionat în forță. Au pierdut doar cu FCSB, 0-2 în prima etapă. După care au bifat trei victorii la rând, toate cu 1-0, cu Petrolul, Csikszereda și U Craiova. Practic, elevii lui Bogdan Andone au scos maximum din fiecare gol marcat, nouă puncte din cele trei reușite. De partea cealaltă, Farul este una dintre echipele care au oferit spectacol la fiecare meci de până acum. Dobrogenii au marcat în fiecare dintre primele patru etape, iar în trei dintre ele jocurile au fost de „ambele marchează și peste 2,5 goluri”.
Așadar, avem o echipă care închide jocul – FC Argeș și una care îl deschide – Farul. Care dintre cele două filosofii de joc va avea de câștigat? Un răspuns ni-l poate oferi statistica din directele de anul trecut. Atunci, FC Argeș și-a impus stilul. A câștigat cu 1-0 la Pitești, după ce scosese un punct, dintr-o remiză albă la Constanța. Pentru meciul de vineri seară, cota pentru „sub 2,5 goluri” este 1,68 și este prima din Bet Builderul pe care-l pregătim la Superbet.
Mai departe, ne uităm la cornere. Din nou, statistica ne spune că nu prea avem parte de cornere în meciurile celor două echipe. FC Argeș a avut 13 lovituri de la colț în cele patru etape de până acum și doar în meciul cu Csikszereda a avut mai multe decât adversara sa. Partidele sale au trecut de borna 10 doar cu granzii FCSB, care a avut singură 7, și U Craiova, care a avut 12! Nici în meciurile Farului n-au fost prea multe cornere, media fiind de 7. Niciun din cele patru jocuri nu a depășit 10 lovituri de colț. Iar în sezonul trecut, au fost 9 cornere la Pitești și 6 la Constanța în meciurile directe. Cota Superbet pentru „sub 10,5 cornere” este 1,41.
Nu în ultimul rând, să ne uităm la șuturi pe poartă. Mizăm pe un meci cu goluri puține, deci nu așteptăm prea multe șuturi. Anul trecut, în FC Argeș – Farul au fost 17, iar în tur, la Constanța, 22. Iar de la startul sezonului, singurele meciuri ale lui FC Argeș care au trecut de 24,5 șuturi au fost cele cu FCSB și Craiova. Oltenii, în alergarea lor după egalare, au tras la poartă de 28 de ori, dar fără succes. Cu Csikszereda au fost 16 șuturi în total, cu Petrolul – 24. În ceea ce o privește pe Farul, statistica indică doar un meci din patru sub 24,5 șuturi, cel cu Csikszereda, câștigat cu 3-2. Dar celelalte trei adversare ale dobrogenilor sunt echipe care preferă un joc mai puțin tacticizat. Cota pentru „sub 24,5 goluri” în FC Argeș – Farul are cotă 1,95 la Superbet.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/08/screenshot-2026-08-13-184233.png)
Așadar, prin selectarea variantelor amintite mai sus, cota finală pe acest Bet Builder de la Superbet din meciul Universitatea Craiova – FC Argeș este de 3,60.