Sport

Portretul alegătorului AUR, creionat de Gelu Duminică. Sociologul atrage atenţia asupra discursului: “Injectează ură!”

10.12.2020 | 12:02
Portretul alegatorului AUR creionat de Gelu Duminica Sociologul atrage atentia asupra discursului Injecteaza ura
ADVERTISEMENT

Controversele pe marginea scorului surprinzător realizat de AUR la alegeri și a prezenței acestei formațiuni politice în Parlamentul României continuă. Sociologul Gelu Duminică a realizat, ÎN EXCLUSIVITATE, pentru FANATIK.RO, portretul alegătorului AUR, desprins din lumea fanilor filmelor istorice. Nu este o glumă, pentru că „patriotismul” are multe accepții mai mult sau mai puțin corecte. Ascensiunea AUR pare să se datoreze crizei generale, un context prielnic pentru propagarea extremismului. 

Gelu Duminică este de părere că rezultatul final al alegerilor parlamentare a fost firesc, din pricina tulburărilor sociale. „Electoratul care se simte dezavantajat, ignorat, nu se regăsește în poziții publice, se va comporta în consecință. Iar salvatorul său va aborda un discurs care face apel la bazele trecutului, la elementele și mesajele din filmele lui Sergiu Nicolaescu! Eroism, Burebista, dacii, cei mai buni dintre pământeni… Și asemenea formațiuni câștigă, pentru că alegătorul este sensibil! Pentru România, acest fenomen nu este o noutate”, ne-a declarat sociologul.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui Gelu Duminică, prezența acestei formațiuni în Parlament, într-un mare procent, se datorează unei diversificări sociale și absenteismului: „Mereu sondajele au arătat că o treime din populația României achiesează la valori „anti”: anti-masă, anti-musulmani, anti-evrei, etc. O altă treime din populație este pro-diversitate, pro-europeană. În fine, cealaltă treime a paleat între mesaje, dar a decis mereu. De această dată, particparea la vot foarte scăzută a treimii de mijloc, lehamitea, neîncrederea în clasa politică, au dus la acest scor”.

Ascensiunea AUR, rezultatul votului alegătorului ignorat, sedus de discursul populist

Ascensiunea AUR a creat un val de opinii pro, dar mai ales contra. Importante sunt cauzele din pricina cărora s-a ajuns în acest punct. Mulți consideră sociatatea actuală drept un amalgam de profiluri semiumbrite, orbecăind în căutarea dreptății, după ce au fost ignorate de politicieni.

ADVERTISEMENT

„În luna martie, am scris un articol pentru Universitatea din București, unde predau, în care atrăgeam atenția asupra potențialului naționalist-extremist, în România. Acolo spuneam că păturile sociale care se vor simți uitate de politicile guvernamentale și de cele ale partidelor tradiționale vor fi foarte tentate să îmbrățișeze acest discurs populist. Ei bine, acest lucru s-a întâmplat. Nu cred că este o mare surpriză faptul că această alianță a reușit să ajungă în Parlament. Mai degrabă, surpriza este scorul înregistrat la alegeri, pentru că astfel de sentimente naționaliste, creștine, prezente în rândul unei părți a electoratului, au existat dintotdeauna. Așa că trebuie să ne uităm mai departe, la eșecul partidelor care ne-au guvernat timp de 30 de ani și nu ne-au oferit bunăstare. E cazul să învinovățim mai puțin electoratul, pentru ceea ce am văzut că se întâmplă în ultima perioadă”, este de părere sociologul.

„Și homosexualii au contribuit la dezvoltarea țării!”

Patriotismul” este un alt termen sensibil. Mulți dintre votanții AUR se consideră îndreptățiți să-l „manevreze” în diverse circumstanțe, de la sloganuri, la decizia în momentul votului. Gelu Duminică a încercat să explice acest fenomen, punând accentul pe diferențele din punctul de vedere etnic, dar discuția a alunecat inclusiv către subiectul orientării sexuale.

ADVERTISEMENT

„Patriotism înseamnă să-ți iubești țara, așa cum este ea. Iar România arată astfel și pentru că o serie de minorități, de personalități care provin din alte zone decât din zona „românului pur”, au contribuit la ceea ce înseamnă această țară. România este așa cum se prezintă acum și pentru că minoritatea maghiară a contribuit la dezvoltarea ei. La fel s-a întâmplat și cu minoritatea evreiască sau cu minoritatea romă. De asemenea, și homosexualii au contribuit la dezvoltarea țării…”, a continuat Gelu Duminică.

