O ploaie torențială a făcut prăpăd, duminică seară, în județul Constanța. După ce ziua, cerul a fost senin, iar temperaturile din termometre s-au menținut ridicate, spre seară norii negrii i-au alungat pe turiști de pe plajă.
Oamenii au fugit unde au văzut cu ochii, iar majoritatea s-au adăpostit la terasele din apropierea plajelor de unde au privit cum ploaia și vijelia fac prăpăd.
În doar câteva minute, ploaia a inundat străzile din oraș, iar vântul puternic a luat pe sus acoperișul unei casei și l-a aruncat peste o mașină.
În localitatea Valu lui Traian, situată la marginea Constanţei, a plouat atât de tare încât în doar câteva minute puhoaiele au năvălit şi în casele oamenilor.
Prăpăd a fost și pe Autostrada Soarelui, acolo unde ploaia a redus semnificativ vizibilitatea, iar mașinile abia au putut să înainteze.
Meteorologii au emis, duminică, un cod galben de furtuni în tot judeţul Constanţa, valabil în intervalul orar 19:10-20:30, în 36 de localități.
În următoarele ore, reprezentanții ANM spun că un nou val de ploi va traversa nordul şi centrul ţării, iar, marți, acesta va ajunge și în est. Specialiștii ANM avertizează că în Dobrogea ar putea să apară, din nou, probleme din cauza precipitațiilor abundente.
”În intervalul 5 august, ora 18:00 – 6 august, ora 10:00, în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani şi, parţial, în Neamţ şi Bacău, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină”, au mai transmis reprezentanții ANM.
Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp ”sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”.
Local, astfel de manifestări vor fi prezente şi în restul zonei montane, spun reprezentanții ANM care anunță că, marți, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării.