Sport

Povestea fostului căpitan al lui Chipciu, Torje și Papp, ajuns consultant financiar în Germania. Exclusiv

17.02.2021 | 21:32
Povestea fostului capitan al lui Chipciu Torje si Papp ajuns consultant financiar in Germania Exclusiv
Povestea fostului căpitan al lui Chipciu, Torje și Papp, consultant financiar în Germania
ADVERTISEMENT

Viața de fotbalist este de multe ori imprevizibilă. FANATIK îți prezintă povestea lui Ninel Corcoveanu, fostul căpitan al naționalelor de juniori ale României, din care făceau parte jucători ca Alex Chipciu, Gabi Torje sau Paul Papp.

Ajuns un consultant financiar de succes, Corcoveanu vorbește cu nostalgie de vremurile în care mângâia mingea de fotbal. Produs al Școlii de Fotbal „Gică Popescu”, fostul mijlocaș, trecut și prin curtea lui Dinamo, a povestit momentele prin care a trecut.

ADVERTISEMENT

O accidentare urâtă și neșansa au făcut ca Ninel Corcoveanu să nu ajungă un fotbalist de renume, deși era văzut ca un vârf de generație. Până la șapte ani a avut o poveste impresionantă. A fost căpitanul echipei fanion a Constanței, loc în care vândut lubeniță.

Povestea lui Ninel Corcoveanu, fost căpitan al lui Chipciu, Torje și Papp. Produs de excepție al Școlii de fotbal „Gică Popescu Craiova”

De multe ori se întâmplă ca viața să ne ducă pe alte căi decât pe cele pe care am fi vrut. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Ninel Corcoveanu (31 de ani). Fostul mijlocaș de creație a ajuns un renumit consultant financiar, deși avea toate calitățile pentru a ajunge fotbalist.

ADVERTISEMENT

„Am fost printre cei mai de perspectivă de jucători. Am peste 250 de meciuri jucate în liga a doua din România și doar neșansa a făcut ca eu să nu evoluez în Liga 1. Am fost căpitan la echipele de juniori ale României, iar acolo erau jucători ca Paul Papp, Alex Chipciu sau Gabi Torje.

În 2000, la un turneu la Alexandria, am fost ales cel mai bun jucător al turneului, deși erau fotbaliști care se apucaseră de mai mult timp decât mine de fotbal, eu abia aveam câteva luni.” 

ADVERTISEMENT

Nostalgia își face simțită prezența în vocea lui Corcoveanu: „M-am detașat de fotbal. Mă mai uit la televizor și mai văd foști colegi de-ai mei. Sunt diferite trenuri pe care le-am pierdut până pe la 22 de ani, apoi au urmat accidentările. La 27 de ani am luat decizia de a pleca în Germania,” a mai declarat Ninel Corcoveanu pentru FANATIK.

A ratat transferul la Universitatea Craiova pentru că Gică Popescu și Adrian Mititelu nu s-au înțeles la bani

Oficialii Craiovei din acea vreme l-au dorit cu ardoare pe Corcoveanu, însă fotbalistul nu a apucat să evolueze pentru echipa fanion, deși a participat la un stagiu de pregătire în Austria cu Universitatea Craiova: „Din păcate, nu am ajuns să joc la Craiova. Domnii Gică Popescu și Adrian Mititelu nu s-au înțeles asupra părții financiare. Antrenor la acea vreme era Ovidiu Stângă. Craiova abia promovase în Liga 1.  Școala de fotbal m-a ajutat foarte mult, de la vârsta de 10 ani m-au primit. Mi-au oferit masă, cazare, educație. Ceea ce sunt astăzi este și pentru ajutorul pe care mi l-a dat această academie.”

ADVERTISEMENT

Ninel Corcoveanu a fost luat de la o vârstă fragedă de Silviu Lung la Minerul Motru, iar evoluțiile au atras atenția oficialilor de la Craiova: „Îi sunt recunosc domnului Lung că m-a luat. Deși el era pe la Craiova, a văzut în mine potențial și m-a luat acolo. Aveam undeva la 16-17 ani.”

trofeee
Trofeele câștigate de Ninel Corcoveanu ca fotbalist și consultant financiar

Momentul când trebuia să semneze cu Universitatea i-a rămas tipărit fostului internațional de juniori: „Îmi aduc aminte că eram la baza de pregătire din Lunca Jiului. Domnul Mititelu mi-a zis să merg să semnez contractul că s-a înțeles cu Gică Popescu. Eu l-am sunat și mi-a zis să nu semnez că încă nu s-au stabilit datele contractului. Cei doi nu s-au înțeles și a trebuit să-mi fac bagajele și să plec.”