Profesorul universitar a ținut să sublineze: „În momentul în care tu împarți România între nativii „puri” și îi consideri pe ceilalți „alogeni” (folosesc denumirea din documentele care exprimă doctrina AUR), adică străini, atunci promovezi orice, mai puțin iubirea de țară. Nu trebuie să credem că acei cetățeni români de altă etnie nu-și iubesc patria, precum cetățenii români de etnie… română. Unii au făcut pentru România mult mai mult decât românii neaoși. În momentul în care confunzi valorile secolului XXI cu valorile conservatoare tipice secolului XIX, înseamnă că nu ești european, adică nu ești ancorat în valorile actuale”.

ADVERTISEMENT

Atac dur la „extremistul” Sorin Lavric și amintiri cu doctrina nazistă

Scriitorul Sorin Lavric este unul dintre proaspeții parlamentari aleși de pe lista AUR. După ce Uniunea Scriitorilor a anunțat exluderea sa din respectivul for, din pricina unor declarații sexiste, politicianul n-a scăpat nici de „tirul” lui Gelu Duminică.

Sociologul și-a argumentat părerea potrivit căreia politicianul AUR are o atitudine grotescă în privința femeilor: „În clipa în care afirmi că femeia este un fel de prelungire a organelor sexuale, după cum a scris Sorin Lavric, și vii cu niște idei misogine, sexiste, sau atunci când consideri romii „plaga societății”, ori că formațiunea politică a etniei maghiare este anti-română, uitând că, de fapt, respectul trebuie să guverneze această țară, devii extremist!”.

„Atunci când asmuți românii contra românilor, pe unii considerându-i de calitate superioară, nu faci decât să promovezi doctrina nazistă în spațiul românesc. În anii ’30-’40, unii considerau că națiunea română are în interiorul său „minorități balast”, care trebuie stârpite de pe fața pământului. Aceste lucruri aparțin unui trecut dureros pentru România, pe care nu mai trebuie să-l explorăm ca să ne demonstrăm, încă o dată, că acele teorii au fost profund greșite”, a continuat, ferm, interlocutorul nostru.

Cioran, Eliade, Noica, arătați cu degetul

Discuția a ajuns într-un alt loc sensibil. S-a vorbit mult despre ceea ce înseamnă „naționalismul”. Este interesant de știut dacă persoanele care promovează, în zilele noastre, această doctrină au vreo legătură cu „naționalismul luminat”, promovat de operele unor scriitori români celebri, sau dacă vorbim despre fanatism.

Din acest punct de vedere, Gelu Duminică a oferit o dezvăluire care îi va pune pe mulți pe gânduri: „Am făcut o culegere din scrierile lui Cioran, Eliade, Noica privind antisemitismul. Erau texte care te înfiorau! Iată că nici acești oameni nu erau rupți din soare! Au fost  intelectuali extraordinari, dar cu viziuni tributare vremurilor. România nu trebuie scoasă din contextul vremurilor”.

„Garda de Fier a fost sprijinită puternic de Biserică”

Referitor la ascensiunea acestei formațiuni politice, una care pedalează și pe spiritul religios, sociologul a mers și mai departe, argumentând faptul că mișcările extremiste nu au fost sprijinite doar de intelectualii vremurilor respective, ci și de Biserica Ortodoxă. Părerea intervievatului nostru poate șoca: „Eugenismul românesc (n.r teoria care susține inegalitatea biologică și intelectuală a raselor) a fost unul foarte dur. De la A.C Cuza până la Goga, acest curent a fost susținut de Biserică. Nu uitați, Garda de Fier era sprijinită puternic de Biserică, iar, la un moment dat, Mitropolitul Miron a ajuns prim ministru, promovând legi rasiale. Așadar, toate lucrurile trebuie cântărite în context!”.

Paralela dintre prima jumătate a anilor 1900 și vremurile actuale a continuat, pe același ton: „Nu trebuie uitat ce s-a petrecut în 2017, când a fost Refrendumul pentru familie, și nici poziția Patriarhului de acum câteva luni, în care atenționa clasa politică. Cei care au mers la Referendumul pentru familie s-au trezit trădați de partidele tradiționale. Atunci, au decis să se organizeze singuri. Ceea ce au și făcut… Aceasta este tipologia alegătorului AUR. Nu omiteți faptul că această formațiune este o îngemănare între forțele care până acum acționau discret, respectiv cuiburile legionare și cuiburile ultra-creștine din spațiul românesc, care, în momentul de față, au găsit puncte comune de lucru”.

