Mario Camora, omul care a bătut toate recordurile clubului CFR Cluj, a primit de curând cetățenia română, a fost convocat de selecționerul Mirel Rădoi la echipa națională și poate debuta pentru „tricolori” la barajul cu Islanda.
FANATIK a fost la Cluj pentru un reportaj exclusiv cu primul jucător străin care va juca pentru naționala României. Lângă statuia lui Mihai Viteazul și pe marginea lacului din Parcul „Simion Bărnuțiu” din Cluj, Mario își pune sufletul pe masă și dezvăluie cum a ajuns să iubească România, noua lui țară.
E început de week-end la Cluj și este o vreme superbă. Sfârșit de septembrie, vara nu vrea să plece, toamna o împinge cu cotul, Parcul Central „Simion Bărnuțiu” este scăldat de cele 25 de grade de afară. Părinții și bunicii își plimbă copiii și nepoții. Lângă cazinou, la pavilionul de vară, agitația e mai mare pentru că sunt câteva cupluri care vor să spună „da”.
E multă lume în parc, masca nu pare la ordinea zilei, dar oamenii sunt destul de răsfirați. Îl așteptăm pe Mario Camora, căpitanul CFR-ului, printre ultimii români cu acte în regulă, având în vedere că abia a primit cetățenia. Mario vine agale pe aleea de lângă lac, însoțit de soția sa Mira și de băiețelul Enrico. „A avut meci ieri, a jucat bine”, e fraza de întâmpinare a lui Mario, referirea fiind, clar, la Enrico. Ne salutăm, ne cunoaștem, timp în care apare și ultimul oaspete al întrunirii noastre, Florin Vulturar, impresarul lui Mario.
Mario tocmai jucase cu o seară înainte în Astra – CFR Cluj 0-2, victorie care a dus campioana, la acel moment, pe primul loc. Are liber, pentru că a doua zi începe pregătirea pentru deplasarea din Suedia, pentru europeanul cu Djurgardens.
Mario arată odihnit, chiar dacă a ajuns acasă în cursul nopții, cu charterul de la București. „Haideți să povestim, pentru că apoi merg cu familia să luăm masa. Nu sunt prea dese ocaziile acestea”, spune căpitanul CFR-ului. Vorbește puțin cu soția sa, Mira, care se așează undeva la umbră și privește bărcile pe lac. „Am știut de când mi-am cunoscut soția că viitorul meu e la Cluj”, spune Mario, care începe apoi să-și spună povestea de România.
„Noua noastră casă este în construcție, i s-a făcut fundația și acum începe nebunia. Este undeva în afara Clujului, la câțiva kilometri și așteptăm ca anul viitor, probabil în vară, să ne mutăm acolo” – Mario Camora
Soarele bate din spatele lui Mario. Are ochelarii pe ochi, dar i se poate „citi” privirea. Vorbește calm, calculat, se simte în largul său, dă senzația că îi face plăcere să-și pună viața pe hârtie. Și nu a fost o viață simplă… Unii dintre cei care trec pe lângă noi nu îl cunosc, dar sunt destui care se opresc, îl salută de la distanță, apoi îi urează succes.
O bătrânică este mai tupeistă, îl vede cu Enrico când facem pozele lângă lac și-l abordează direct: „ Domnul Mario, pot face o poză pentru nepoțelul meu?” Răspunsul vine instantaneu: „Cu multă plăcere, dar eu sunt Mario”. Ultimul cuvânt îl are tot bunicuța, ea ridicându-i mingea la fileu lui Camora. „Nepoțelul meu vă admiră foarte mult. Vă mulțumește pentru cum jucați la CFR”. Mario are câteva secunde în care rămâne fără replică.
Facem interviul în parc, mai tragem câteva fotografii, apoi ne pregătim să mergem în Piața Mihai Viteazul. Avem la noi un drapel românesc vechi de 100 de ani, cum ne spune un prieten al lui Camora care ni l-a dat pentru „pozele de român”.
Îi spunem lui Mario despre steag și nu-i vine să creadă. „O sută de ani? Incredibil! Se poate așa ceva?” Doamna Camora a decis să nu mai vină cu noi la statuie. Își așteaptă băieții, după ce terminăm, la unul dintre restaurantele din zonă. În cinci minute schimbăm locația. De la „Simion Bărnuțiu” la „Mihai Viteazul”.
Parcăm regulamentar, luăm tichet, apoi, cu Mario, Enrico și Florin mergem „să facem filme” la statuie. Bănuiți a cui e remarca haioasă. Mario e dezinvolt, se asigură că e bun cadrul la fiecare poză, întreabă dacă a intrat în fotografie și „calul”, apoi coboară lângă noi.
