Un bărbat a fost mort timp de 10 minute. După ce a revenit la viață, acesta a povestit întreaga experiență de care a avut parte. Adevăratul motiv pentru care medicii l-au numit un „om-miracol”.
Un bărbat a avut parte de o experiență unică. Acesta a povestit tot ce i s-a întâmplat după ce a fost mort timp de 10 minute. Matthew Allick, un bărbat de 42 de ani, susține că cele câteva minute petrecute în lumea de dincolo i-au schimbat radical viața.
Totul a început la finalul lunii august 2023, atunci când Matthew s-a simțit rău. Respira din ce în ce mai greu, iar picioarele îi erau umflate, însă nu a acordat atenție acestor simptome. Inițial, bărbatul a presupus că se obișnuiește mai greu noului program de muncă, așa că a ignorat semnele date de organism.
„Era sfârșitul lui august 2023 când am început să observ că mi se umflau picioarele. Se umflau, apoi se dezumflau a doua zi, așa că am ignorat. Am pus asta pe seama muncii pe schimbul de noapte, crezând că nu mă mișc suficient.
Am început să mă sufoc la activități simple, de exemplu când mă ridicam prea repede simțeam că tocmai am alergat un sprint. Nu dura mult. Mă consideram o persoană sănătoasă, mergeam la sală de câteva ori pe săptămână și mâncam bine. Tocmai de aceea am crezut că va trece.”, a spus bărbatul pentru Daily Star.
Matthew Allick lucra în schimbul de noapte, în momentul în care i s-a făcut rău. Un coleg a chemat ambulanța, care l-a dus de urgență la spital. Ajuns pe mâna medicilor, aceștia au constatat că bărbatul a leșinat din cauza unui stop cardiac provocat de o embolie pulmonară.
Medicii au folosit un defibrilator și au făcut resuscitare cu o intensitate atât de mare, încât a provocat sângerări interne. Bărbatul fost declarat clinic mort câteva minute, apoi readus la viață și pus în comă indusă.
Investigațiile imagistice au arătat că avea cheaguri de sânge „de mărimea unei mingi de cricket” pe inimă și plămâni. Ulterior, chirurgii au făcut mai multe intervenții pentru a le îndepărta și au folosit inclusiv un cateter pentru a tăia cheagurile.
Medicii au avertizat familia că, dacă se va trezi, bărbatul ar putea fi în moarte cerebrală din cauza perioadei îndelungate în care creierul său a fost privat de oxigen. Când s-a trezit, Matthew era complet conștient, afectată fiindu-i doar memoria.
Când s-a trezit din coma indusă, bărbatul a crezut că este paralizat, din cauză că nu își putea mișca corpul. Cu timpul, simțurile i-au revenit, iar panica a dispărut. Totuși, în primele zilele, bărbatul a avut probleme de memorie și i-a fost foarte greu să își amintească numele oamenilor sau să distingă culorile.
„Nu-mi amintesc nimic din timpul în care am fost mort. Îmi amintesc că atunci când am ieșit din comă, părea că am dormit. Totul era liniștit. Parcă un somn liniștit.”, a mai povestit bărbatul.
Din fericire, Matthew și-a revenit cu ajutorul persoanelor dragi. Fratele său i-a fost aproape și l-a ajutat să își revină, folosind replici din filme pentru ca Matthew să-și recupereze complet memoria.
Matthew Allick a avut un adevărat șoc când a aflat că a suferit un atac de cord. Medicii nu și-au putut explica motivul și nici el, având în vedere că mereu a fost o persoană atentă. Matthew nu era obez, nu a fumat și nici nu a consumat alcool vreodată, fapt ce l-a făcut să investigheze mai departe cauza diagnosticului.
Matthew a dezvăluit că, în timp ce se recupera în spital, medicii îl porecleau „omul-miracol”. Nici nu este de mirare, având în vedere că a supraviețuit unor condiții atât de grave. După ce s-a recuperat, Matthew a aflat că transfuziile de sânge au fost cele care l-au ținut în viață. Drept dovadă, a început să atragă atenția asupra importanței donării de sânge.
„Când eram prin spital, mulți doctori și asistente mă arătau cu degetul și spuneau: ‘Uite-l!’ Veneau la mine și spuneau că sunt un „om-miracol”. Mi s-a spus că doar 5% dintre oameni supraviețuiesc la ce am trecut eu.”
În prezent, Matthew Allick se simte mult mai bine și este recuperat în proporție de 75%. Totuși, a recunoscut că există momente în care mai are dureri în piept și i se umflă picioarele.