News

Poveste macabră la Iași. Un bărbat și-a ucis concubina și a dormit o săptămână cu cadavrul în casă

08.03.2021 | 19:11
Poveste macabra la Iasi Un barbat sia ucis concubina si a dormit o saptamana cu cadavrul in casa
ADVERTISEMENT

Poveste macabră la Iași. Un bărbat de 71 de ani este acuzat că și-a omorât în bătaie partenera de viață și a dormit o săptămână cu cadavrul în casă. 

Bărbatul este celebru în cartierul în care trăiește pentru scandalurile frecvente ale cărui protagonist era. De data aceasta, ce le-a dat de bănuit vecinilor a fost linistea subită din casa omului.

ADVERTISEMENT

După șase zile de la bătaia care i-a adus sfârșitul femeii, bătrânul a fost cuprins de remușcări și i-a mărturisit fapta unei rude. Aceasta a sunat imediat la 112.

Poveste macabră la Iași. Un bărbat și-a ucis concubina și a dormit o săptămână cu cadavrul în casă

„Pe data de 1 martie 2021, suspectul în vârstă de 71 de ani și concubina sa, de 63 de ani, se aflau într-un imobil din zona Bularga a municipiului Iași. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între cei doi concubini a intervenit un conflict,” a declarat Mihaela Apostol, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, potrivit Antena 3.

ADVERTISEMENT

„Potrivit datelor strânse până acum, suspectul și-a lovit concubina cu o curea cu cataramă, în special în zona capului. Medicul legist a constatat că decesul victimei a survenit ca urmare a asfixiei mecanice cu sânge, în urma fracturii de piramidă nazală suferită, dar și plăgilor de la nivelul buzelor și al obrajilor și, implicit, al hemoragiei interne,” a adăugat.

Vecinii bărbatului sunt șocați. Oamenii erau obișnuiți cu scandalurile provocate de bătrân, iar liniștea din casa acestuia nu prevestea nimic bun. Totuși, nu se așteptau ca omul să doarmă cu trupul neînsuflețit al femeii o săptămână întreagă.

ADVERTISEMENT

„De multă vreme am auzit scandal, zi și noapte, zi și noapte. El era cu băutura. Eu, ieri, am avut o presimțire, înainte să vorbească cu soțul, pentru că era anormal, zi și noapte era scandal și, dintr-odată, liniște,”a declarat unul dintre vecini, potrivit Știrile ProTV.

„Doamne fereste! A stat cu cavadrul în casă o săptămână! Vai, ferească bunul Dumnezeu! Se auzea agitație, dar m-am gândit, ce să fie, nu mi-am dat seama,”a spus o vecină.

ADVERTISEMENT

La o săptămână de la moartea femeii, bărbatul i-a mărturișit crima unui nepot. Acesta a menționat și că trupul neînsuflețit se află în casă, unde a rămas de la tragicul eveniment.

Autoritățile au fost anunțate de nepotul criminalului. Oamenii legii l-au reținut pe bărbat și l-au transportat la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iași. În urma unei analize psihiatrice se va stabili dacă a avut sau nu discernământ. În primul caz, omul riscă până la 20 de ani de închisoare.

ADVERTISEMENT
Tags: