Fotbal international

Povestea din spatele pozei dintre Didier Drogba și Kylian Mbappe. Zece ani a așteptat francezul momentul ?

03.12.2019 | 17:18
Povestea din spatele pozei dintre Didier Drogba si Kylian Mbappe Zece ani a asteptat francezul momentul
ADVERTISEMENT

Didier Drogba, legenda lui Chelsea, a confirmat că acum 10 ani i-a promis lui Mbappe că își va face un selfie cu el, după un meci cu Barcelona din semifinalele Champions League. Ivorianul a reușit să se pozeze alături de Kylian la gala decernării Balonului de Aur.

Povestea din spatele fotografiei dintre Drogba și Mbappe

În urmă cu 10 ani, Chelsea a jucat o semifinală „incendiară” cu Barcelona în Champions League. Catalanii, antrenați atunci de Pep Guardiola s-a calificat în finală, dar finalul a fost plin de tensiuni, iar imaginea cu Didier Drogba în care striga în fața camerelor că este o rușine ce s-a întâmplat în meci va rămâne în istoria fotbalului.

ADVERTISEMENT

Arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo a fost ținta lui Didier Drogba, acesta fiind nemulțumit de felul în care a fost condusă partida.

Ieri, 2 decembrie, la gala decernării Balonului de Aur, Didier și-a făcut un selfie cu Mbappe și a explicat care este povestea din spatele imaginii: „În urmă cu 10 ani, i-am promis unui puști de pe Stamford Bridge că voi face o poză cu el. Nu l-am întâlnit niciodată pe el până astăzi”.

ADVERTISEMENT

„Numele puștiului este Kylian Mbappe”, a explicat Drogba, iar în poză mai apar Lionel Messi, Virgil van Dijk și Frenkie de Jong”, a mai spus Didier Drogba.

  • 20 de ani a împlinit Kylian Mbappe pe 20 decembrie

Kylian Mbappe, cel mai bine clasat francez la gala Balonului de Aur

Kylian Mbappe a terminat pe locul 6 în clasamentul pentru decernarea Balonului de Aur și a fost cel mai bine clasat jucător de fotbal francez, fiind la mare distanță de Antione Griezmann (locul 18) sau Hugo Lloris (locul 23).

ADVERTISEMENT

În actualul sezon, Kylian Mbappe a marcat 10 goluri în 13 meciuri și continuă să fie unul dintre cei mai importanți oameni de la PSG, în ciuda vârstei și în condițiile în care la campioana Franței evoluează fotbaliști precum Neymar, Angel Di Maria sau Edinson Cavani.

Deși are doar 20 de ani, Mbappe a câștigat foarte multe trofee, iar el a contribuit decisiv la câștigarea lor. În palmares, Kylian are Cupa Mondială, câștigată cu Franța în 2018, 3 titluri de campion în Franța, o Cupă a Franței și o Cupă a Ligii din Franța.

ADVERTISEMENT
  • 200.000.000 de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, conform transfermarkt.com