News

Povestea cutremurătoare a unui medic care luptă împotriva coronavirus: ”Simptomatologia este foarte ciudată, este o boală cu o mie de fețe”

24.04.2020 | 15:32
Povestea cutremuratoare a unui medic care lupta impotriva coronavirus Simptomatologia este foarte ciudata este o boala cu o mie de fete
ADVERTISEMENT

Un medic infecționist de la Spitalul Municipal Hunedoara a povestit cât de grea este bătălia dată împotriva noului tip de coronavirus.

Povestea cutremurătoare a unui medic care luptă împotriva coronavirus

Povestea medicului Carollina Radu, aflat în prima liniei a bătăliei, este una cu adevărat impresionantă, cu atât mai mult cu cât ea a declarat că va rămâne marcată pe viață tot ce se întmplă acum cu acest coronavirus.

ADVERTISEMENT

”Erau câte 10-12 ambulanțe aliniate de la intrarea în UPU până la intrarea în spital, pe o distanță de 100 de metri. Este dramatic să vezi 10-12 salvări una după alta. Am zeci de ani de experiență, dar așa ceva nu am văzut”, a spus ea pentru hotnews.ro.

Doctorul a menționat că a rămas marcat de faptul că cei apropiați nu mai pot vedea paacientul după ce moare. Ea a precizat că este revășită de faptul că familia nu își poate înmormânta creștinește ruda.

ADVERTISEMENT

”Suprapunerea gripă-COVID riscă să fie cu atât mai dramatică”

”Simptomatologia este foarte ciudată. Vom ajunge să spunem că este o boală cu o mie de fețe. Sunt situații în care pacienții se prăbușesc prin cedarea plămânilor, plus că pot apărea complicații, precum infarctul. Am văzut moartea cu ochii”, a declarat Carollina Radu.

Medicul de la Hunedoara consideră că un vaccin nu poate apărea mai devreme de un an. Mai mult, afirmă că are rezerve și în privința terapiilor cu plasmă, pentru că pot fi contaminări și cu alte virusuri.

ADVERTISEMENT

”Mulți dintre noi probabil că vom face forme ușoare sau asimptomatice. Nu trebuie să uităm că în toamnă vine virusul gripal. Este recomandabilă vaccinarea împotriva gripei sezoniere, în perioada septembrie-octombrie. Suprapunerea gripă-COVID riscă să fie cu atât mai dramatică”, crede ea.

Nu putem nici să devenim paranoici și să ne izolăm sub globuri de sticlă, să stăm ascunși în casă pentru că ne este teamă de virus, dar nici nu trebuie să minimalizăm boala, mai spune medicul, care nu este de acord cu redeschiderea școlilor.

ADVERTISEMENT

”Sunt suficient de pline spitalele. Ce să facem, să mai aducem și copiii să sufere și pe alții pe lângă ei? Am trecut prin epidemii de rujeolă și nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna una de COVID-19, care să afecteze și copiii, prin această reluare a cursurilor”, a menționat doctorul infecționist.

”Ca medic, te poți contamina extrem de ușor în momentul dezechipării”

Carollina Radu spune că nici echipa managerială, nici medicii nu au fost pregătiți și nu existau rezerve de medicamente. Acum însă lucrurile s-au schimbat și asta și datorită implicării comunității.

”Sunt medic primar de boli infecțioase de peste 32 de ani, dar mă tem, și eu, și colegii mei, pentru că nu am fost pregătiți pentru așa ceva. Cum să nu ne temem? Ca medic, te poți contamina extrem de ușor în momentul dezechipării. E vorba despre fracțiuni de secundă de neatenție”, a mai declarat medicul.

Ea a povestit cât de greu este să reziști în echipamentul de protecție care este luat peste uniforma de spital. Carollina Radu a explicat că te simți ca un cosmonaut, cu două rânduri de mănuși, cu două rânduri de măști de protecție.

”Ești ca în saună, este foarte greu de manevrat totul. Dezechiparea durează în jur de 10 minute și ne asistăm unul pe celălalt, pentru ca nu cumva să greșim, să uităm ceva”, a menționat doctorul.

ADVERTISEMENT