Survivor România 2025 aduce în fața publicului concurenți cu povești de viață care bat orice scenariu de film. O astfel de istorie este cea a lui Dorian Afro, camerunezul al cărui contact cu țara noastră nu a fost unul îmbucurător. În ciuda tratamentului de care a avut parte, însă, dansatorul a rămas în România și și-a construit o viață aici.
Originar din Camerun, așa cum precizam mai sus, Dorian a crescut într-o familie extrem de săracă, care a emigrat în țara noastră din cauza războiului. Când a ajuns la noi, Dorian a sperat că viața lui se va schimba în bine, dar nu a fost așa de la bun început.
Din nefericire, concurentul de la Survivor România 2025 a dat peste cineva care i-a făcut viața un calvar. A urmat apoi un alt episod trist, influencerul ajungând într-un centru de detenție pentru imigranți.
Când a venit în România, un bărbat i-a promis că îl va ajuta cu tot ce avea nevoie, inclusiv cu studiile, dar lucrurile au stat diferit. Promisiunea s-a dovedit a fi o minciună, iar bărbatul care i-a promis marea cu sarea l-a lăsat fără toți banii cu care venise din Camerun la el.
După aceea, timp de șapte luni, concurentul de la Survivor România 2025 a fost ținut captiv într-o casă. Respectivul individ l-a amenințat că dacă va ieși afară va fi trimis înapoi în Africa. A ajuns, în cele din urmă, fără adăpost pentru câteva zile, în cea mai dură perioadă a vieții sale.
„Mi-au luat libertatea. A fost foarte greu, dar și foarte satisfăcător. Am ajutat mulți oameni acolo—cu mâncare, sfaturi, traduceri și multe altele. Toată lumea mă iubea. Am trecut prin multe, dar nu am renunțat niciodată. Am dansat, am muncit din greu, am continuat să merg înainte”, a declarat Dorian Afro, în exclusivitate pentru FANATIK.
În mărturisirile făcute pentru FANATIK, Dorian se referă la centrul de detenție unde a stat o perioadă, loc în care s-a bucurat de simpatia tuturor. Totuși, concurentul ne-a spus că nu înțelege de ce, după ce a stat în respectivul loc unde erau cazați imigranții, nu a fost trimis înapoi în Camerun.
„Nu am înțeles de ce am fost eliberat în loc să fiu trimis înapoi în Africa, dar sunt recunoscător pentru această a doua șansă”, ne-a mai zis Dorian.
Chiar și în fața celor mai grele încercări, Dorian nu a renunțat să spere la ceva bun. Și-a păstrat mereu încrederea și zâmbetul de care nu s-a dezlipit niciodată. Cu o atitudine pozitivă și o muncă neîncetată, el a reușit să depășească obstacolele vieții și să își construiască o viață mai bună.
Dorian va demonstra în reality-show-ul de la PRO TV că este un exemplu de curaj și reziliență. Încă de la plecarea din România spre Republica Dominicană, camerunezul a făcut impresie bună printre colegii săi. A legat rapid relații bune cu rivalii din concurs, făcându-se cu ușurință plăcut.
Survivor România 2025 începe pe 3 februarie, de la ora 20:30, la PRO TV și pe VOYO. Show-ul ba fi transmis imediat după Știrile PRO TV, prezentate de Andreea Esca.