Portarii cu cel mai bun punctaj în Football Fantasy! Îi vrei în echipa ta?

14.01.2019 | 11:54
Portarii cu cel mai bun punctaj in Football Fantasy Ii vrei in echipa ta

El e cel care poate salva echipa sau cel care o poate îngropa. El e cel care stă cu peluza suporterilor echipei adverse în spate o repriză întreagă și încearcă să nu se lase doborât de presiune. El  e cel care îți aduce puncte în campionatele de Football Fantasy, dacă obține clean sheet-uri și dacă apără exemplar. Iar ei sunt cei mai buni portari pe care îi poți lua free în echipa ta din competițiile FootballCoin.

Lista cu portarii cu cel mai mare punctaj care sunt și free te ajută să îți faci o echipă competitivă, începând cu stâlpul apărării. Sistemul de punctare al competițiilor de Football Fantasy, FootballCoin, îi clasează pe ei în top, așa că urmează-ne sfatul și câștigă cât mai multe meciuri.

Liga 1

În fruntea goalkeeperilor din Liga 1 în punctajul de la FootballCoin este Cătălin Căbuz, portarul echipei Hermannstadt. Cu 21 de meciuri jucate titular, 5 clean sheet-uri și 343 de puncte, Căbuz este urmat în punctaj de Mirko Pigliacelli (345 puncte ) și Giedrius Arlauskis (340 de puncte).  Deși Căbuz are mai multe goluri primite decât colegii lui din clasament, diferența o fac intervențiile.

Premier League

Alisson Becker conduce plutonul portarilor din Premier League, așa cum era de așteptat. Brazilianul are 22 de meciuri jucate, 13 clean sheet-uri, 47 intervenții și doar 10 goluri primite în acest sezon, drept urmare a strâns 618 puncte în competițiile de Football Fantasy. Alisson este urmat în top de portarul lui Chelsea, Kepa Arrizabalaga (560 puncte), Ederson (500 puncte) și Neil Etheridge, portarul lui Cardiff, cu 549 puncte.

La Liga

Jordi Masip, crescut în La Masia și venit la Valladolid în 2017, a adunat în acest sezon 526 de puncte în La Liga. În 19 meciuri jucate în tricoul lui Valladolid, Masip a obținut 6 clean sheet-uri și 66 de intervenții. Îl urmează în top Fernando Pacheco, cu 503 puncte, portarul surprizei din Spania, Alaves. Cu 6 clean sheet-uri, Pacheco se poate lăuda cu victoria 1-0 în fața lui Real Madrid, în care spaniolul a jucat cu banderola de căpitan pe brat.

Ligue 1

Aflată pe locul 12 în clasamentul din Franța, Nimes îl trimite pe portarul său, Paul Bernardoni, în fruntea topului cu cele mai bune punctaje ale jucătorilor free din poartă. 439 de puncte, 59 intervenții și 5 clean sheet-uri a adunat francezul în acest sezon. Pe locul 2 este Benjamin Lecomte, portarul lui Montpellier, cu 433 puncte și 7 clean sheet-uri pentru echipa sa.

 

Bundesliga

De 5 ani la Borussia Monchengladbach, Yann Sommer are cel mai mare punctaj din competițiile FootballCoin din Bundesliga: 510 puncte în 17 etape. Elvețianul a strâns 7 clean sheet-uri și 58 de parade în acest sezon, menținându-și echipa în top 3 în Germania.

Peter Gulacsi (464 puncte) și Roman Bürki (412 puncte) completează trio-ul din fruntea punctajului la Football Fantasy.

Serie A

Cagliari e pe locul 13 în Serie A, dar 13 nu este un număr cu ghinion pentru goalkeeper-ul echipei. În meciurile organizate în FootballCoin, Alessio Cragno a cumulate 544 puncte. În acest sezon, italianul de 24 ani are 69 de intervenții și 5 clean sheet-uri.

Super Lig, Turcia

Cu 20 de goluri primite în acest sezon, Konyaspor este pe locul 8 în Super Lig, dar portarul echipei se evidențiază prin paradele și clean sheet-urile obținute: 51 de intervenții și 6 clean sheet-uri. Concluzia: 336 puncte în clasamentul FootballCoin, urmând regulile de punctare.

Premier League, Rusia

O legendă a fotbalului rus și-a blocat locul 1 în clasament. Igor Akinfeev, căpitanul lui TSKA Moscova, a obținut în 17 meciuri doar 8 goluri primite, 10 clean sheet-uri și 40 de intervenții. Are 352 de puncte în clasamentul FootballCoin, 33 de ani și contract cu TSKA până în 2022. To be continued…

Primeira Liga, Portugalia

Pentru Iker Casillas, vârsta e doar un număr. La 37 de ani, spaniolul a fost titular la Porto în toate cele 17 etape, adunând 10 clean sheet-uri și primind doar 10 goluri în acest sezon. Are 30 de intervenții și 316 puncte la Football Fantasy.