A cam durat ceva timp reportajul și interviul. A întârziat la masa de prânz cu Enrico și cu Mira, cu care este împreună de patru ani și jumătate. Familia se va mări în curând. Mario salută și-i răspundem cu o provocare. „Mario, ne vedem la Reykjavik!” Se luminează la față, face cu ochiul, îi ia de mână pe Enrico și pornește spre Parc. Acolo îi așteaptă mami.
„Mă bucur în primul rând că Mario a obținut cetățenia. Știu cât de mult și-a dorit să devină român. Acum e la fel ca orice jucător român și e cel mai în formă fundaș stânga al nostru. E părerea mea și a multor specialiști din fotbal. Unii sunt sceptici vizavi de naturalizarea străinilor, dar trebuie și noi să ne adaptăm din mers. Decizia finală e la Rădoi, el știe cel mai bine dacă Mario îl poate ajuta. Sunt sigur că Mirel Rădoi e un om drept și corect și nimeni nu poate să-i spună că face selecția pe interese” – Florin Vulturar, agentul lui Mario Camora
„Nu a fost ușor să mă decid să vin în România când a apărut oferta de la CFR Cluj. Am avut două zile să mă gândesc ce fac. Am venit aici, am vizitat orașul, am văzut ce oameni sunt, apoi am semnat contractul și am plecat în Portugalia pentru că mai aveam încă două săptămâni de vacanță. Se întâmpla în iunie 2011. Noi am terminat atunci campionatul mai repede în Portugalia, așa că am putut să vin la Cluj, să văd despre ce ofertă e vorba și să iau decizia de a semna cu CFR”
„Am încercat să învăț limba română cât mai repede și în special discutând cu colegii din vestiar de la CFR. Erau mulți portughezi pe vremea aia, vreo 12 băieți plus antrenorul. Ei m-au ajutat să mă acomodez, iar unii știau deja limba. Dar mă ajutau în principal colegii români ca să prind cât mai repede multe cuvinte de care aveam nevoie la început. La primul cantonament, cel din Austria, am stat mai mult cu Cadu, care era de vreo cinci ani la Cluj, dar și cu Muri (n.r. – Gabi Mureșan) și cu Stăncioiu. Ieșeam cu ei la masă non-stop și așa am învățat limba română. Nu am avut profesor ca să învăț, ei au fost cei mai buni profesori pentru mine. Dacă stăteam doar cu portughezii, vorbeam mai mult portugheză și probabil dura mult mai mult până să învăț româna”.
„Nu am niciun prieten apropiat în fotbal. De fapt am doar vreo trei-patru prieteni adevărați, îi număr pe degetele de la o mână, dar nu din fotbal. Fotbalul este meserie, este ceva serios și nu trebuie să încurcăm lucrurile” – Mario Camora
„De când am cunoscut-o pe soția mea la Cluj m-am decis să mă stabilesc aici și ulterior să cer cetățenia. Noi ne-am construit viitorul exact pe ideea aceasta, de a rămâne în Cluj. Să avem ceva stabil, să avem și un business, pentru că atunci totul este mai ușor. Acum soția este însărcinată, vine și al doilea copil, am primit și cetățenia de puțin timp, astfel că totul merge pe direcția bună, pe care am gândit-o împreună”
„Îmi place foarte mult mâncarea românească și mi-a plăcut din primul moment în care am gustat. Mănânc sarmale la orice oră, pentru că e ceva extraordinar pentru mine, dar sunt terminat și după grătar. Iar slănina făcută pe grătar, și cu puțină ceapă, e ceva incredibil! Ți se topește în gură, nu altceva😊 Nu refuz nici mititeii, ca și ciorba de burtă de altfel! De fapt pot să spun că mănânc românește și mă simt excelent”
„Clujul este un oraș perfect pentru mine. Ai tot ce-ți trebuie, găsești oricând, plus că nu există nebunia cu traficul care e, de exemplu, la București. Așa este în orice Capitală, dar este și un alt stil de viață la București față de Cluj. Mie și familiei mele ne place să fim mai liniștiți, să nu trăim în aglomerație, iar Clujul, din acest punct de vedere, are tot ce ne trebuie nouă”
„Poți merge oriunde în lume ca să-ți faci concediile, dar noi ne simțim bine în România. Preferăm marea, am dat o fugă câteva zile după ce am luat titlul la Craiova, dar și în trecut am mai fost pe litoralul românesc. Este excelent pentru noi. Și avem foarte multe locuri frumoase de vizitat în România, foarte multe ținte unde vrem să ajungem”
„O să rămâi surprins să-ți spun că acum citesc, alături de băiatul meu, din biografia lui Ronaldo. Cel mic e înnebunit după Ronaldo și a trebuit să cumpăr cartea în limba română și să-i citesc în fiecare seară din ea. Băiatul nu e cu cărțile acelea pentru puști, pe care le vor toți când sunt mici. Nu, el doar Ronaldo, Ronaldo, Ronaldo, de dimineața până seara!”