Fotbal international

Portugalia – Ghana 3-2, în Grupa H la Campionatul Mondial 2022. CR7, conferință „fulger” după meci: „Capitol înschis!”

Portugalia a debutat cu dreptul la World Cup 2022. Lusitanii, cu Ronaldo pe lista marcatorilor, au învins-o cu 3-2 pe Ghana, într-un meci cu mari emoții.
24.11.2022 | 22:37
Portugalia  Ghana 32 in Grupa H la Campionatul Mondial 2022 CR7 conferinta fulger dupa meci Capitol inschis
Cristiano Ronaldo nu a dorit să se mai insiste pe tema Manchester United, și a preferat să răspundă lapidar. Foto: FIFA
ADVERTISEMENT
24-11-2022
20:28

Pentru Ronaldo, Manchester United e un capitol închis

După Portugalia – Ghana 3-2, toată lumea s-a întrebat dacă la conferința de presă o să apară Cristiano Ronaldo. Cu atât mai mult cu cât, era limpede, urma să fie întrebat și despre despărțirea de Manchester United.

Cristiano a venit, pentru că oricum era obligat să apară în fața presei din postura de ”Player of the Match”. Însă a restrâns la minimum momentele acordate jurnaliștilor. Mai exact, la două minute și 12 secunde. 

Și, da, a vorbit despre fosta sa echipa. ”Acest capitol este închis după această săptămână”, a spus Ronaldo.

24-11-2022
18:41

Cristiano Ronaldo, ”Player of the Match” la debutul în Qatar

Cristiano Ronaldo a reușit să înscrie golul cu care Portugalia a deschis scorul în confruntarea cu Ghana. Și a devenit astfel primul jucător care marchează la cinci turnee finale consecutive.

N-a fost singura satisfacție pe care a avut-o după acest meci. Pentru că performanța i-a adus și titlul de Player of the Match.

24-11-2022
15:58

FINAL: Portugalia - Ghana 3-2 (Ronaldo 65-pen., Felix 78, Leao 80 / Ayew 73, Bukari 89)

FINAL: Portugalia se impune cu 3-2, la capătul unui meci cu mari emoții pentru lusitani. Scorul a fost deschis dintr-un penalty controversat obținut și transformat de Cristiano Ronaldo, care a devenit primul fotbalist cu goluri la cinci Campionate Mondiale. Ca urmare a rezultatelor din prima etapă, Portugalia e prima în Grupa H, cu 3 puncte, două mai multe decât Uruguay și Coreea de Sud și trei peste selecționata africană.

Vezi aici meciul în format LIVE VIDEO.

Min. 89: GOOOL Portugalia! Bukari reduce din handicap, iar ghanezii speră să restabilească egalitatea în minutele de prelungiri. Jucătorul de la Steaua Roșie Belgrad a celebrat reușita precul CR7.

Min. 80: GOOOL Portugalia! Rafael Leao face 3-1 din pasa lui Bruno Fernandes, omul decisiv și la reușita lui Joao Felix.

Min. 78: GOOOL Portugalia! Lusitanii revin în avantaj și înscriu și din acțiune! Joao Felix face 2-1 după ce îl lobează pe portarul Ati-Zigi!

Min. 73: GOOOL Ghana! Ayew restabilește egalitatea din pasa lui Kudus. Ghanezii sunt primii africani care marchează la această ediție a Campionatului Mondial.

Min. 65: GOOOL Portugalia! Cristiano Ronaldo deschide scorul dintr-un penalty pe care tot el a reușit să îl obțină. Lusitanul este primul fotbalist din istorie care înscrie la cinci ediții diferite de Campionat Mondial. Lovitura de pedeapsă a fost contestată îndelung de africani, dar VAR nu a intervenit.

Min. 55: Kudus ia o acțiune pe cont propriu și după o cursă fantastică șutează de la 25 de metri, dar mingea trece puțin pe lângă poartă.

Min. 31: Ronaldo reușește să înscrie, dar golul său este anulat pentru un fault în atac fluierat de arbitrul Ismail Elfath cu mult înainte ca mingea să ajungă în plasă.

Min. 13: Ronaldo se înalță imperial în careul ghanezilor, dar lovitura sa de cap trece pe lângă poartă.

Min. 10: Otavio îi pasează perfect lui Ronaldo, dar starul portughezilor se precipită în fața fața portarului Ati-Zigi și ratează o oportunitate uriașă.

Min. 1: A început partida de pe 974 Stadium!

24-11-2022
15:01

Echipele de start la Portugalia - Ghana

Portugalia: Diogo Costa (FC Porto) – Cancelo (Manchester City), Ruben Dias (Manchester City), Danilo Pereira (PSG), Guerreiro (Dortmund) – Bernardo Silva (Manchester City), Neves (Wolverhampton), Bruno Fernandes (Manchester United) – Otavio (FC Porto), Ronaldo (fără echipă), Joao Felix (Atletico Madrid). Rezerve: Jose Sa, Rui Patricio – Andre Silva, Antonio Silva, Carvalho, Dalot, Horta, Joao Mario, Rafael Leao, Matheus Nunes, Palhinha, Pepe, Ramos, Vitinha. Selecționer: Fernando Santos.

