Marcio Rosa (29 ani) a fost în tribună la UTA – FK Csikszereda 5-1 (1-0). După ce a securizat victoria arădenilor etapa trecută, în deplasare, împotriva FCSB, scor 1-3, portarul sosit din Insulele Capului Verde, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru FANATIK a luat loc în tribuna oficială a stadionului Francisc Neuman din Arad, lângă Margherita, frumoasa lui soție italiancă.
Rezerva lui Vozinha a primit cartonașul roșu în prima etapă din grupele Cupei României, în victoria obținută de UTA în deplasare la Lupeni, scor 0-3. Astfel, în etapa cu numărul 8, între buturile formației de pe Mureș a reintrat Andrei Gorcea (25 ani). Acesta a fost învins o singură dată de Eppel.
Devenit titular în formația antrenată de Adrian Mihalcea (50 ani), Rosa nu va absenta mult din echipa Aradului. Acesta a primit doar o etapă de suspendare și va putea fi utilizat runda următoare, când „Bătrâna Doamnă” se va deplasa la Ovidiu, pentru partida cu Farul, vineri de la ora 18.
„Au mai fost cazuri de jucători eliminați, care au primit o singură etapă de suspendare. Dacă faultul nu are o duritate ridicată, cum a fost și în cazul lui Rosa, atunci nu sunt motive pentru o suspendare de două etape”, a declarat Mihalcea pe marginea acestui subiect.
În urma acestei victorii, prima de pe teren propriu din actuala stagiune, UTA a acumulat 9 puncte și a redus deficitul de goluri, ajungând la zero la acest capitol. De cealaltă parte, ciucanii rămân „lanterna roșie” a SuperLigii, cu un singur punct acumulat de la startul competiției.
Convocat la Campionatul Mondial din vara trecută, Marcio Rosa a dorit să-și asigure un suvenir de la turneul final. Doar că testul antidoping l-a împiedicat să facă schimb de tricouri cu Emiliano Martinez (33 ani), portarul naționalei Argentinei și, de curând, al lui Chelsea.
„Am fost la un pas să fac schimb de tricou cu Dibu Martinez (Argentina), dar a fost reținut după meci la testul antidoping și noi nu am stat foarte mult timp la stadion. Dar am apucat să vorbesc și cu Messi. Într-un cuvânt, a fost frumos”, a declarat Marcio Rosa, în exclusivitate pentru FANATIK.