Etapa 2 din Premier League a fost marcată sâmbătă de gafe uriașe comise de doi dintre cei mai apreciați portari, ambii de echipă națională, Jordan Pickford și Arijanet Muric, care s-au făcut de râs în confruntările Tottenham – Everton și Manchester City – Ipswich.
Tottenham a dominat prima repriză a meciului de pe teren propriu cu Everton, în etapa a 2-a din Premier League. Cu Radu Drăgușin doar pe banca de rezerve, formația lui Ange Postecoglou a marcat de două ori în poarta lui Jordan Pickford în prima parte a meciului.
Yves Bissouma a fost cel care a deschis scorul în minutul 14. Suspendat pentru meciul cu Leicester din etapa precedentă, mijlocașul din Mali a înscris cu un șut spectaculos de la marginea careului. Mingea a lovit transversala înainte de a intra în poartă.
Avantajul gazdelor a fost dublat de Heung-Min Son în minutul 25. Atacantul sud-coreean a profitat de o eroare incredibilă a lui Jordan Pickford, titular în poarta Angliei la Campionatul European 2024 din Germania, unde naționala Albionului a jucat finala.
Un jucător de la Everton a pasat înapoi pentru Jordan Pickford. Portarul în vârstă de 30 de ani a preluat slab și nu a mai avut viteza necesară pentru a ajunge la balonul care i-a trecut pe sub picior.
Heung-Min Son a venit în viteză și a recuperat mingea de lângă Jordan Pickford. Portarul lui Everton a avut o intrare imprudentă prin alunecare și a fost aproape să-l faulteze în careu pe atacantul lui Tottenham.
În cele din urmă, Heung-Min Son a rămas cu mingea la picior și a avut de îndeplinit o formalitate. Atacantul în vârstă de 32 de ani a înscris cu poarta goală, reușind să bifeze primul gol în actuala stagiune.
Yves Bissouma nu a fost pe foaia de joc la Tottenham pentru meciul cu Leicester (1-1), în prima etapă a sezonului din Premier League. Mijlocașul din Mali a fost suspendat de londonezi pentru că fotbalistul ar fi consumat gaz ilariant, o substanță halucinogenă interzisă prin lege în Anglia.
Fotbalistul de 27 de ani le-a lipsit londonezilor. Kulusevski a avut o incursiune incredibilă în interiorul careului. Internaționalul suedez a scos mingea la margine pentru Yves Bissouma. Mijlocașul a trimis exploziv sub bară și a declanșat nebunia în tribune.
Mijlocașul african a fost transferat de Tottenham de la Brighton în vara anului 2022. „Spurs” a plătit suma de 29,2 milioane de euro în schimbul fotbalistului cotat în prezent la 35 de milioane de euro de Transfermarkt.com.
Jordan Pickford nu a fost singurul portar care a greșit grav în meciurile de sâmbătă din Premier League. El a fost imitat de Arijanet Muric, goalkeeper-ul naționalei Kosovo, pe care România o va întâlni pe 6 septembrie în deplasare în Liga Națiunilor.
În decurs de numai 4 minute, Muric a primit trei goluri în partida pe care Ispwich a susținut-o în deplasare cu Manchester City, două dintre ele venite în urma unor gafe de cascadorii râsului comise chiar de el.
După ce oaspeții au deschis scorul în minutul 7, Haaland a egalat în minutul 11 din penalty, apoi am avut parte de două faze cum rar le vezi pe terenul de fotbal, cu Muric în prim plan. Mai întâi, în minutul 14, portarul kosovar a primit o minge în marginea careului de la un coechipier, dar a pierdut-o foarte ușor în fața lui Savinho, iar De Bruyne a înscris din 16 metri cu poarta goală.
Apoi, peste numai un minut, Muric a ieșit hazardat la marginea careului, a lăsat poarta goală, Haaland l-a depășit extrem de ușor și a trimis fără probleme în plasă, rezolvând meciul practic în mai puțin de 5 minute. VEZI VIDEO AICI.
Iar ca dezastrul să fie complet, portarul Kosovar a mai luat un gol pe final, în minutul 88, de la același Haaland, care a șutat cu stângul, la coțul scurt, de la marginea careului mare. Deși șutul nu a fost foarte puternic, Muric a avut însă o reacție întârziată, iar balonul s-a scurs cuminte în plasă.