Duminică este convins că ascensiunea AUR nu este deloc surprinzătoare, așa cum cred mulți dintre compatrioți, dar și unele instituții mass-media din străinătate. „Acest fenomen era previzibil, mai ales în contextul în care crizele scot la suprafață lideri din clasa de mijloc. Sunt cei care se urcă pe nemulțmirea generală, venind cu un discurs naționalist-extremist și căutând vinovați. Optica este simplă: Mereu, vinovații sunt ceilalți, în niciun caz noi! Votanții gândesc pe sistemul în care noi suntem români harnici, n-am cerut niciodată pământul și apa nimănui. În schimb, evreii, romii, ungurii, imigranții, străinii în general, sunt culpabili”, consideră sociologul.

Despre „plaga societății” și categoriile „inferioare”

Poblema minorității rome, abordată dur de AUR, este un alt subiect sensibil. Potrivit profesoruui universitar, chestiunea integrării nu a fost, nici acum, rezolvată: „Oare câte sute de ani trebuie să treacă pentru a considera un etnic rom cetățean român, în condițiile în care această minoritate trăiește în spațiul românesc încă de când a apărut prima identitate statală, în 1330? Prima atestare documentare a romilor s-a făcut la 1385. În momentul în care un lider numește „plagă” o parte a societății, iar o alta este catalogată drept „inferioară”, fiind vorba despre femei, acest fenomen are legătură cu patriotismul și cu naționalismul? Nu! Are de a face cu extremismul, promovat de partidele care au dus întotdeauna România pe drumul pierzaniei. Ele au injectat ură, iar ura în societatea românească, una care nu a fost înclinată spre a favoriza diversitatea și respectul, a prins foarte bine”.

Rezultatul votului de la ultimele alegeri și faptul că mulți dintre compatrioți au ales o cale „radicală” nu sunt rezultatele momentului, ci par să se datoreze unui șir întreg de erori, acumulate în timp. „Ceea ce avem acum este rodul a ceea ce am semănat ani de zile. În momentul în care noi nu facem educație sexuală și considerăm că a vorbi despre menstruație este o rușine, oare nu ne așteptăm ca o parte din populație să considere femeia inferioară? Când nu discutăm despre robie și holocaust în spațiul românesc, nu ne așteptăm ca unii să nu știe ce înseamnă politica naționalistă în acest spațiu? Ba da!”, a argumentat Gelu Duminică.

„AUR va capitaliza zona nemulțumirilor”

În acest moment, capitalul de simpatie al acestei formațiuni se găsește pe o pantă ascendentă. Important este la ce ar trebui să ne așteptăm, într-un viitor apropiat. Este de notorietate faptul că, de-a lungul istoriei post-decembriste, tratativele dintre partide au dus la formarea unor alianțe surprinzătoare.

Gelu Duminică a încercat să facă o previziune sociologică, referitoare la ce am putea să ne așteptăm în această privință: „Avem două variante. Prima: AUR va păți ce s-a petrecut cu PPDD-ul, respectiv va fi „cumpărată la bucată”. Totuși, mă îndoiesc că acest scenariu este realist. Forțele care susțin AUR sunt incomparabil mai ordonate și mai puternice decât ceea ce a construit PPDD-ul. E drept, nu știu cine se află „la butoanele” partidului, am bănuielile mele, dar nu dispun de dovezi. Însă, la modul în care AUR a fost organizată, la felul în care a targetat mesajele, trebuie să înțelegem că a existat o formă de organizare extrem de bine gândită, care a necesitat și o mulțime de resurse. A doua variantă este ca această formațiune să crească și mai mult, pentru că singurul partid parlamentar anti-sistem rămâne AUR, iar cetățenii observă acest fenomen”.

Revenind la posibilele alianțe, la prima vedere AUR pare „singură pe lume”, în actuala configurație a Parlamentului. „În momentul de față, nimeni n-are curaj că se alieze cu această uniune, dar nici membrii AUR nu vor să intre într-o coaliție, pentru că partidul poate crește doar dacă rămâne în afara arcului de guvernare.  Acesta este și dezideratul electoratului… În schimb, în coaliție va intra USR-ul, o formațiune care a fost percepută drept una anti-sistem, încă dinaintea acestor alegeri. În schimb, AUR va capitaliza toată zona de nemulțumiri, iar nemulțumirile vor fi multe, pentru că efectele crizei pandemice abia acum vor începe să se vadă”, și-a încheiat analiza sociologică Gelu Duminică.

Biroul Electoral Central a anunțat, miercuri seară, rezultatele finale de la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Marea surpriză a reprezentat-o formaţiunea AUR care a reuşit un scor impresionant: 9.08% din voturi la Camera Deputaţilor şi 9,17% – la Senat.

 

ADVERTISEMENT