News

Povestea celor doi frați pierduți mai bine de o lună în jungla amazoniană. Cum au fost descoperiți micuții de șase și opt ani

Doi frați cu vârste de șase și opt ani au avut ghinionul să se rătăcească în jungla amazoniană. După mai bine de o lună de la dispariție, însă, cei doi au fost găsiți.
18.03.2022 | 15:45
Povestea celor doi frati pierduti mai bine de o luna in jungla amazoniana Cum au fost descoperiti micutii de sase si opt ani
Doi frați s-au pierdut mai bine de o lună în jungla amazoniană. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Doi băieți cu vârste de doar șase și opt ani au fost salvați după mai bine de o lună de la momentul în care s-au rătăcit în vasta junglă amazoniană din Brazilia.

Doi frați rătăciți în jungla amazoniană, găsiți după mai bine de o lună

Glauco Ferreira, în vârstă de opt ani, și fratele său cu doi ani mai mic, Gleison, s-au pierdut în jungla amazoniană dintr-o joacă. Aceștia încercau să prindă mici păsări într-o zonă împădurită din apropierea orașului Manicore, din statul Amazonas. Cei doi s-au îndepărtat de locul în care se aflau și s-au pierdut în desișul junglei în data de 18 februarie.

ADVERTISEMENT

La o lună după dispariția subită a celor doi, Glauco și Gleison au avut norocul incredibil de a fi găsiți, din pură întâmplare, de un tăietor de lemne, în cursul zilei de marți, 15 martie.

Cei doi au fost duși de urgență la spital și au fost tratați, pentru că sufereau de malnutriție, în urma săptămânilor petrecute în junglă.

ADVERTISEMENT

Sute de localnici au depus eforturi pe parcursul mai multor zile pentru a încerca să-i găsească pe cei doi micuți, însă eforturile acestora au fost îngreunate de sezonul ploios. În această perioadă, jungla amazoniană este un labirint mult mai dificil de străbătut, iar băieții nu au fost de găsit nicăieri.

Autoritățile au decis să renunțe la căutări în data de 24 februarie, la aproape o săptămână după ce copiii s-au pierdut. Totuși, oamenii de rând au continuat să-i caute în continuare, fără succes însă.

ADVERTISEMENT

La aproape patru săptămâni distanță de la momentul dispariției, un tăietor de lemne ce se afla la aproximativ 6 kilometri distanță de satul Palmeira, din care au dispărut copiii, i-a găsit pe cei doi în junglă.

Incidentele nefericite de acest fel sunt relativ frecvente

Unul dintre băieți a început să strige după ajutor, asta după ce a auzit sunetul toporului care lovea copacii din apropiere. Bărbatul s-a luat după țipete și astfel i-a găsit pe cei doi copii, întinși pe jos, slăbiți, înfometați și cu o mulțime de zgârieturi și răni pe corpuri.

ADVERTISEMENT

Conform informațiilor din presa locală, băieții le-au declarat părinților că nu au mâncat nimic în cele aproape patru săptămâni de rătăcire prin junglă și că au băut doar apă de ploaie.

Imediat ce tăietorul de lemne i-a descoperit, i-a luat pe cei doi și a anunțat autoritățile. Glauco și Gleison au fost duși de urgență la spitalul regional din Manicore, de unde au fost transferați cu elicopterul la spitalul din Manaus, arată bbc.com.

Nu este prima dată când o persoană se pierde în jungla amazoniană. Sunt chiar relativ frecvente astfel de episoade, iar multe dintre ele nu au un final fericit.

În ianuarie 2021, pilotul Antonio Sena a petrecut nu mai puțin de 36 de zile întruna dintre cele mai izolate zone ale pădurii tropicale din Braziliei, după ce avionul la manșa căruia se afla s-a prăbușit. Acesta a reușit să se deplaseze 28 de kilometri pe parcursul lunii, timp în care a slăbit 25 de kilograme. A avut norocul să audă o drujbă și astfel a ajuns la o tabără a muncitorilor care adună nuci din pădurea tropicală.

Mai puțin noroc a avut însă o tânără indigenă în vârstă de 18 ani, care în 2008 s-a rătăcit pentru nu mai puțin de 50 de zile după ce a plecat la vânătoare. Aceasta a fost găsită în viață, dar a murit la scurt timp după ce a fost salvată.

ADVERTISEMENT
Tags: