Fotbal international

Mincinosul Kaiser. Povestea fotbalistului care nu a jucat niciodată

05.05.2018 | 10:24
Mincinosul Kaiser Povestea fotbalistului care nu a jucat niciodata

Pare greu de crezut, dar a existat în sportul rege un fotbalist care nu a jucat niciodată un minut! Şi, totuşi, a figurat în lotul unor echipe de renume din Brazilia, iar mai apoi a ajuns şi în Franţa. Cel mai mare impostor din fotbal se numeşte Carlos Henrique Kaiser. Povestea lui, recent pusă într-un film de către regizorul britanic Louis Myles, a făcut senzaţie. Iar cel în cauză explică nonşalant cum i-a păcălit pe toţi.

Mai mult, postul pe care pretindea Kaiser că joacă era cel de atacant. A fost legitimat la diverse cluburi timp de aproape 20 de ani fără să fi jucat vreun minut şi fără să fi marcat vreun gol! Asta pentru că nu avea habar de fotbal, dar iubea la nebunie distracţia şi mai ales sexul, femeile căzându-i uşor în braţe când aflau că e fotbalist.

Mincinosul Kaiser s-a împrietenit cu vedete adevărate

A reuşit să se împrietenească uşor cu nume mari din Brazilia, precum Romario, Edmundo, Ricardo Rocha, care aveau mare credit în faţa oricărui conducător de club şi aşa îi convingeau să îl ia pe amicul lor pe perioade sacurte de timp. Tot ce făcea era să dea ture de teren. După care inventa tot felul de probleme medicale şi stătea prin infirmierie, pentru că în anii 80-90 ai secolului trecut nu erau scannere care să verifice cât de reală e accidentarea.

“Când primeam mingea, o şutam în faţă. Apoi ma ţineam cu mâna pe femural şi ţipam de durere, iar 20 de zile stăteam la recuperare. Pe vremea aceea nu erau scanere, aşa că trebuiau să mă creadă” – povesteşte el cu seninătate. La un meci era pe bancă şi antrenorul i-a cerut să intre. Ar fi fost un dezastru. Aşa că s-a dus spre suporteri şi i-a insultat, primind de la arbitru cartonaş roşu.

Cum şi-a impresionat mincinosul Kaiser preşedintele

Întâmplarea s-a produs pe vremea când era legitimat la Bangu. Chemat de preşedintele clubului să explice gestul său l-a impresionat cu minciuna spusă: “Înainte să spui ceva vreau sa mă asculţi. Dumnezeu mi-a dat un tată care a murit. Dar apoi mi-a mai dat unul (arătând spre preşedintele clubului). Şi nu aş permite nimănui sa spună că tatăl meu este un hoţ. Ei spuneau exact asta. Acesta este motivul pentru care am intervenit”

Experienţa în afara ţării a avut-o la Gazelec Ajaccio, în Franţa. Când la primul antrenament tribuna s-a umplut de fani să vadă vedeta braziliană a şutat toate mingile în tribună câtre fani. Ştia să se facă iubit de jucători, care în cantonamente nu aveau voie să iasă din hotel. Nici o problemă. Kaiser găsise soluţia. Venea cu câteva zile înainte şi plătea două trei camere unde instala femei de distracţie. Problema era rezolvată. Jucătorii stăteau în hotel, dar petreceau pe cinste.