Sport

Povestea lui Radu Mărginean, fotbalistul care a murit fulgerător la 43 de ani. Care a fost meciul carierei, ce mare fotbalist i-a fost model și pe cine ar fi vrut finanțator la UTA

Radu Mărginean, fost fotbalist la UTA, FC Bihor, CFR Cluj și Gloria Bistrița, a decedat după un accident la propria bază sportivă situată pe drumul Arad - Zădăreni, la doar 43 de ani.
02.07.2026 | 15:02
Povestea nefardată a fostului fotbalist Radu Mărginean, decedat la doar 43 de ani. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mijlocașul la închidere Radu Mărginean a lăsat în urmă multe lacrimi printre cei care l-au cunoscut, dar și povestea unei cariere încununată cu un titlu național de juniori. Declarațiile celui plecat mult prea devreme dintre noi se regăsesc în cartea scrisă de semnatarul acestui articol, ”Un sfert de veac alături de prima iubire, UTA”, volumul 2 – Editura Viața Arădeană, care a văzut lumina tiparului în anul 2013.

Radu Mărginean fost antrenat de actualul președinte al clubului UTA

A început fotbalul la Fântânele, din fragedă pruncie, iar în mod organizat, Ștefan Mândru i-a fost primul antrenor la UTA, de când a fost în clasa a doua, până în 1995. Apoi a ajuns la Romvest Arad, sub bagheta lui Francisc Tisza, unde l-a mai avut antrenor pe Ioan Herman.

ADVERTISEMENT

Revenit la echipa de juniori a ”Bătrânei Doamne”, a evoluat și sub comanda lui Florin Voinea, actualul președinte al echipei fanion de pe Mureș. Facem precizarea întrucât în acte, Alexandru Meszar este membru simplu în Consiliul Director al clubului.

În 2001 a cucerit pentru ”alb-roșii” al cincilea titlu național de juniori, învingând pe Sportul Studențesc în finală, cu 3-0, într-un meci desfășurat în Capitală, pe fostul stadion ”Lia Manoliu”.

ADVERTISEMENT
Radu Mărginean
Radu Mărginean, primul din rândul din mijloc, după ce a câștigat titlul național de juniori în 2001

A debutat la UTA pe când avea 16 ani

La seniorii ”Bătrânei Doamne” avea să debuteze la doar 16 ani, în toamna lui ’99, în campionatul care a urmat barajului de promovare de la Alba Iulia, pierdut de UTA, scor 0-2, în fața celor de la Rocar București.

ADVERTISEMENT

Contextul a fost unul prielnic pentru o infuzie de tineri jucători în echipa Aradului, dintre care îi amintim pe portarul Huțan și jucătorii Mărginean, Bier, Demian, Drida, Fritea, Piț, Ianu sau Drăgan.

ADVERTISEMENT

Noua generație de juni fotbaliști avea să scrie istorie pentru echipa fanion din orașul de pe Mureș, reușind să câștige în anul 2001 titlul național la juniori, după o victorie 3-0 cu Sportul Studențesc. Din echipa studenților bucureșteni făceau parte jucători ca Stăncioiu, Bălan, Diniță, Costin Lazăr, Mazilu sau Gigel Bucur.

”Italienii au scos carnea de porc din meniul fotbaliștilor!”

Revenind la echipa mare, în acel an patronatul italian al echipei din care se distingea Angelo Gandolfi l-a numit antrenor la UTA pe Lorenzo Rubbinacci. Acesta a revoluționat modul de pregătire al echipei, de la alimentație până la tactica de joc.

ADVERTISEMENT

”Rubbinacci a scos carnea de porc din meniul fotbaliștilor și a implementat în formația roș-albă sistemul de joc pornind de la apărarea cu patru fundași în linie. Eu îi urmăream încă din anii trecuți pe jucătorii care au salvat echipa de la retrogradare și au ajuns la barajul de promovare în Divizia A.

Fotbaliști ca Panin, Botiș sau Todea erau cumva legendari pentru mine, la acea vreme. Îi cunoșteam, erau arădeni și făcuseră ceva pentru UTA, până atunci. Crescusem cu ei și le purtam un respect deosebit.

După vreo șapte etape am debutat, la Alba Iulia, într-un meci egal (etapa 11, 9 octombrie, scor 0-0). În minutul 3 am primit cartonaș galben, așa eram de hotărât. Am recidivat în următoarele două partide.

I-am prins pe Todea și pe Almășan la mijlocul terenului, dar am jucat aproape meci de meci, deoarece și ei luau multe cartonașe galbene și stăteau, când unul, când altul. Mi-a plăcut acest 4-4-2 propus de italieni”, și-a amintit jucătorul trecut în echipa îngerilor impactul pe care l-au avut italienii la UTA.

Cantonamentele se efectuau după meciuri!

Acesta avea să detalieze, retrăind, parcă, acele momente de la începutul carierei sale de fotbalist. ”Ei nu puneau un accent deosebit pe pregătirea fizică. Era un mod aparte de a antrena jucătorii. Dacă sâmbăta era meci, duminică după amiaza intram în cantonament, pentru a fi odihniți pentru ciclul săptămânal de antrenamente, care urma să înceapă luni.

