Fotbal intern

Porumboiu, atenționare pentru Mureșan! “Popescu nu vine subordonat”

01.08.2018 | 16:28
Porumboiu atentionare pentru Muresan Popescu nu vine subordonat

Porumboiu, atenționare pentru Mureșan! Fostul finanțator al Vasluiului nu îl vede prea bine pe președintele CFR-ului, dacă varianta venirii fostului căpitan al echipei naționale în Gruia se adeverește. Astfel, Porumboiu a declarat că Popescu nu va accepta să aiba șefi și că își va dori să aibă ultimul cuvânt de spus la echipă.

“Îl respect şi ţin foarte mult la el. I s-a întâmplat o mare nedreptate şi am curajul să spun că nu are legătură cu justiţia ceea ce a fost în cazul său. A  plătit cu vârf şi îndesat. Dacă ar reveni în fotbal m-aş bucura pentru el şi spun asta nu doar dacă e vorba de CFR, ci poate fi orice echipă. Mă îndoiesc că i-ar plăcea să aibă mulţi şefi peste el şi-n niciun caz nu-l văd subordonat lui Iuliu Mureşan”, a declarat Adrian Porumboiu pentru prosport.ro

Gică Popescu ar putea fi cooptat în curând în conducerea campioanei României, CFR Cluj. De fapt, ideea nu este nouă, şefii clujenilor încercând şi în urmă cu un an să facă această mutare, mizând la acea vreme şi pe faptul că pe banca tehnică se afla Dan Petrescu. Cum atunci cele două părți n-au mai bătut palma, negocierile au fost demarate din nou, de data aceasta de pe alte coordonate, cu CFR la un pas de eliminare din UEFA Champions League și în mare nevoie de o mână forte la club. Mai mult de atât, s-a spus că în trecut, Gică Popescu, abia ieșit atunci din închisoare a declinat propunerea patronului din Gruia și dintr-un motiv care acum nu mai stă în picioare. Fostul internațional a justificat la acea vreme răspunsul negativ prin faptul că premierul de atunci al României, Mihai Tudose, îl cooptase în programul de organizare a Euro 2020, competiţie la care ţara noastră face parte din rândul ţărilor organizatoare, urmând a găzdui patru meciuri din cadrul turneului final, toate la Bucureşti, pe Arena Naţională.

Porumboiu, atenționare pentru Mureșan!

Acum, patronul CFR-ului intenţionează să revină cu propunerea pentru Gică Popescu, sperând că de această dată va primi un răspuns pozitiv. “Eu nu ştiu asta. Gică Popescu merită tot respectul. A suferit pe nedrept din cauza fotbalului. Eu pot să spun doar că îl respect foarte mult” , a declarat și preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. De remarcat că la CFR s-a produs un adevărat tsunami în aceste zile. Antrenorul Edi Iordănescu a căzut la mijloc în bătălia pentru putere între două tabere: cea condusă de Marian Copilu şi Bogdan Mara, care mult timp a avut întîietate în faţa patronului şi cea locală, dirijată de Iuliu Mureşan şi Răzvan Zanfir. Cei care au câştigat au fost ultimii. Edi Iordănescu a fost demis şi în locul său a fost readus un antrenor care a mai trecut pe la gruparea feroviară, portughezul Antonio Conceicao, iar Marian Copilu şi Bogdan Mara au plecat şi ei.

115 meciuri are Gheorghe Popescu pentru naționala României