Răzvan Sava, portarul vice-campioanei CFR Cluj, este în lotul lărgit al României pentru Campionatul European din Germania. Convocarea vine la capătul unui sezon în care Sava a fost titular meci de meci la CFR și a avut evoluții apreciate.
Sava a ajuns la CFR în 2022, după câteva sezoane petrecute în Italia, acolo unde a fost transferat de la LPS banatul. Originar din Timișoara, Sava (21 de ani) a fost descoperit la o acțiune din programul derulat de FRF și Gillette „Performanța are viitor”.
Este vorba de un program de selecție zonal, desfășurat în perioada 2017-2018. Acesta a fost un proiect de scouting rural prin care juniorii din acest mediul au intrat în vizorul antrenorilor de la FRF.
Cei 11 jucători selecționați, printre care s-a aflat și Sava, au efectuat o sesiune de antrenament alături de tehnicieni de la FC Barcelona Escola, la baza sportivă Ciudad Deportiva Joan Gamper din Sant Joan Despi.
”Acest proiect mi-a oferit o oportunitate incredibilă, pe care mulți copii și-ar dori să o trăiască. Totul a fost incredibil, de la antrenamentul pe care l-am desfășurat la baza lor de pregătire, până la participarea la un meci al Barcelonei pe stadionul Camp Nou! O experiență inedită, care m-a motivat sa muncesc și mai mult”, a povestit Sava.
Portarul a ajuns ulterior în Italia, la Pro Sesto, din liga a patra, unde a debutat chiar la prima echipă. De acolo, în 2018 a trecut la Juventus. Răzvan Sava n-a apărat niciun minut la multipla campioană a Italiei, deoarece a fost împrumutat mai întâi la Pescara și apoi la Lecce. El a fost totuși coleg la juniorii lui Juve, cu Radu Drăgușin.
Ulterior, Sava a fost cumpărat de concitadina AC Torino, unde a stat doi ani, până să fie achiziționat de CFR Cluj, contra a 100.000 de euro. Aducerea lui s-a înscris în campania ardelenilor de a-și fortifica lotul cu jucători U21 de valoare. În același context s-a petrecut și transferul lui Birligea, tot din Italia.
Prezent la Mogoșoaia, Sava a recunoscut că nu se gândea să ajungă la echipa națională. „Este o mândrie și visul meu de când eram copil. Nu mă aşteptam să fiu în lot în momentul de faţă. Și nu mă gândeam niciodată că voi ajunge aici atunci când am participat la proiectul Performanţa are viitor din urmă cu șapte ani. Îmi doream, dar nu mă aşteptam”, a declarat portarul CFR-ului.
Sava a început fotbalul ca fundaș și după trei ani a trecut în poartă. “Eu m-am apucat de fotbal la 5 ani şi am început ca fundaş. În timp, pe la 8 ani am intrat în poată şi nu am mai ieşit de acolo”, spus Sava, potrivit frf.ro.
El este în acest moment un portar cotat la 1,4 milioane de euro, potrivit transfermarkt.de. Acum doi ani, el valora doar 50.000 de euro. Numai Târnovanu, de la FCSB, valorează mai mult – 2,8 milioane de euro.
Răzvan Sava a apărat la toate naționalele de juniori ale României, de la U16 la U21, dar e debutant la prima echipă. Din acest motiv, are ultima șansă, dintre cei patru portari, de a prinde lotul final pentru EURO.
”Selecţionerul ne-a zis că avem toată susţinerea lui, să ne antrenăm 110% şi să dăm totul pentru România”, a precizat Răzvan Sava. Înaintea lui se află Horațiu Moldovan (Atletico Madrid), Florin Niță (Gaziantespor) și Târnovanu (FCSB).
Lotul final al lui Edi Iordănescu va fi comunicat la 7 iunie, după ultimele două amicale ale tricolorilor. România întâlneşte Bulgaria (4 iunie – ora 21.30) şi Liechtenstein (7 iunie – ora 21:30). Ambele partide se dispute la București, pe stadionul Steaua.
Primul meci al naționalei le EURO 2024 este programat la 17 iunie, contra Ucrainei (Munchen). Urmează partidele cu Belgia (22 iunie – Koln) și Slovacia (26 iunie – Frankfurt).