Sport

Povestea lui Ștefi, fanul dinamovist care nu poate fi prezent la niciun meci al lui Dinamo. Gestul conducerii

Constantin Baciu, fanul lui Dinamo care are un fiu cu una dintre cele mai rare boli din lume, a vorbit într-un interviu emoționant despre proiectul său, „Cu Ștefi la Meci”
23.08.2026 | 05:38
Povestea lui Stefi fanul dinamovist care nu poate fi prezent la niciun meci al lui Dinamo Gestul conducerii
Constantin Baciu, fanul lui Dinamo care are un fiu cu una dintre cele mai rare boli din lume, a vorbit într-un interviu emoționant despre proiectul său, „Cu Ștefi la Meci”. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Ștefi, pe numele său complet Ștefan-Tudor Baciu, are 11 ani și se confruntă cu una dintre cele mai rare boli din lume, Sindromul Leigh, o boală mitocondrială gravă. Tatăl său, Constantin Baciu, este un fan al lui Dinamo și inițiator al campaniei „Cu Ștefi la Meci”, fiul său fiind „prezent” pe stadion prin intermediul unor bannere. Constantin Baciu a oferit un interviu extrem de emoționant pentru FANATIK, în care a vorbit despre fiul său.

Povestea lui Ștefi, fanul dinamovist care nu poate fi prezent la niciun meci al lui Dinamo

Ștefi suferă de Sindromul Leigh, o boală mitocondrială gravă. Jumătate dintre cei afectați mor din cauza insuficienței respiratorii sau cardiace până la vârsta de trei ani. Campania „Cu Ștefi la Meci” a fost lansată în august 2023 de Constantin Baciu, tatăl tânărului, care a început să afișeze la meciurile lui Dinamo un banner dedicat asociației „Prietenii lui Ștefi”, pe care acesta a înființat-o în 2018 pentru a încerca să ofere o viață cât mai bună fiului său. Proiectul a fost îmbrățișat și de clubul Dinamo, iar în 2024 jucătorii „câinilor” au intrat pe teren cu un banner dedicat asociației. Constantin Baciu a vorbit într-un interviu pentru FANATIK despre proiectul său.

ADVERTISEMENT

Spuneți-ne mai multe despre situația lui Ștefi.

– Ștefi este băiețelul meu, are o boală mitocondrială, Sindrom Leigh. Încercăm să facem campanii de conștientizare, cu Dinamo lucrăm din 2023, avem două bannere pe care le pune clubul. Avem acțiuni cu bolile rare, avem Săptămâna Mondială a Bolilor Mitocondriale din septembrie, când vom fi iluminate în verde Guvernul României, Parlamentul României, Primării și alte locații importante din țară. Jucătorii lui Dinamo au intrat pe teren cu un banner de șase metri, „Cu Ștefi la Meci – Mito Warrior”. „Mito Warrior” sunt toți cei care suferă și luptă contra bolilor mitocondriale, dar și cei care sunt aproape de ei, prieteni, părinți, medici.

Ce înseamnă această boală? Este o afecțiune foarte gravă.

– În România există un singur doctor, Cristian Minulescu, care este specialist în boli mitocondriale, nu avem absolut niciun spital. Am avea nevoie de o echipă pluridisciplinară pentru astfel de cazuri. Ștefi și toți copiii cu boli neurodegenerative sunt copii care nu merg, nu se pot descurca singuri, nu vorbesc, au nevoie întotdeauna de un însoțitor.

ADVERTISEMENT

Care a fost cel mai frumos gest făcut de Dinamo pentru Ștefi

Sunteți de mult suporter al lui Dinamo?

– Eu am fost prima dată pe stadion în 1979, sunt născut lângă stadionul Dinamo.

Din păcate, Ștefi nu poate veni pe stadion.

ADVERTISEMENT

– Mi-ar fi plăcut să-l pot aduce, dar nu-i place mulțimea, nu-i place zgomotul.

Care a fost cel mai frumos gest făcut de Dinamo pentru această cauză?

ADVERTISEMENT

– În primul rând, jucătorii au intrat pe teren cu acel banner. N-am făcut strângeri de fonduri, pentru că ne-am gândit că dacă va apărea vreodată vreo șansă la vreun medicament minune sau o terapie minune, atunci va fi foarte scumpă.

Care este marele vis al lui Constantin Baciu

Nu există momentan nicio cură pentru această boală?

– Nu există așa ceva la bolile mitocondriale. Tot ce putem face e să le alinăm.

Cum pot suporterii, jucătorii sau legendele lui Dinamo să susțină această cauză?

ADVERTISEMENT

– Cel mai important e să fim vizibili. Trebuie să ajungem, oarecum, la Ministerul Sănătății, la doctori, să știm câți copii sunt. Oamenii ne pot ajuta cu o vorbă bună, cu un share pe rețelele de socializare. Dacă găsim o donație, cu atât mai bine.

Sperăm că într-o zi Ștefi va putea să fie prezent pe stadion la Dinamo.

– Este un vis, sperăm să putem să-l realizăm.

Constantin Baciu, interviu emoționant despre proiectul dedicat fiului său, „Cu Ștefi la Meci”

Tags: