Life

Ce să nu faci sub nicio formă în cele 48 de zile din Postul Paștelui. E mare păcat

Postul Paștelui a început în data de 7 martie 2022 și durează până pe 23 aprilie. În toată această perioadă de 48 de zile sunt câteva reguli nescrise pe care credincioșii au grijă să le păstreze.
07.03.2022 | 08:51
Ce sa nu faci sub nicio forma in cele 48 de zile din Postul Pastelui E mare pacat
Postul Paștelui 2022. Ce nu e indicat să faci în cele 48 de zile. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Printre lucrurile pe care creștinii ortodocși nu au voie să le facă sub nicio formă în cele 48 de zile din Postul Paștelui se numără consumul de alimente din carne, lapte și ouă. De asemenea, este interzis consumul de pește.

Postul Paștelui 2022. Ce nu e indicat să faci în cele 48 de zile

De asemenea, cel mai mare și cel mai restrictiv post de peste an ne spune că primele zile trebuie să fie extrem de dure. Asta înseamnă că se recomandă postul complet, ceea ce înseamnă că nu se mănâncă și nu se bea nimic.

ADVERTISEMENT

Biserica Ortodoxă ne învață că punem apela la dejunare în cazul în care nu putem ține post negru. Mai exact, postul se poate ține până seara, moment în când se poate mânca numai pâine și se poate bea doar apă.

Totodată, în Postul Paștelui nu se fumează și nu se bea alcool. În plus, creștinii trebuie să se rețină de la gândurile necurate, pofte, patimi și fapte rele. E foarte important să închinăm rugăciuni pentru curățarea de păcate.

ADVERTISEMENT

În această perioadă este importantă şi o sfinţire a casei. Slujba oficiată de preot se numeşte Sfeştanie și are rolul de a alunga duhurile viclene, de a ierta micile păcate, cum ar fi gândurile rele, precum și aducerea de sănătatea trupească și sufletească.

Preoții mai adaugă că în perioada celor 48 de zile de post nu se fac nunți și botezuri. Evenimentele acestea nu au loc nici după Paște, în Săptămâna Luminată.

ADVERTISEMENT

Motivul pentru care nu se organizează ceremonii religioase în Postul Paștelui are legătură cu faptul că este o perioadă de postire, atât sufletească, cât și trupească. Un alt motiv pentru care nu se fac nunţi în post este că imediat după slujba Tainei Nunţii sunt organizate petreceri cu multă mâncare şi băutură.

În plus, atmosfera este în contradicție cu perioada aceasta. Biserica Ortodoxă nu permite săvârşirea cununiilor religioase în niciunul dintre posturile de peste an tocmai pentru a nu umbri bucuria mirilor.

ADVERTISEMENT