Caz incredibil în Coreea de Sud, acolo unde justiția a stabilit după 25 de ani că o femeie a fost condamnată din greșeală. Kim Shin Hye are 47 de ani și a intrat în închisoare în anul 2000.
Aproape un sfert de secol și-a petrecut Kim Shin Hye în spatele gratiilor. În acest moment, femeia are 47 de ani și a fost eliberată după ce Tribunalul Districtual Gwangju a reexaminat cazul și a constatat lipsa probelor concludente care să susțină vinovăția femeii.
Kim și-a petrecut mai bine de jumătate din viață în închisoare, pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cazul a devenit celebru în întreaga lume, pentru că indică slăbiciunile unui sistem de justiție care pot marca negativ destinul unui om care se confruntă cu o astfel de situație. Practic, instanța a stabilit că femeia a fost condamnată din greșeală.
În anul 2000, Kim a fost condamnată la închisoare pe viață pentru uciderea tatălui său, în vârstă de 52 de ani.
Procurorii au susținut că ea i-a administrat tatălui 30 de somnifere în whisky, provocându-i decesul, și ulterior i-a abandonat corpul pe marginea unui drum, la aproximativ 6 km de locuința lor din Wando, provincia Jeolla de Sud.
Inițial, Kim a mărturisit crima, afirmând că a recurs la acest gest din cauza abuzurilor sexuale comise de tatăl său asupra ei și a surorii mai mici.
Ulterior, în timpul procesului, și-a retras mărturia, negând acuzațiile. Cu toate acestea, în 2001, Curtea Supremă a menținut condamnarea sa, scrie The Independent.
Cazul a fost redeschis recent, iar concluzia judecătorilor a fost că raportul autopsiei nu indică prezența unei doze letale de somnifere.
În schimb, analizele au indicat o alcoolemie extrem de ridicată, care ar fi putut fi cauza decesului. De asemenea, tribunalul a menționat posibilitatea ca mărturisirea inițială a lui Kim să fi fost falsă, făcută pentru a-și salva fratele de la închisoare.
După ce a fost achitată, Kim a părăsit închisoarea cu lacrimi în ochi. “Regret profund că nu am putut să-mi protejez tatăl, care a suferit atât de mult și a murit”, a fost primul lucru pe care femeia care a fost condamnată din greșeală l-a rostit în momentul în care a văzut din nou lumina zilei.