Ghana: Ati-Zigi (St. Gallen) – Seidu (Clermont), Djiku (Strasbourg), Amartey (Leicester), Salisu (Southampton), Baba Rahman (Reading) – Kudus (Ajax), Partey (Arsenal), Abdul Samed (Lens), A. Ayew (Al Sadd) – I. Williams (Bilbao). Rezerve: Danlad, Nurudeen – Afriyie, Aidoo, J. Ayew, Bukari, Fatawu, Kyereh, Lamptey, Mensah, Odoi, Owusu, Semenyo, Sowah, Sulemana. Selecționer: Otto Addo.

Meciul Portugalia – Ghana are loc joi, 24 noiembrie, cu începere de la ora 18:00, în cadrul Grupei H la turneul final al CM din 2022. Portugalia este principala favorită dintr-o grupă în care, de la ora 15:00, a avut loc partida Uruguay – Coreea de Sud. Chiar și cu scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Manchester United, soldat cu plecarea lusitanului de pe Old Trafford, Portugalia este considerată o echipă care poate avea un cuvânt de spus la acest Campionat Mondial.

Portugalia – Ghana, al doilea meci din Grupa H la Campionatul Mondial 2022

Portugalia – Ghana este al doilea meci din Grupa H de la Campionatul Mondial 2022, o partidă în care lusitanii sunt considerați mari favoriți, dar până acum reprezentantele continentului negru au avut evoluții solide.

ADVERTISEMENT

Unde se joacă meciul dintre Portugalia şi Ghana

Întâlnirea Portugalia – Ghana se dispută joi, 24 noiembrie, de la ora 18:00, pe stadionul “974” din Doha, acel stadion unic în istoria CM, dar și a fotbalului din întreaga lume, pentru că este construit din utilizarea a 974 de containere de transport care vor fi dezafectate după turneul final ca și când niciodată pe acel loc nu ar fi existat un stadion de asemenea anvergură.

Deja pe această arenă a avut loc un prim meci la turneul final al CM din Qatar, întâlnirea dintre Mexic și Polonia, din grupa C, terminată fără goluri pentru că starul europenilor, Robert Lewandowski, a ratat un penalty. Cei care au fost la meci s-au declarat realmente impresionați despre felul în care arată stadionul construit din containere.

ADVERTISEMENT

Cine transmite la TV partida

Partida Portugalia – Ghana se joacă joi, 24 noiembrie, și poate fi urmărită la televizor în direct și în exclusivitate pe postul național TVR 1. O mai puteți viziona dacă veți intra pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO.

La Doha, soarele a făcut contract cu fotbalul pentru că pe o durată lungă se anunță o vreme frumoasă, cel mai important lucru fiind însă faptul că temperatura maximă nu sare de 28 de grade în această perioadă a anului. Cu totul altfel ar fi fost dacă s-ar fi jucat în toiul verii, când este o caniculă greu de suportat.

ADVERTISEMENT

Tot ce trebuie să știi despre Portugalia – Ghana, de la Cupa Mondială 2022, dacă jucați la pariuri

Portugalia – Ghana este genul de meci pe care se pariază masiv, pe victoria lui Cristiano Ronaldo și compania, pe goluri, pe alte multe opțiuni de pariuri. FANATIK prezintă cele mai importante informaţii înaintea partidei dintre Portugalia şi Ghana.

Absențele Portugaliei şi Ghanei

Selecționerul portughez Fernando Santos este printre cei mai vechi în rol, dintre cei prezenți la turneul final din Qatar, el devenind campion european în 2016, la doi ani după ce preluase echipa națională. La primul meci de la acest Mondial va fi lipsit de aportul fundașului Nuno Mendes de la PSG. Un atacant important, Diogo Jota, s-a rupt înainte de turneul final.

ADVERTISEMENT

“Stelele negre” din Ghana, pregătite de Otto Addo, nu au probleme de efectiv pentru jocul de deschidere și au declarat că nu se tem deloc de partida cu Portugalia, mai ales după ce Ghana a etalat un fotbal solid în ultimul amical înainte de Mondial, 2-1 cu Elveția.

Cine arbitrează meciul

Meciul Portugalia – Ghana va fi arbitrat de americanul de origini marocane Ismail Elfath, 40 de ani, arbitru FIFA din 2016, la primul turneu final de Campionat Mondial din carieră. Acesta a declarat că a fost cea mai fericită zi din viața sa momentul în care a primit vestea că a fost desemnat să conducă partide la CM din Qatar.

Cote la pariuri

Casele de pariuri oferă o cotă scăzută la victorie Portugaliei, doar 1,42, pentru bookmakeri Ghana fiind o victimă perfectă. În schimb, dacă Ghana produce o surpriză, cota la victorie este monumentală, 8,00. Șansă dublă X2 are fix cota 3,00 iar un gol marcat de africani are cotă 2,10.

Portugalia și Ghana au mai fost o dată față în față la un turneu final de campionat mondial. În 2014, în Brazilia, lusitanii s-au impus greu, cu 2-1, golul victoriei lor fiind reușit de Cristiano Ronaldo în minutul 80. Din lotul de acum a mai supraviețuit la portughezi și fundașul Pepe. La ghanezi erau ca și acum cei doi frați Ayew.


  • 1,57 este cota Superbet pentru “Total goluri 2-4” în Portugalia – Ghana. VEZI AICI TOATE COTELE

ADVERTISEMENT