Mickey Rourke este un personaj controversat. Actor genial conform multor critici, Rourke a avut o viaţă tumultoasă şi au existat momente de cumpănă care puteau să îi curme existenţa. Alcoolul şi viaţa dezordonată l-au dus de multe ori într-o stare deplorabilă şi puţini mai credeau în revenirea lui pe marile ecrane şi cu atît mai mult în ring.
Salvarea lui a fost sportul, cum singur spunea în urmă cu cîteva luni cînd se pregătea pentru revenirea în box la 63 de ani. Rourke a revenit cu o victorie reuşind să învingă un adversar cu 34 de ani mai tînăr ca el. Elliot Seymour, un pugilist de 29 de ani a fost învins în knock out în runda a doua.
Mickey Rourke a început boxul amator încă de la 10 ani. El s-a antrenat la un club de box din Miami şi a cîştigat primul meci la vîrsta de 12 ani. A cochetat cu boxul şi chiar a fost sparring partner pentru Luis Rodriguez, campion WBC în anii 70.
Uneori, boxul îşi arată şi partea mai puţin frumoasă, în care o lovitură poate curma o carieră sau chiar o viaţă. Mickey Rourke a simţit pe propria piele această senzaţie cînd a suferit o comoţie cerebrală, care l-a făcut să renunţe o perioadă şi să se axeze pe antrenorat. Totuşi, în circuitul amator, Rourke a adunat 27 de victorii şi doar 3 înfrîngeri.
Rourke a debutat ca actor la 18 ani cînd avea roluri mai puţin cunoscute. A avut o ascensiune remarcabilă în cariera de actor, totul culminînd cu rolul din Angel Heart în 1987 cînd a fost nominalizat la mai multe premii.
După acel moment, cariera actoricească a lui Rourke avea să fie în umbrită de viaţa personală dezordonată a actorului. Deciziile proaste, caracterul dificil l-au făcut să fie văzut ca un actor ratat, depăşit de problemele pe care le avea cu alcoolul şi viaţa dezordonată.
A refuzat roluri importante în filme care aveau să facă istorie, cum ar fi “Tăcerea mieilor” sau “Pulp Fiction”. Unul dintre regizori povestea: “Pe acea vreme era dificil să lucrezi cu el, era încăpăţînat şi nu ştiai ce nenorociri poate să facă pe platoul de filmare!”
În perioada finalului anilor 80, începutul anilor 90, Mickey Rourke a luat o pauză din actorie şi a revenit la prima dragoste, boxul. De această dată la profesionişti. El a motivat întoarcerea la box: “Simţeam că mă autodistrug dacă continui aşa, nu mai am respect pentru mine ca actor”, declara Rourke în anul 1991.
A fost pregătit de actualul antrenor al lui Lucian Bute şi Manny Paquiao, Freddy Roach (FOTO). Avea însă 41 de ani şi specialiştii au spus că e prea bătrîn pentru a se pune cu “greii” din box. Chiar şi el a recunoscut că nu boxează pentru a deveni campion mondial: “Vreau să încerc, măcar cît mai am timp, să îmi testez fizicul şi psihicul”, spunea Rourke.
Din păcate, cariera de boxer profesionist nu a fost una prolifică, loviturile pe care le încasa în meciuri l-au afectat chiar dacă în cele 8 meciuri, a fost neînvins (6 victorii, 2 remize). A avut nevoie de operaţii estetice pentru a-şi ascunde rănile de pe faţă. Mai tîrziu, titlurile publicaţiilor scriau că e “desfigurat” după ce operaţiile estetice nu au avut efectul dorit.
S-a întors în cariera de actor şi cel mai mare succes l-a avut în filmul “Wrestlerul” lansat în anul 2008 pentru care a luat “Globul de Aur” şi a fost nominalizat pentru premiul Oscar.
Mickey Rourke a revenit în box după 20 de ani de pauză. Nu a vrut să spună motivele pentru care vrea să mai boxeze la 63 de ani şi a spus doar atît: “Boxul m-a salvat”.
Adversarul său a fost unul cu 34 de ani mai tînăr, Elliot Seymour, în vîrstă de 29 de ani nu a rezistat decît o rundă. În a doua repriză a meciului, Rourke l-a trimis de două ori la podea, iar ultima dată Seymour a rămas la podea şi “Wrestlerul” şi-a făcut revenirea în box cu o victorie.
Ceea ce surprinde la Mickey Rourke la 63 de ani este fizicul impecabil, avînd în vedere că a trecut de-a lungul timpului prin mai multe transformări spectaculoase.