Am pierdut primul meci din primăvară, al treilea din retur, cu Gaz Metan Mediaș, 0-1 la Arad. Atunci s-a rupt clasamentul și medieșenii nu au mai fost opriți din drumul lor către promovare (n.r. – vara anului 2000).

În anul următor am început bine, dar ne-am stins pe parcurs, având chiar o evoluție sub așteptări în retur. (n.r. – UM Timișoara a promovat în Divizia A, în vara lui 2001)”, povestea Mărginean despre anii care i-au călit pe arădeni în perspectiva sezonului următor, când au revenit în elită după 7 ani de pribegie prin Divizia B.

”Acel 3-4 de la Timișoara a fost un adevărat thriller!”

Tânărul jucător își câștigase deja locul de titular. Pedigree-ul fusese preluat de la cei pe care-i idolatriza, iar moștenirea avea să fie dusă mai departe. ”Eram, deja, o echipă sudată, închegată. Jucătorii noștri se cunoșteau între ei și cred că am câștigat pe merit o luptă lungă, cât un campionat. (…)

Am promovat, s-a schimbat conducerea și au plecat mulți jucători de la UTA. Angelo Gandolfi nu a mai putut să susțină financiar echipa, care a fost preluată de Călin Chișbora. Țin minte că mulți jucători au venit cu o săptămâna înainte de începerea campionatului, cum ar fi Manta, Baldovin sau portarul Bogdan.

Echipa nu s-a regăsit, până la meciul de la Timișoara (n.r. – etapa 7), care a fost un adevărat thriller. A avut exact ce trebuie să aibă un joc de fotbal. Nu ascund faptul că acel 3-4 (n.r. – după 2-0 la pauză pentru ”alb-violeți”) dintre Poli AEK și UTA a fost cel mai frumos meci din viața mea. Au fost răsturnări spectaculoase de scor, un stadion arhiplin și noi am făcut un oraș fericit, Arad”, povestea închizătorul ”roș-albilor” cu emoție în glas.

Radu Mărginean
Suporterii echipei UTA la victoria din deplasare cu POLI AEK, scor 3-4, din 2002

Dorul de casă

Radu Mărginean nu a jucat mult departe de Arad. Dragostea pentru UTA și locurile natale l-au făcut să revină acasă după patru ani. ”Poate dacă nu se renunța la Ionuț Popa, după acel conflict cu Manta, la final de tur, poate dacă venea alt antrenor decât Radu Nunweiller – care a fost un fotbalist de mare valoare în fotbalul românesc, dar care nu se potrivea în acel moment (ca antrenor) în campionatul nostru – UTA ar fi reușit să se mențină în elită.

La finalul campionatului am plecat la FC Bihor, unde antrenor era tot Ionuț Popa, care-i promovase în retur, iar apoi am mers la CFR Cluj. M-am accidentat după meciurile din Cupa Intertoto, în 2005, când mi-a fost lumea mai dragă și am stat un an pe tușă. Am fost apoi împrumutat la Gloria Bistrița.

Am mai revenit la UTA în sezonul 2007-2008, înaintea returului. CFR mi-a prezentat mai multe opțiuni, dintre care am ales să revin acasă. Nu mă interesau Ceahlăul Piatra Neamț sau Pandurii Târgu Jiu”, spunea jucătorul care ara efectiv terenul în fața apărării.

”Tisza ne-a format ca fotbaliști, dar mai ales ca oameni, iar Sabău este copia lui fidelă!”

”Din perioadele petrecute la UTA, rămân cu o impresie bună despre antrenorul Fery Tisza. Pe mulți jucători din generația mea, dumnealui ne-a format ca fotbaliști, dar mai ales ca oameni.

Toți cei care au trecut prin mâna lui sunt oameni corecți în viață, dincolo de faptul că au reușit în fotbal. Când l-am întâlnit pe Ioan Sabău, la Gloria Bistrița, mi s-a părut copia lui nea’ Fery. Era serios, disciplinat. Mie mi-a plăcut acest tip de antrenor”, spunea Radu Mărginean.

Și-ar fi dorit ca UTA să aibă patronul lui CFR Cluj

Jucătorul preferat al lui Radu Mărginean a fost olandezul Edgar Davids, iar din campionatul intern îl prefera pe Cristian Todea, cel care i-a fost model la UTA. Ca fotbalist, și-a dorit un investitor potent financiar la UTA.

”Poate unul ca și Arpad Paszkany, care vrea să facă afaceri, dar să investească mult. Iar un președinte ca Marin Lupaș (1998-2002) ar fi mai mult decât nimerit la echipă”, afirma Radu Mărginean cu ani în urmă.

Dintre colegii de la UTA i-a remarcat pe Roland Nagy și Marius Popescu. A fost coleg cu ei în Divizia A, în sezonul 2002-2003. La Bistrița s-a simțit foarte apreciat ca fotbalist. Suplimentul financiar, fie el oricât de mic, pe care președintele Jean Pădureanu îl adăuga la primele de joc, au avut ca rezultat o stimă deosebită, din partea jucătorilor, pentru cel supranumit ”Lordul”.