Cristian Chivu este, fără îndoială, tehnicianul român care antrenează la cel mai înalt nivel. O pregătește pe vicecampioana Italiei și a Europei, Inter Milano. Fără îndoială, reșițeanul nu ar fi ajuns la acest nivel dacă în cariera sa nu exista clubul Ajax Amsterdam. Povestea omului din Olanda de care se leagă primii ani ai fostului mare fundaș în tricoul ”lăncierilor”.
Cristian Chivu (44 de ani) s-a născut pe 26 octombrie 1980, la Reșița. Până să ajungă antrenor al galonatei echipe italiene FC Internazionale Milano din Serie A, acesta a avut o carieră impresionantă. Are mai multe trofee cu Ajax, Roma și Inter. Fără îndoială, apogeul a fost înregistrat în sezonul 2009-2010, când a câștigat UEFA Champions League alături de nerazzurri. Pe plan internațional, are 75 de selecții la echipa națională.
Până să ajungă să-și treacă în palmares aceste mari echipe și trofeele aferente, Cristian Chivu a trecut printr-o perioadă destul de dificilă. Recent, în contextul duelului Inter – Ajax din prima etapă a fazei grupelor din Liga Campionilor, David Endt, manager al lui Ajax din 1996 până în 2013, a făcut o serie de dezvăluiri inedite despre român.
Acest Cristian Chivu elegant și dezinvolt din prezent a fost cât pe ce să clacheze la Amsterdam. Cei mai mulți îl asimilează, pe bună dreptate, cu cel care a fost căpitanul ”lăncierilor”, jucătorul care dădea siguranță liniei de fund. Până să ajungă în această fază a poveștii sale frumoase pe fostul Amsterdam Arena, actualul ”Johan Cruijff ArenA”, Chivu a suferit puțin.
Conform spuselor lui David Endt, începutul lui Chivu în Olanda a fost cumplit. ”Primele luni au fost un coșmar: a jucat, a greșit, s-a ridicat, a mai greșit și a adunat cartonașe roșii. Fanii nu-l plăceau, nu vorbea cu nimeni (…) Era disperat, voia să se afirme la acest club, era înnebunit după Ajax, era visul lui. Însă, tocmai de acolo a ieșit la iveală și mai mult latura lui umană”, dezvăluie fostul manager batav.
”Chivu e un lider înnăscut. Un băiat mai mult decât carismatic. Un jucător cu adevărat valoros, care dădea totul pe teren și era mereu gata să-și ajute colegii de echipă”, mai punctează Endt. Un rol important în acomodarea la Ajax l-a jucat părăsirea hotelului. ”Avea doar 19 ani când a ajuns la Ajax, iar în primele trei luni a locuit într-un hotel. Pentru un tânăr de vârsta aceea era destul de stresant. Asta l-a făcut pe Chivu să sufere puțin de singurătate”, a spus Endt pentru Gazzetta dello Sport.
David Endt dezvăluie că a luat apoi o decizie care avea să-l calmeze interior pe Chivu. ”Fanii nu-l plăceau, nu vorbea cu nimeni, așa că ne-am ocupat de el. I-am găsit o casă lângă Amsterdam ca să aibă liniște sufletească. Acolo a început noua lui viață”.
Chivu s-a mutat la Ouderkerk aan de Amstel, la 10 minute de mers cu mașina de stadion și de centrul de antrenament. Vorbim de un sat micuț, cu case joase, canale și bărci unde domnea liniștea.
Colegii lui Chivu l-au ajutat să se acomodeze. Înainte însă de asta, între român și ”greii” vestiarului lui Ajax au existat și momente mai tensionate. ”S-a legat de Van der Meyde, Van der Vaart și Ibrahimovic, cu care aproape a ajuns la bătaie o dată. Cristian era căpitanul, Zlatan era un jucător cu caracter. Unul care și-a riscat odată viața pentru că Mido a aruncat cu foarfecele în el. Încă le mai am. Pe scurt, el și Chivu au ridicat vocile și a fost o ceartă aprinsă, dar până la urmă nu s-a întâmplat nimic”, mai dezvăluie Endt.
David Endt, omul care a jucat un rol fundamental în primii ani ai lui Chivu la Ajax are o poveste impresionantă. Practic, a fost o viață ofițer de presă și team manager la Ajax Amsterdam. Ajuns la 71 de ani, acesta a fost crescut la academia lui Ajax. Se mândrește că a făcut parte din marea echipă antrenată de Ștefan Kovacs.
Deși nu a evoluat niciodată pentru echipa mare din cauza unei accidentări grave, el și-a luat ”revanșa” și și-a dedicat întreaga viață lui Ajax, unde a fost ofițer de presă și team manager până în 2013. Are o carieră de excepție și ca jurnalist sportiv. A publicat nu mai puțin de 13 cărți despre fotbal și a apărut în documentarul despre Zlatan Ibrahimovic (”Becoming Zlatan”).
În urmă cu un an, David Endt a acordat un interviu pentru FANATIK înainte de România – Olanda, din optimile de finală de la Euro 2024. Acesta avea cuvinte de laudă la adresa fotbaliștilor din țara noastră. ”Cred că va fi foarte, foarte dificil să jucăm împotriva voastră. România a arătat forță la nivel de joc colectiv din ceea ce am văzut și aveți și câțiva jucători buni.
Cred că jucătorii voștri sunt puțin subestimați. Noi credem că suntem puternici pentru că suntem Olanda. Nu e de ajuns numele. Și alte echipe pot juca fotbal. Uite cum a fost eliminată Italia de Elveția. Iată, o echipă fără prea multe vedete, care a reușit să se califice cu un joc colectiv bun”, spunea Endt.
Individual, olandezul își amintea de Răzvan Marin, cel care a purtat pentru scurt timp tricoul lui Ajax. ”Nu a avut noroc, dar a arătat că are calitate. Și e un jucător care își pune cel mai bine calitățile în slujba echipei, când există un joc colectiv bun. E un jucător de travaliu, dar are totuși și calități ofensive”.
În privința legăturilor pe care le mai are în prezent cu foști componenți de la Ajax, Endt dezvăluia că, deși au trecut ani, însă mai are contact cu Bogdan Lobonț. ”Un caracter special și sunt și acum în contact cu el. Îi urez mult succes ca antrenor. Ceea ce am descoperit la jucătorii români e că iubesc cu adevărat fotbalul, le place jocul cu mingea și mereu vor exista talente. Steaua, spre exemplu, era o echipă extraordinară. Nu degeaba a câștigat Liga Campionilor”, adăuga fostul manager de la Ajax.