Sport

Dinamo și-a aflat adversarul în barajul pentru optimile Ligii Campionilor la handbal masculin! ”Dulăii”, revanșă cu Sporting

30.11.2019 | 20:38
Dinamo sia aflat adversarul in barajul pentru optimile Ligii Campionilor la handbal masculin Dulaii revansa cu Sporting
ADVERTISEMENT

Echipa Dinamo București este calificată în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, iar printre posibilii adversari se află și formația portugheză Sporting Lisabona, care a eliminat-o dramatic în sezonul precedent. ”Dulăii” obţinut punctul de care aveau nevoie pentru a-și asigura calificarea, dar va lupta în continuare pentru ocuparea primului loc în Grupa D.


UPDATE, 30 noiembrie, ora 20:36 / Sporting a învins Savehof, scor 27-20, și a încheiat pe locul secund în Grupa C și va întâlni Dinamo în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor. Partidele se vor disputa la 19 și 23 februarie 2020.

ADVERTISEMENT

Știre inițială, 13 noiembrie

Posibilii adversari ai lui Dinamo în barajul pentru optimile Ligii Campionilor la handbal masculin

Dinamo a avut până acum un parcurs de excepție, înregistrând cinci victorii și trei rezultate de egalitate în primele opt etape din grupă și este calificată în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin. Elevii lui Constantin Ștefan au arătat clar până acum că sunt cea mai bună echipă din grupă. A făcut egal la Schaffhausen, Plock şi Kristianstad, în rest a obţinut cinci succese, unele, cum au fost în Rusia, cu Chekhovskiye Medie şi acasă cu Wisla Plock, fiind la diferenţe categorice.

Adversarii dinamoviștilor în barajul pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin se vor alege dintre campioana Portugaliei, Sporting Lisabona, campioana Suediei, IK Savehof, și vicecampioana Spaniei, Bidasoa Irun. În acest moment, bascii se află pe primul loc în Grupa C cu 12 puncte, urmați de Sporting (11 puncte) şi  Savehof (10 puncte).

ADVERTISEMENT

Bidasoa Irun, echipa de evitat pentru Dinamo

Este clar că Bidasoa Irun reprezintă adversarul cel mai de temut peste care pot da dinamoviștii. Vicecampioana Spaniei are șanse mari de a câștiga Grupa C, iar elevii lui Constantin Ștefan ar trebui să termine și ei pe prima poziție în Grupa D pentru a evita o confruntare de foc. Pentru ”dulăi”, barajul poate însemna o revedere cu Sporting Lisabona, echipa care i-a eliminat anul trecut în aceeași fază a competiției.