  • 22 de ani a fost vârsta până la care Ninel Corcoveanu a fost sub contract cu școala de fotbal a lui Gică Popescu
  • 2006 este anul în care fostul jucător ar fi putut să semneze cu Universitatea Craiova

A fost aproape să joace pentru naționala U21 a României, însă a apărut din nou neșansa. A trecut și prin curtea lui Dinamo

Viața a mers înainte pentru Ninel Corcoveanu, iar drumurile l-au dus pe la formații precum Otopeni, Gloria Buzău, FC Olt Slatina Balotești, Farul Constanța sau chiar Dinamo. Legat de bucureșteni, Corcoveanu a declarat pentru FANATIK: „Am evoluat pentru Dinamo 2, formație care se afla în liga a doua în acel moment. Eram apreciat, însă m-am și accidentat, iar, în momentul în care s-au schimbat antrenorii, cel care a venit l-a adus și pe preferatul său… astfel că nu am mai jucat acolo. Nu am avut pe nimeni care să-mi spună ce să fac, cum să procedez și la semnarea contractului. Știu că am cerut un salariu de 4.000 de euro. Am primit și o sumă foarte bună la semnătură”

La naționala de tineret am fost convocat de domnul Emil Săndoi. Am participat la un trial la care au fost mai mulți jucători de valoare, printre care și Raul Rusescu, cel cu care am fost și coleg la Otopeni, acolo unde am avut o perioadă foarte bună, am jucat, am ajutat la promovarea în Liga 1, însă iarăși nu ne-am înțeles la partea financiară. Am fost foarte bine văzut, însă mi-am rupt degetele înainte de a pleca la lot și astfel nu m-am mai dus,” a mai declarat Ninel Corcoveanu.

FC Brașov, echipă la care Răzvan Lucescu antrenor, l-a dorit pe Corcoveanu: „Clar că ar fi contat să am pe cineva să mă ajute la acele vârste fragede, la 16-17 ani. Poate cineva mi-ar fi spus să mă duc la Brașov, acolo unde Răzvan Lucescu era antrenor, m-a vrut.”

„Am fost căpitan la Farul. În Constanța am vândut lubeniță până la șapte ani.” A ajuns un consultant financiar de succes și are un proiect ambițios + Are un frate pe nume „Ilie Balaci”

Ninel Corcoveanu a venit de la Bechet în Craiova și a spus că viața nu a fost deloc ușoară pentru el și chiar și când a ajuns în Germania nu a lucrat din prima la birou: „Provin dintr-un mediu nefavorizat. Până la șapte ani am vândut lubeniță în Constanța și nu mi-a fost deloc ușor. Mi s-a îndeplinit un vis în momentul în care am fost căpitan la Farul Constanța, în orașul în care vindeam lubeniță și în care am dormit pe stradă. 

Ninel Corcoveanu
Ninel Corcoveanu, fost căpitan al Farului Constanța
sursă foto: ziuaconstanta.ro

Eu n-am mai venit în România din 2017, când am stat trei zile. Am lucrat și în curățenie aici, în fabrică. Am încercat și cu fotbalul, am jucat pentru o echipă de liga a patra, dar nu m-a mai ținut piciorul din cauza rupturii de ligament încrucișat. Nivelul de aici e foarte ridicat, ei joacă foarte dur. Am crezut că au ceva cu mine, însă ei așa joacă,” a mai spus Ninel Corcoveanu pentru FANATIK

În acest moment, Ninel Corcoveanu este un consultant financiar de succes, chiar la firma la care imagine este Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool, și îi merge foarte bine în Germania, lucru dezvăluit chiar de el: „Îmi merge bine aici, m-am obișnuit și o duc foarte bine, dar vreau să încep un proiect ambițios în țară. Aici am luat multe examene în limba germană. Sunt mândru de mine de ceea ce am construit aici. Am luat deja legătura cu foști fotbaliști. Important este ceea ce faci după fotbal. Gestionarea banilor este foarte importantă. vreau să dezvolt un proiect de educație financiară în rândul sportivilor. Sunt mulți care câștigă bine la 22-23 de ani.” 

Ninel Corcoveanu are un frate care a jucat și el fotbal, însă la un nivel mai mic: „Da, pe fratele meu îl cheamă Ilie Balaci Corcoveanu. Tatălui meu i-a plăcut fotbalul, iar fratele meu e născut în 1982, atunci când Craiova Maxima era în vogă.”

„Uneori, părinții nu ar trebui să se implice în viața fotbalistică a copilului. Sunt situații în care tatăl vine la marginea terenului și dă indicații tactice. Am avut și eu experiențe neplăcute. Ar fi trebuit să am pe cineva și eu pe cineva care trebuie să facă ceva când trebuia. Am fost omul potrivit la momentul nepotrivit.” Ninel Corcoveanu pentru FANATIK

ADVERTISEMENT