Crystal Palace a produs surpriza în meciul care a deschis noul sezon din Anglia și a învins-o pe Liverpool în Supercupă. Partida a fost una cu adevărat spectaculoasă și a fost decisă la loviturile de departajare, acolo unde Dean Henderson a fost un adevărat erou pentru Palace.
Crystal Palace și Liverpool s-au înfruntat duminică în Supercupa Angliei, iar formația de pe Selhurst Park a ieșit victorioasă, după un joc decis la loviturile de departajare.
Dean Henderson, portarul englez care încasa patru goluri de la naționala sub 21 de ani a României în 2019, a fost erou pentru echipa sa, după ce a apărat trei penalty-uri în fața starurilor Mohamed Salah, Mac Allister și Elliott.
Camerele celor de la beIN SPORTS l-au surprins pe portarul celor de la Crystal Palace înaintea loviturilor de departajare, când acesta citea de pe bidonul de apă unde vor șuta jucătorii lui Arne Slot.
El a ghicit trei dintre cele cinci lovituri de la 11 metri și a adus un trofeu important în vitrina micuțului club din Anglia, care a cucerit și Cupa la finalul sezonului trecut.
Instalat pe banca celor de la Crystal Palace în februarie 2024, Oliver Glasner a scris istorie alături de formația din Premier League. În cei 120 de ani de existență, clubul nu câștigase niciun trofeu, până anul acesta.
La finalul sezonului 2024/2025, Crystal Palace a produs o surpriză uriașă și a cucerit Cupa Angliei, reușind să învingă în ultimul act al competiției Manchester City.
Duminică, clubul și-a trecut în palmares cel de-al doilea trofeu din istorie, cucerind Supercupa, într-o finală cu un alt club uriaș din Anglia: Liverpool.